luni, 26 septembrie 2022
Luni din săptămâna a 26-a de peste an
Ss. Cosma şi Damian, m. *; Ghedeon

lecturi: Iob 1,6-22; Ps 16; Lc 9,46-50

psaltire: II; culoare: verde (roşu)

Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!
Pleacă-ţi urechea spre mine, Doamne, şi ascultă cuvintele mele!
Cel mai mic dintre voi toţi, acela este mare.

Liturghie la alegere, prefaţă comună

Gândul zilei
"Cel mai mic dintre voi, acela este mare!" (Lc 9,48)
În Biserică, la fel ca în orice familie creştină sănătoasă, cine este cel mai mare? Cine este în centrul atenţiei şi al iubirii, dacă nu acela care are cea mai mare nevoie de ea? Atunci, aşadar, când te simţi sărac, ştii că Tatăl se apleacă asupra ta. Şi când te vei simţi puternic, te vei face un instrument al paternităţii sale: vei fi mereu în centrul inimii lui!

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!
Citire din cartea lui Iob 1,6-22
A fost o zi când au venit fiii lui Dumnezeu să stea înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor. 7 Domnul i-a zis lui Satana: "De unde vii?" Satana i-a răspuns Domnului şi a zis: "Am străbătut pământul şi m-am plimbat pe-acolo". 8 I-a zis Domnul lui Satana: "Ai băgat de seamă că nu este nimeni ca slujitorul meu Iob: neprihănit şi drept, se teme de Dumnezeu şi se fereşte de rău". 9 Satana i-a răspuns Domnului şi a zis: "Oare degeaba se teme Iob de Dumnezeu? 10 Oare nu l-ai protejat pe el, casa lui şi tot ce este al lui de jur împrejur? Ai binecuvântat lucrarea mâinii sale şi turmele lui se răspândesc în ţară. 11 Însă întinde-ţi mâna şi atinge-te de tot ceea ce are! Oare nu te va «binecuvânta» în faţă?" 12 Domnul i-a zis lui Satana: "Iată, tot ceea ce are el este în mâna ta! Numai spre el să nu-ţi întinzi mâna!" Şi Satana a ieşit dinaintea Domnului. 13 Într-o zi, fiii şi fiicele lui mâncau şi beau vin în casa fratelui lor, a celui dintâi născut. 14 A venit un mesager la Iob şi a zis: "Boii arau şi măgăriţele păşteau alături de ei. 15 Dar au venit asupra lor sabeenii şi i-au prădat, iar pe tineri i-au lovit cu ascuţişul sabiei; am scăpat numai eu, ca să-ţi fac cunoscut". 16 Pe când el încă vorbea, a venit un altul şi a zis: "Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars turma, iar pe tineri i-a devorat. Am scăpat numai eu, ca să-ţi fac cunoscut". 17 Pe când el încă vorbea, a venit un altul şi a zis: "Caldeii au făcut trei grupuri şi au năvălit asupra cămilelor şi le-au capturat, iar pe tineri i-au lovit cu ascuţişul sabiei; am scăpat numai eu, ca să-ţi fac cunoscut". 18 Pe când el încă vorbea, a venit un altul şi a zis: "Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor, a celui întâi născut. 19 Şi, iată, un vânt mare a venit dinspre pustiu şi a lovit cele patru colţuri ale casei; ea a căzut peste tineri şi ei au murit; am scăpat numai eu, ca să-ţi fac cunoscut". 20 Atunci Iob s-a ridicat, şi-a sfâşiat mantia, şi-a ras capul, a căzut la pământ şi s-a prosternat. 21 Şi a zis: "Gol am ieşit din sânul mamei mele şi gol mă voi întoarce acolo. Domnul a dat şi Domnul a luat: să fie numele Domnului binecuvântat!" 22 În toate acestea, Iob nu a păcătuit şi nu a făcut nimic dezgustător faţă de Dumnezeu.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 16(17),1.2-3.6-7 (R.: 6b)
R.: Pleacă-ţi urechea spre mine, Doamne, şi ascultă cuvintele mele!


1 Ascultă, Doamne, dreptatea mea,
ia aminte la strigarea mea;
pleacă-ţi urechea la rugăciunea mea,
de pe buze care nu au înşelăciune! R.


2 Judecata mea să vină de la tine, ochii tăi să vadă cele drepte.
3 Pune la încercare inima mea,
cerceteaz-o noaptea, încearcă-mă în foc,
dar nu vei găsi în mine nimic rău.
Răutate nu a trecut prin gura mea. R.


6 Strig către tine, Dumnezeule, căci tu mă asculţi,
pleacă-ţi urechea spre mine şi ascultă cuvintele mele!
7 Arată-ţi milostivirea ta cea mare,
tu, care cu dreapta ta îi scapi de duşmani
pe cei care caută refugiu în tine! R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mc 10,45
(Aleluia) Fiul Omului a venit ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. (Aleluia)


EVANGHELIA
Cel mai mic dintre voi toţi, acela este mare.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,46-50
În acel timp, discipolilor le-a intrat în minte întrebarea: cine dintre ei ar fi cel mai mare? 47 Dar Isus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copil, l-a pus să stea lângă el 48 şi le-a spus: "Cine primeşte acest copil în numele meu, pe mine mă primeşte. Şi cine mă primeşte pe mine îl primeşte pe cel care m-a trimis; căci cel mai mic dintre voi toţi care sunteţi aici, acela este mare". 49 Atunci, luând cuvântul, Ioan i-a spus: "Învăţătorule, am văzut pe cineva care alunga diavoli în numele tău şi i-am interzis, pentru că nu te urmează împreună cu noi". 50 Dar Isus i-a zis: "Nu-i interziceţi, căci cine nu este împotriva voastră este cu voi!"
Cuvântul Domnului

Supliment
Cine este mai important în împărăţia lui Dumnezeu? Isus le arată apostolilor stupiditatea întrebării. În logica Evangheliei, cel mai mic este mai mare, deoarece lasă să transpară mai bine "prezenţa" lui Cristos şi, în el, a Tatălui.