duminică, 6 noiembrie 2022
† DUMINICA a 32-a de peste an
Sf. Leonard, pustnic

lecturi: 2Mac 7,1-2.9-14; Ps 16; 2Tes 2,16-3,5; Lc 20,27-38

psaltire: IV; culoare: verde

Regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice.
Când mă voi trezi, Doamne, mă voi sătura de chipul tău.
Domnul să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun.
Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii.

Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală

Gândul zilei
"Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii". (Lc 20,38)
Asistăm la o discuţie provocată de saducei, bogaţii care nu credeau în viaţa viitoare. Semănau cu aceia care spun şi astăzi: am murit eu, s-a sfârşit totul. Isus le dă o lecţie: chiar numele cu care Dumnezeu s-a făcut cunoscut lui Moise ne convinge că morţii nu sunt consideraţi morţi de el. Este Dumnezeul lui Abraham? Deci Abraham nu este doar o adunătură de oase!

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice.
Citire din cartea a doua a Macabeilor 7,1-2.9-14
În zilele acelea, s-a întâmplat că şapte fraţi cu mama lor au fost prinşi de rege şi obligaţi - fiind bătuţi cu biciul şi cu vâna de bou - să mănânce carne de porc, care era interzisă de Lege. 2 Unul dintre ei s-a făcut purtător de cuvânt şi a spus aşa: "Ce vrei să întrebi şi ce vrei să afli de la noi? Suntem gata să murim decât să încălcăm legile părinteşti". 9 După aceea, ajungând la ultima suflare, a zis: "Tu, nemernicule, ne scoţi din viaţa prezentă, dar regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice pe noi, care murim pentru legile sale". 10 După acesta, a fost chinuit cel de-al treilea. Când i s-a cerut să scoată limba, a scos-o repede şi a întins cu curaj mâinile. 11 Şi a zis cu demnitate: "Din cer le-am primit şi pentru legile lui le dispreţuiesc; de la el sper că le voi dobândi din nou", 12 aşa încât însuşi regele şi cei care erau cu el au fost uimiţi de curajul tânărului, pentru care suferinţele nu însemnau parcă nimic. 13 După ce acesta a trecut din viaţă, tot la fel l-au torturat în chinuri pe al patrulea. 14 Când era să se sfârşească, a vorbit astfel: "Este de dorit să treci din viaţă prin mâinile oamenilor când aştepţi speranţa de la Dumnezeu că vei fi înviat iarăşi de el; dar pentru tine nu va fi înviere spre viaţă".
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 16(17),1.5-6.8b şi 15 (R.: 15b)
R.: Când mă voi trezi, Doamne, mă voi sătura de chipul tău.


1 Ascultă, Doamne, dreptatea mea,
ia aminte la strigarea mea;
pleacă-ţi urechea la rugăciunea mea,
de pe buze care nu au înşelăciune! R.


5 Tu îmi păstrezi paşii pe căile tale,
ca să nu se clatine picioarele mele.
6 Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculţi,
pleacă-ţi urechea spre mine şi ascultă cuvintele mele! R.


8b Adăposteşte-mă la umbra aripilor tale.
15 Dar eu, în dreptate, voi vedea faţa ta,
când mă voi trezi mă voi sătura de chipul tău. R.


LECTURA A II-A
Domnul să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 2,16-3,5
Fraţilor, însuşi Domnul nostru Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin har mângâiere veşnică şi o bună speranţă, 17 să vă mângâie inimile şi să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun! 3,1 În rest, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, ca să se răspândească cuvântul Domnului şi să fie glorificat la fel ca la voi 2 şi să fim mântuiţi de oamenii rătăciţi şi răi, căci nu toţi au credinţă! 3 Dar Domnul este credincios. El vă va întări şi vă va păzi de Cel Rău. 4 Suntem convinşi în Domnul cu privire la voi că faceţi şi veţi face ceea ce v-am poruncit. 5 Domnul să îndrepte inimile voastre spre iubirea lui Dumnezeu şi spre perseverenţa lui Cristos.
Cuvântul Domnului


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ap 1,5b.6b
(Aleluia) Isus Cristos este primul născut dintre cei morţi; lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! (Aleluia)


EVANGHELIA*
Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,27-38
În acel timp, au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere, şi l-au întrebat: 28 "Învăţătorule, Moise a scris: «Dacă cineva are un frate căsătorit care moare fără să aibă copii, fratele lui să ia femeia şi să ridice urmaşi fratelui său!» 29 Erau deci şapte fraţi. Primul, luându-şi soţie, a murit fără copii. 30 Cel de-al doilea 31 şi cel de-al treilea au luat-o de soţie. Şi toţi cei şapte au murit şi nu au lăsat copii. 32 În cele din urmă, a murit şi femeia. 33 Aşadar, la înviere, căruia dintre ei îi va fi soţie femeia? Pentru că toţi şapte au avut-o de soţie". 34 Isus le-a răspuns: "Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; 35 însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita, 36 pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morţii învie, o arată şi Moise în relatarea despre rug, când îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât toţi trăiesc pentru el".
Cuvântul Domnului


* forma prescurtată:

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ap 1,5b.6b
(Aleluia) Isus Cristos este primul născut dintre cei morţi; lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor! (Aleluia)


EVANGHELIA
Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 20,27.34-38
În acel timp, au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere. Isus le-a spus saduceilor: "Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; 35 însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita, 36 pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morţii învie, o arată şi Moise în relatarea despre rug, când îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». 38 Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât toţi trăiesc pentru el".
Cuvântul Domnului

Supliment
În Evanghelie, Isus afirmă clar că morţii vor învia, deşi saduceii negau acest lucru. Această convingere că morţii vor învia a determinat pe cei şapte fii ai unei mame să sufere moartea cu un curaj deosebit, cum ne arată prima lectură. În epistolă, sfântul Paul se arată întărâtat de răutatea duşmanilor credinţei, dar şi încrezător în Cristos. Gândul la venirea a doua a Mântuitorului este cel mai puternic izvor de mângâiere şi tărie pentru a săvârşi binele.