sâmbătă, 1 octombrie 2022
Sâmbătă din săptămâna a 26-a de peste an
Ss. Tereza a Pruncului Isus, fc. înv. **; Roman Melodul, diacon

lecturi: Iob 42,1-3.5-6.12-17; Ps 118; Lc 10,17-24

psaltire: P; culoare: alb

Acum ochiul meu te-a văzut. De aceea, mă căiesc şi-mi cer iertare.
Luminează-ţi faţa, Doamne, pentru slujitorul tău!
Bucuraţi-vă, pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri!

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
Lecţionarul sfinţilor: Is 66,10-14c: Eu voi întoarce spre el pacea ca un fluviu; Ps 130: Te caut, Dumnezeul meu, în simplitatea inimii; Mt 18,1-4: Dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
Pe parcursul acestei luni se va recita, împreună cu credincioşii, Rozariul marian şi vor fi puse în lumină natura şi momentul acestuia. Se acordă indulgenţă plenară celor care recită o treime din Rozariu în biserică, în familie sau în comunitatea religioasă unde se recită cu pietate în comun (Enchiridion indulgentiarum, concessio 48).

Gândul zilei
"Bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri!" (Lc 10,20)
Este un exerciţiu continuu, acela pe care ni-l ceri, Isuse, dar îl facem cu drag, pentru că este un exerciţiu de iubire. Este ca şi cum am "spune" încontinuu: "Tată, iubirea ta îmi ajunge!" Sfântă Tereza a Pruncului Isus, tu, care eşti expertă, ajută-ne în acest sfânt exerciţiu, cu iubirea ta de soră adevărată!

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Acum ochiul meu te-a văzut. De aceea, mă căiesc şi-mi cer iertare.
Citire din cartea lui Iob 42,1-3.5-6.12-17
În zilele acelea, Iob i-a răspuns Domnului şi a zis: "Recunosc că tu poţi toate şi că niciun plan nu poate fi imposibil pentru tine. 3 Cine este cel care ar putea să tăinuiască planul fără să ştie? Da, ţi-am făcut cunoscut, dar nu am priceput. Erau fapte prea minunate pentru mine, pe care nu le cunoşteam. 5 Am auzit de tine după auzul urechii; dar acum ochiul meu te-a văzut. 6 De aceea, mă căiesc şi-mi cer iertare pe ţărână şi pe cenuşă". 12 Domnul a binecuvântat cele din urmă ale lui Iob mai mult decât cele dintâi, iar el a avut paisprezece mii de oi şi şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de măgăriţe. 13 A avut şapte fii şi trei fiice. 14 A dat celei dintâi numele de Iemima, celei de-a doua, numele de Cheţia, iar celei de-a treia, numele de Cheren-Hapuc. 15 Nu se găseau femei frumoase ca fiicele lui Iob în toată ţara. Şi tatăl lor le-a dat moştenire în mijlocul fraţilor lor. 16 Iob a mai trăit apoi o sută patruzeci de ani şi i-a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi: patru generaţii. 17 Iob a murit bătrân şi sătul de zile.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 118(119),66.71.75.91.125.130 (R.: 135a)
R.: Luminează-ţi faţa, Doamne, pentru slujitorul tău!


66 Învaţă-mă îndurarea, prudenţa şi ştiinţa,
pentru că am rămas fidel în poruncile tale! R.


71 Este bine pentru mine că am fost umilit,
ca să învăţ hotărârile tale. R.


75 Ştiu, Doamne, că judecăţile tale sunt drepte
şi întru fidelitate m-ai umilit. R.


91 Din judecăţile tale, totul dăinuie până astăzi,
căci toate te slujesc pe tine. R.


125 Eu sunt slujitorul tău, fă-mă să înţeleg
şi voi cunoaşte mărturiile tale! R.


130 Explicarea cuvintelor tale dă lumină
şi pricepere celor nepricepuţi. R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici misterele împărăţiei. (Aleluia)


EVANGHELIA
Bucuraţi-vă, pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,17-24
În acel timp, întorcându-se cei şaptezeci şi doi, i-au spus lui Isus cu bucurie: "Doamne, chiar şi diavolii ni se supun în numele tău". 18 El le-a spus: "L-am văzut pe Satana căzând din cer ca un fulger. 19 Iată, v-am dat puterea să călcaţi peste şerpi şi scorpioni şi peste toată puterea duşmanului şi nimic nu vă va dăuna! 20 Totuşi nu vă bucuraţi pentru aceasta - pentru că vi se supun duhurile -, ci bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri!" 21 În ceasul acela, Isus a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt şi a spus: "Te preamăresc pe tine, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi învăţaţi şi le-ai descoperit celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost plăcerea ta. 22 Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu ştie cine este Fiul, decât Tatăl, nici cine este Tatăl, decât Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze". 23 Apoi, întorcându-se către discipoli, le-a spus aparte: "Fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi, 24 căci vă spun: mulţi profeţi şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, şi n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, şi n-au auzit!"
Cuvântul Domnului

Supliment
Tereza a Pruncului Isus (1873-1897) s-a născut la Alençon (Franţa), ultimul dintre cei nouă copii ai soţilor Ludovic Martin şi Zelia Guérin. Intrând încă din adolescenţă în mănăstirea carmelitelor de la Lisieux (10 ianuarie 1889), s-a deosebit prin umilinţă, simplitate şi încredere în Dumnezeu. Avea 24 de ani când a murit. Privind spre crucifixul ce-l ţinea în mâini a şoptit: "Oh! îl iubesc... Dumnezeul meu... eu... te iubesc". Tereza este sfânta care prezintă tuturor mesajul său simplu: a urma "calea cea îngustă" înseamnă a-ţi recunoaşte micimea şi a te abandona cu încredere infinitei bunătăţi a lui Dumnezeu, ca un prunc în braţele mamei sale. La 14 decembrie 1927 a fost proclamată patroană principală a misiunilor, alături de sfântul Francisc Xaveriu.