Acatistul Fericiților Episcopi martiri greco-catolici (varianta B)

ÎPS Valeriu Traian Frențiu s-a născut în 1875, din 1913 a fost Episcop al Lugojului până în 1922, când a fost transferat la Oradea, pentru ca după 1941 să devină Administrator Apostolic al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș. A murit la Penitenciarul din Sighet, în 1952. PS Vasile Aftenie s-a născut în 1899, iar din 1940 a fost Episcop auxiliar de Blaj cu sediul la București. A murit la închisoarea din Văcărești, în 1950. PS Ioan Suciu s-a născut în 1907, iar în mai 1940, a fost numit Episcop auxiliar de Oradea, iar mai apoi Administrator Apostolic la Blaj. A murit la Penitenciarul din Sighet, în 1953. PS Tit Liviu Chinezu s-a născut în 1904 și a fost hirotonit Episcop în detenție la Căldărușani, în 1949. A murit la Penitenciarul din Sighet, în 1949. PS Ioan Bălan s-a născut în 1880, iar din noiembrie 1936 a devenit Episcop al Lugojului. A încetat din viață într-un spital din București, în 1959. PS Alexandru Rusu s-a născut în 1884, iar în 1931 a avut loc la Blaj consacrarea lui ca Episcop de Maramureș. A murit în 1963, la închisoarea din Gherla. PS Iuliu Hossu s-a născut în 1885, iar în1917 a devenit numit Episcop al Eparhiei Gherla, al cărei sediu central îl va muta ulterior în orașul Cluj. La 1 decembrie 1918, a proclamat public Declarația Unirii Principatelor, iar în 1969 a fost numit Cardinal „in pectore”. A murit în 1970 la Spitalul Colentina din București. Cu toții au fost arestați pe 28/10/1948 și au început atunci calvarul închisorilor și al domiciliilor forțate. La Congregația pentru Cauzele Sfinților de la Vatican, dosarul lor avea ca număr de înregistrare nr. 1939. Au fost proclamați „fericiți” la Blaj, de către Papa Francisc, în 2/6/2019. Sărbătoarea lor cade anual pe 2 iunie, iar în fiecare 28 octombrie se amintește „Noaptea arestărilor”. În fiecare a doua sâmbătă din luna mai a fost proclamat oficial pelerinajul Bisericii Greco-Catolice la „Cimitirul săracilor” din Sighet, unde, în gropi neștiute, au fost înmormântați mulți dintre ei. În 14/5/2022, a fost pusă pe acea câmpie prima piatră a „Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX”.
Motivul pentru existența acestui al doilea Acatist pleacă dintr-o mândrie sfântă: în decursul unui singur an (2019-2020), un grup de preoți ai Eparhiei de Oradea au dăruit Bisericii Unite două Acatiste diferite pentru fericiții ei Episcopi martiri.

Troparul Fericiților Episcopi martiri (Glasul 7 - versiunea oficială)

Fericiților Martiri, care bine v-ați nevoit și v-ați încununat, rugați-vă Domnului să se îndure spre sufletele noastre.
Mărire Tatălui..., Și acum...,

sau Troparul Fericiților Episcopi martiri (Glasul 6)

Astăzi veniți toți credincioșii să-i prăznuim pe Închinătorii lui Dumnezeu mucenici, pe cei ce, pentru credința apostolică, pentru neamul și țara oropsită, viața și-au pus arvună și, luându-și Crucea, au urmat pe Cristos. Fericiților martiri: Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, rugați-vă să se mântuiască sufletele noastre!
Mărire Tatălui..., Și acum...,

Condacul Fericiților Episcopi români greco-catolici (Glas 1 - versiunea oficială)

Martiri vrednici de toată lauda, care nu v-ați lepădat de Biserica zidită pe temelia fericitului Petru, pământul nu v-a putut acoperi pe voi, ci ați fost primiți în Ceruri: vouă vi s-au deschis porțile raiului și, acolo ajungând, gustați din pomul vieții, mijlocind la Hristos să se dăruiască sufletelor noastre, pace și multă îndurare.

sau Condacul acesta

Preafericiților martiri de Dumnezeu grăitori, vase alese ale Spiritului Sfânt, urmași fideli ai apostolilor și candele vii ale credincioșilor, care bine v-ați nevoit în rugi și jertfe neîncetate, podoabe de mare preț ale Bisericii noastre, rugați-vă Domnului să ne dăruiască pace și multă milă. Pentru aceasta și noi cei de pe pământ cântăm împreună cu voi cântarea: Aliluia!

Fericitul Episcop martir Valeriu Traian Frențiu - Condac 1

Dușmanii credinței te-au tot dus cu vicleșug prin mai multe locuri, până te-au închis la Sighet. Acolo, în umiliri, suferințe și, mai apoi, cu prețul foamei și al morții, nu te-ai lepădat de Hristos, de Biserica și de credința ta. Pentru aceasta, îi cântăm Domnului într-un glas: Aliluia! Icos 1

Fiind născut în Reșița Severinului, al tău slujitor, o, Doamne Isuse Hristoase, fericitul Episcop Valeriu Traian Frențiu a fost chemat la treapta arhieriei, după ce s-a arătat un vrednic și zelos slujitor al credinței și al Bisericii tale. Tu l-ai chemat, mai întâi Episcop la Lugoj, iar apoi la Oradea. În timpul păstoririi sale, Tu i-ai dat Lui, și prin el Bisericii, daruri alese, pentru care îi spunem așa:
Bucură-te, credincios alipit de Scaunul Apostolic,
Bucură-te, păstor harnic și neobosit al turmei lui Hristos,
Bucură-te, cel care ți-ai dobândit multe vrednicii pentru Biserică,
Bucură-te, că te-ai îngrijit de zidirea și de refacerea a numeroase lăcașe și parohii.
Bucură-te, că ai întemeiat așezăminte de creștere și învățătură,
Bucură-te, că te-au considerat un bun gospodar al celor pământești,
Bucură-te, că te-ai aplecat ca un părinte spre cultivarea valorilor sufletești,
Bucură-te, că ai sprijinit grija preoților pentru credincioși.
Bucură-te, că ai adus numeroase Ordine călugărești,
Bucură-te, liturghisitor și iubitor al Preasfintei Fecioare Maria,
Bucură-te, că ai fost arestat cu înșelăciune de dușmanii Bisericii,
Bucură-te, că bătrânețile nu te-au împiedicat să suferi închisoarea și moartea pentru Hristos.
Bucură-te, fericite Episcop Valeriu Traian Frențiu, că ți-ai spălat hainele în sângele Mielului!

Fericitul Episcop martir Iuliu Hossu - Condac 2

Fericite Episcop Iuliu, Cardinal al Sfintei Biserici din Roma, Tu ne-ai îndemnat să ducem înainte lupta ta. Decât să fii un trădător, ai preferat zeghea de pușcăriaș odăjdiilor de mitropolit. „Credința noastră este viața noastră”. Tu nu ai lepădat „țundra de oaie” nici chiar pentru purpura de Cardinal. Recunoscători pentru „mărturia bună” pe care a dat-o până la sfârșit, exclamăm împreună înaintea Celui Atotputernic: Aliluia! Icos 2

La sfârșitul celui de-al al XIX-lea veac o, Doamne Isuse Hristoase, făcutu-l-ai să vadă lumina zilei în Milașul Năsăudului pe Iuliu Hossu, cel pe care l-ai voit Episcop, crainicul Marii Uniri și întâiul Cardinal între români. Mărturisitor și Făuritor al Neamului fiind, a chemat mii de pelerini la picioarele Maicii tale, la Nicula. Amintindu-ne de harurile pe care prin el ni le-ai revărsat, îi cântăm așa:
Bucură-te, care ai onorat scaunele vlădicești ale Bisericii Române Unite,
Bucură-te, că ai descins dintr-un neam de principi, cărturari și de preoți,
Bucură-te, că ai fost un student plin de zel,
Bucură-te, că - preot fiind - în timpul Primului Război, te-ai îngrijit de militarii de pe front.
Bucură-te, că ai devenit vlădică-ntâi la Gherla, mutând apoi Episcopia în Cluj,
Bucură-te, că ai proclamat Unirea tuturor românilor pe Câmpul lui Horea, din Alba Iulia,
Bucură-te, că te-ai ostenit pentru sufletele credincioșilor tăi,
Bucură-te, că ai făcut vizitații canonice în toată episcopia.
Bucură-te, că -atunci când a început prigoana- ai luptat pentru a salva Biserica Unită,
Bucură-te, că ai îndurat asuprire, temnițe și chinuri pentru credința în Hristos,
Bucură-te, că ai primit vestea numirii de Cardinal,
Bucură-te, că ai ales să rămâi cu poporul tău, atât la bune, cât și în vremuri tulburi.
Bucură-te, fericite Episcop Iuliu Hossu, că ți-ai spălat hainele în sângele Mielului!

Fericitul Episcop martir Alexandru Rusu - Condac 3

Fericite Episcop martir Alexandru Rusu, arhiereu exemplar, cu ținută sfântă înaintea persecuției dezlănțuită împotriva Bisericii Unite, Tu, în închisoare fiind, ai suportat totul cu demnitate de Ierarh. Pentru vredniciile Lui, îi cântăm Atoatețiitorului în cor: Aliluia! Icos 3

Înainte de începutul celui de-al XX-lea veac ai rânduit, o, Doamne Isuse, să se nască Alexandru Rusu, la Șăulia de Câmpie de pe Mureș, cel pe care îl vei chema să fie cel dintâi arhiereu al Eparhiei Maramureșului, precum și mărturisitor al tău, în timpul prigoanei împotriva Bisericii Greco-Catolice. Pentru meritele și înțelepciunea sa, îi cântăm așa:
Bucură-te, alumn eminent pe care Școala de la Blaj l-a avut,
Bucură-te, că ai trăit din cateheză și din aducerea inimii celor mici către Isus,
Bucură-te, profesor, consilier, rector, și canonic în Capitlul mitropolitan,
Bucură-te, apărător al drepturilor, Bisericii Române Unite.
Bucură-te, minte luminată, inimă caldă, suflet întreg în slujba Domnului,
Bucură-te, că prin rugăciunile tale, Biserica Blajului va trece peste greutăți prin har și fidelitatea aleșilor ei,
Bucură-te, arhiereu cu grijă aplecat spre întărirea noii Eparhii,
Bucură-te, arhiereu încercat prin schimbările hotarelor Eparhiei pe care o păstoreai.
Bucură-te, ales ca nou Mitropolit,
Bucură-te, arestat, bătut, umilit și înfometat prin temnițe și domicilii forțate,
Bucură-te, care ai fost trimis iarăși la închisoare, după Liturghia de la Cluj,
Bucură-te, confident și confesor al Cardinalului Hossu, care te chema „frate”.
Bucură-te, fericite Episcop Alexandru Rusu, că ți-ai spălat hainele în sângele Mielului!

Fericitul Episcop martir Ioan Bălan - Condac 4

Atunci când, prizonier fiind, ai fost ademenit cu ‘beneficiile’ lepădării credinței tale, Tu ai răspuns că cele ale privării de libertate, ale înfometării și ale constrângerii, nu erau argumentele și metodele lui Hristos. Mulțumindu-i Domnului pentru credința și demnitatea martiriului tău, rostim cu toții: Aliluia! Icos 4

Doamne Isuse, Tu ai binevoit ca servul tău, Ioan Bălan, viitor Episcop al Lugojului, să se nască la Teiuș, spre sfârșitul celui de-al XIX-lea veac, într-o familie numeroasă. I-ai dăruit o inteligență strălucită și tăria de a studia. Amintindu-ne de vredniciile lui îi cântăm așa:
Bucură-te, că ai ținut la pastorație și la înalta ținută intelectuală și spirituală a preoților,
Bucură-te, că ai depus toate eforturile spre desăvârșirea preoțimii,
Bucură-te, că te-ai îngrijit de studiile seminariștilor, dorindu-i cât mai instruiți,
Bucură-te, că ai sprijinit prezența Ordinelor călugărești.
Bucură-te, arhiereu erudit, care ai tălmăcit Testamentul cel Nou în limba poporului tău,
Bucură-te, autor și scriitor pentru binele credinței și al Bisericii,
Bucură-te, că te-ai îngrijit de chestiunile canonice ale Bisericii Răsăritului,
Bucură-te, iubitor al Sfintei Fecioare și fondator al Reuniunilor Mariane.
Bucură-te, a cărui pastorație a înduplecat Cerul prin minunile de la Scăiuș și de la Bocsig,
Bucură-te, că ai consfințit Eparhia Lugojului la Inima Neprihănită, în zorii persecuției,
Bucură-te, că în timpul marelui Calvar ai urmat cu credință urmele însângerate ale lui Isus,
Bucură-te, că ai primit o întreită coroană: de dascăl, de feciorelnic și de martir.
Bucură-te, fericite Episcop Ioan Bălan, că ți-ai spălat hainele în sângele Mielului!

Sedealna

„Un aspect [important] al moștenirii spirituale a noilor fericiți este milostivirea. Tenacitatea în a mărturisi credința în Hristos se îmbina în ființa lor cu o acceptare a martiriului fără cuvinte de ură la adresa prigonitorilor, față de care au demonstrat o blândețe extraordinară. Este grăitor ceea ce a declarat în timpul detenției Episcopul Iuliu Hossu: „Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței pentru a dărui iertarea și a ne ruga pentru convertirea tuturor”. Aceste cuvinte sunt simbolul și sinteza atitudinii cu care, în timpul grelelor lor încercări, acești fericiți și-au sprijinit poporul în continuarea mărturisirii credinței, fără să cedeze și fără să se răzbune. Această atitudine de milostivire față de torționari este un mesaj profetic, fiindcă ne apare astăzi ca o invitație adresată nouă, tuturor, de a învinge ranchiuna prin caritate și iertare, trăind în mod concret și curajos credința creștină”. (Din predica Papei Francisc de la Liturghia de beatificare a Episcopilor martiri greco-catolici, Blaj, 2/06/2019).

Fericitul Episcop martir Ioan Suciu - Condac 5

După ce dușmanii l-au arestat, o, Doamne Isuse Hristoase, Scriitorul de Evanghelie prin fapte, a fost tratat neomenește și batjocorit în temnițe, răspunzând întotdeauna în mod blajin, dar fiind gata să își apere mereu credința și Biserica. Când i s-a refuzat mâncarea a murit de foame în celulă înconjurat de frații Episcopi și preoți, care l-au plâns și l-au prohodit. Pentru viața Lui, îți cântăm toți împreună: Aliluia! Icos 5

La începutul celui de-al XX-lea veac, la Blaj, orașul în care a răsărit soarele românilor, s-a născut Ioan Suciu, cel care avea să fie un soare arzător în credință, în cuvinte și în fapte. A condus Eparhia de Oradea, în timpul surghiunului Înaltpreasfințitului Frențiu, iar mai apoi, a fost Administrator Apostolic al Mitropoliei de Blaj, pân-a început și pentru el calvarul temnițelor și al durerii, pe care l-a răbdat cu demnitate. Pentru aceasta îi cântăm așa:
Bucură-te, prieten al naturii și al creației lui Dumnezeu din vremea prunciei,
Bucură-te, că, la Roma, ai primit inelul universității, pentru meritele în studenție,
Bucură-te, profesor și rector la Blaj,
Bucură-te, sufletul și apostolul tinerilor.
Bucură-te, scriitor al cultivării valorilor, al virtuții și al evlaviei creștine,
Bucură-te, atât de măiastru în cuvântări, care ai fost socotit al doilea „Gură-de-Aur”,
Bucură-te, suflet de copil din care ieșea un glas de foc neatins,
Bucură-te, mare educator al eroismului și al trăirilor înalte.
Bucură-te, sensibil față de cei năpăstuiți, împărțitor al iubirii lui Hristos,
Bucură-te, profet al rănilor și al coroanei de spini a Mântuitorului ce aveau să vină peste Biserica Unită,
Bucură-te, că ai îndurat cu răbdare și cu blândețe toate uneltirile torționarilor din închisori,
Bucură-te, că ai murit de foame și fără îngrijire medicală.
Bucură-te, fericite Episcop Ioan Suciu, că ți-ai spălat hainele în sângele Mielului!

Fericitul Episcop martir Vasile Aftenie - Condac 6

Dușmanii l-au supus pe Episcopul tău, Vasile Aftenie, la chinuri, bătăi și torturi supraomenești: brațele i-au fost desprinse, barba smulsă și chipul desfigurat. Mormântul Lui a devenit grabnic loc de pelerinaj, căci oamenii ce-L invocau dobândeau tămăduiri și haruri. Pentru martiriul, credința și lucrările Lui, Doamne al Puterilor, îți cântăm: Aliluia! Icos 6

În penultimul an al celui de-al XIX-lea veac, ai binevoit o, Doamne Isuse Hristoase, să se nască lângă Blaj, la Lodroman, Vasile Aftenie, cel pe care aveai să îl chemi Episcop la București și întâiul martir între arhiereii uniți. Aducându-ne aminte de persoana Lui, îi cântăm așa:
Bucură-te, rector și profesor la Academia din Blaj,
Bucură-te, protopop și organizator al vieții religioase a uniților din Vechiul Regat,
Bucură-te, ales Episcop în Capitală,
Bucură-te, căci blândețea și smerenia au fost icoana ta de preot al Legământului cel Nou.
Bucură-te, suflet deschis și comunicativ, îndrăgit grabnic de credincioși,
Bucură-te, că i-ai vizitat și i-ai întărit pe cei întemnițați,
Bucură-te, bunule păstor, care îți cunoșteai și îți cercetai îndeaproape turma,
Bucură-te, că dădeai găzduire studenților săraci.
Bucură-te, tu care nu ți-ai renegat Biserica în ciuda firii deschise,
Bucură-te, pentru care credința nu se leapădă precum o cămașă,
Bucură-te, arestat și închis cu Episcopii, iar apoi ținut în izolare,
Bucură-te, zdrobit și schilodit în anchetele prin care ți se cerea să îți lepezi credința.
Bucură-te, fericite Episcop Vasile Aftenie, că ți-ai spălat hainele în sângele Mielului!

Fericitul Episcop martir Tit Liviu Chinezu - Icos 7

Episcopul tău, Tit Liviu, Te-a urmat pe Calea Crucii, iar sfârșitul i-a venit la închisoarea din Sighet. Înainte de moartea în izolare, prin refuzul autorităților a oricărui tratament medical, a primit pe furiș dezlegarea sacramentală de la „măturătorul coridoarelor”, Preasfințitul Todea. Pentru exemplul luminos pe care ni l-ai dat în El, Te preamărim spunând împreună: Aliluia! Icos 7

În 1904, L-ai dăruit lumii, în Huducul Mureșului, pe Tit Liviu Chinezu. Înzestrat cu o mare bunătate umană și cu o cultură profundă i-ai dat harul episcopatului chiar în detenție și L-ai chemat pe calea mărturisirii prin mucenicie. Amintindu-ne de El, îi cântăm așa:
Bucură-te, obișnuit cu greutățile vieții.
Bucură-te, că de mic ți-ai arătat firea bună, amabilă și blândă,
Bucură-te, că în timpul școlilor ai legat prietenii cu oameni străluciți,
Bucură-te, tânăr cu o minte matură, aplecată spre reflecție și analiză.
Bucură-te, doctor de Roma în filozofie și licențiat în teologie,
Bucură-te, profesor plin de har, în Școlile Blajului,
Bucură-te, preot formator, deschizător de chemări și făuritor de destine,
Bucură-te, atent tălmăcitor al voinței Domnului asupra sufletelor.
Bucură-te, grijuliu față de preoții celibatari,
Bucură-te, om de cultură, publicist și scriitor, promotor de idei și de energii,
Bucură-te, hirotonit vlădică în timpul temniței trăite alături de ceilalți arhierei,
Bucură-te, că nu doar chipul, ci și moartea de martir te-a asemănat cu Domnul Hristos,
Bucură-te, fericite Episcop Tit Liviu Chinezu, că ți-ai spălat hainele în sângele Mielului!

Pentru toți martirii greco-catolici știuți și neștiuți - Condac 8

Acest „nor de mărturisitori”, o, Doamne Isuse, a împărtășit întru totul soarta de martir a Episcopilor beatificați. Au primit batjocură și schingiuire, ba chiar lanțuri și închisoare; au murit uciși în întunericul pușcăriilor prin foame și prin bătaie. Cei care au scăpat vii din temniță, ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit ocărâți, hăituiți și respinși, câștigându-și pâinea prin munci umile. Toți aceștia au suferit pentru credință, primind promisiunile, pe care le-au întrezărit de departe, fiind convinși că erau străini și călători pe pământ. Tocmai de aceea, Dumnezeu nu se rușinează să fie numit Dumnezeul lor, pentru că le-a pregătit o cetate. Din acest motiv, pentru ei, îți cântăm: Aliluia! Icos 8

Pomenindu-i pe Fericiții noștri Episcopi martiri care au fost beatificați, o, Doamne Isuse Hristoase, nu îi uităm nici pe ceilalți -Episcopi, preoți, călugări, călugărițe și laici-, care le-au fost alături și care au avut parte de aceeași soartă ca a acestora cântați până acum. Viețile lor rămân scrise în Inima Domnului, întrucât nu și-au iubit tatăl, mama, frații, soțiile ori copiii mai mult decât pe Hristos, și rămân pildă vie în inima și în amintirea noastră. Tuturor acestor martiri le cântăm așa:
Bucurați-vă, mărturisitorilor ai libertății și ai milostivirii,
Bucurați-vă, că ați trăit nu după trup, ci călăuziți de Spiritul lui Dumnezeu,
Bucurați-vă, că suferințele nu se pot compara cu preamărirea pe care o gustați în Ceruri,
Bucurați-vă, că Spiritul Sfânt a venit în ajutorul neputințelor voastre.
Bucurați-vă, că -avându-L pe Dumnezeu cu voi- nu conta că toți erau împotriva voastră,
Bucurați-vă, voi, dați la suferințe și la moarte pentru Biserica Unită și pentru noi toți,
Bucurați-vă, că Hristos era cu voi, de la dreapta lui Dumnezeu,
Bucurați-vă, că nici moartea nu v-a putut despărți de iubirea lui Dumnezeu,
Bucurați-vă, că se bucură Cerurile căci L-ați mărturisit pe Hristos pe pământ,
Bucurați-vă, căci plata pentru temnițe și suferințe a fost Împărăția Cerurilor,
Bucurați-vă, căci misterul crucii lui Hristos a strălucit în viețile voastre,
Bucurați-vă, căci -mântuindu-le- v-ați pierdut viețile pentru Domnul.
Bucurați-vă, martiri greco-catolici români, că v-ați spălat hainele în sângele Mielului.

Rugăciune către Dumnezeu prin mijlocirea Fericiților Episcopi martiri

Atotputernice, veșnice Dumnezeule, ascultă cu îndurare rugăciunea noastră, pe care o îndreptăm spre tine prin mijlocirea Fericiților Episcopi martiri. De dragul credinței, speranței și iubirii de care au dat dovadă în întreaga lor viață, al cinstirii deosebite pe care au adus-o Fiului tău preaiubit din taina Sfintei Împărtășanii și a evlaviei lor către Sfânta Fecioară Maria, sporește în noi virtuțile și harurile cu care i-ai împodobit pe acești slujitori ai tăi. Dă-ne tăria credinței în fața greutăților vieții, pentru ca la sfârșitul pelerinajului nostru pământesc să ajungem și noi în gloria cerească, alături de ei și de toți sfinții tăi. Că Tu ești sfințirea noastră și ție mărire îți înălțăm Tatălui și Fiului, și Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Alcătuit de pr. Cristian F. Sabău, (octombrie 2019).
Acest Acatist a mai fost publicat și în volumul: Cristian-F. Sabău (coord.), Acatistier. O propunere, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș 2023, p. 885-895.