duminică, 2 octombrie 2022
† DUMINICA a 27-a de peste an
Ss. Îngeri Păzitori

lecturi: Hab 1,2-3;2,2-4; Ps 94; 2Tim 1,6-8.13-14; Lc 17,5-10

psaltire: III; culoare: verde

Cel drept va trăi din credinţa lui.
Ascultaţi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile voastre!
Nu te ruşina de mărturia Domnului nostru!
Dacă aţi avea credinţă!

Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală

Gândul zilei
"Păstrează depozitul cel bun prin Duhul Sfânt care locuieşte în noi!" (2Tim 1,14)
Timotei, prin impunerea mâinilor de către Paul, primise consacrarea de a fi păstor şi vestitor al evangheliei. Nu toţi am primit acest "depozit bun", dar l-am primit cu toţii pe acela al Botezului, al Euharistiei şi al celorlalte sacramente. Am primit darul credinţei, al speranţei şi al carităţii: toate depozite preţioase care trebuie păzite cu ajutorul Duhului Sfânt, hrănite în rugăciune şi, mai ales, exercitate.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Cel drept va trăi din credinţa lui.
Citire din cartea profetului Habacuc 1,2-3; 2,2-4
Până când voi striga către tine, Doamne, şi tu nu vei asculta? Până când voi striga la tine: "Violenţă!" şi tu nu mântuieşti? 3 De ce mă faci să văd nelegiuire şi tu doar priveşti? Devastare şi violenţă sunt înaintea mea, ceartă şi neînţelegere se ridică. 2,2 Domnul mi-a răspuns şi a zis: "Scrie viziunea şi graveaz-o pe tăbliţe, ca să poată alerga cel care o vesteşte! 3 Căci va mai fi o viziune la timpul hotărât. Ea va fi exprimată la sfârşit şi nu va înşela. Dacă întârzie, aşteapt-o, pentru că va veni şi nu va întârzia! 4 Iată, el s-a îngâmfat şi sufletul lui nu este drept în el. Dar cel drept va trăi prin credinţa lui".
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 94(95),1-2.6-7abc.7d-9 (R.: cf. 8)
R.: Ascultaţi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile voastre!


1 Veniţi să cântăm cu veselie Domnului,
să strigăm cu bucurie către stânca mântuirii noastre,
2 să mergem înaintea lui cu cântece de laudă
şi în cântări de psalmi să-l preamărim! R.


6 Veniţi să-l adorăm şi să ne plecăm în faţa lui
şi să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru,
7abc căci el este Dumnezeul nostru,
iar noi suntem poporul pe care el îl păstoreşte,
turma pe care mâna lui o călăuzeşte! R.


7d O, de aţi asculta astăzi glasul lui:
8 "Nu vă împietriţi inimile ca la Meriba,
ca în ziua de la Massa, în pustiu;
9 acolo m-au ispitit părinţii voştri,
m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele"! R.


LECTURA A II-A
Nu te ruşina de mărturia Domnului nostru!
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 1,6-8.13-14
Preaiubitule, îţi amintesc să reînflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin impunerea mâinilor mele! 7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci Duhul tăriei, al iubirii şi al chibzuinţei. 8 Aşadar, nu te ruşina de mărturia Domnului nostru şi nici de mine, care mă aflu în lanţuri pentru el, ci suferă împreună cu mine pentru evanghelie după puterea lui Dumnezeu. 13 Ia ca normă cuvintele sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, în credinţa şi iubirea care este în Cristos Isus! 14 Păstrează depozitul cel bun prin Duhul Sfânt care locuieşte în noi!
Cuvântul Domnului


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 1Pt 1,25
(Aleluia) Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veci. Acesta este cuvântul care v-a fost vestit prin evanghelie. (Aleluia)


EVANGHELIA
Dacă aţi avea credinţă!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 17,5-10
În acel timp, apostolii i-au spus Domnului: "Măreşte-ne credinţa!" 6 Iar Domnul a spus: "Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta. 7 Cine dintre voi, având un servitor la arat sau la păstorit, când acesta se întoarce de la câmp, îi va spune: «Vino îndată şi aşază-te la masă!»? 8 Nu-i va spune mai degrabă: «Pregăteşte-mi ceva pentru cină, încinge-te ca să-mi slujeşti până când voi mânca şi voi bea eu, după aceea vei mânca şi vei bea şi tu!»? 9 Oare trebuie să-i mulţumească servitorului că a făcut cele poruncite? 10 Tot aşa şi voi, când faceţi toate cele care vă sunt poruncite, spuneţi: «Suntem servitori inutili, am făcut ceea ce eram datori să facem»".
Cuvântul Domnului

Supliment
În Evanghelie, Isus ne dă o lecţie serioasă de credinţă. Ea trebuie să fie prisma în care să vedem toate în viaţă. În lumina ei, chiar şi atunci când am făcut totul aşa cum trebuia, nu trebuie să ne vedem decât simpli slujitori, de prea puţină importanţă. Acelaşi lucru ni-l spune profetul atunci când afirmă că evenimentele sunt în mâna lui Dumnezeu. El va pune capăt răului când va crede de cuviinţă. De la noi se cere să fim gata a ne supune lui. Pe temeiul aceleaşi credinţe care mută munţii din loc, sfântul Paul îi cere lui Timotei şi tuturor creştinilor să fie curajoşi în mărturisirea lui Cristos şi în păstrarea credinţei creştine în toată strălucirea sa.