sâmbătă, 10 septembrie 2022
Sâmbătă din săptămâna a 23-a de peste an
Sf. Nicolae din Tolentino, pr.

lecturi: 1Cor 10,14-22; Ps 115; Lc 6,43-49

psaltire: III; culoare: verde

Noi, cei mulţi, suntem un singur trup, căci toţi ne împărtăşim din aceeaşi unică pâine.
Îţi voi aduce, Doamne, jertfă de laudă.
De ce mă numiţi "Doamne, Doamne" şi nu faceţi ce vă spun?

Liturghie la alegere, prefaţă comună

Gândul zilei
"Toţi ne împărtăşim din aceeaşi unică pâine". (1Cor 10,17)
Pâinea aceea, cu care ne împărtăşim după ce a fost transformată în trupul lui Cristos prin puterea Duhului Sfânt, ne uneşte pe toţi şi ne face una în Cristos Isus. Împărtăşania este comuniunea cu Isus şi cu toţi membrii Bisericii sale. Viaţa noastră poate aduce astfel rodul bun al unităţii, carităţii, păcii, stabilităţii... Din acest motiv, mâine voi participa cu bucurie la masa duminicală a lui Isus cel înviat!

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Noi, cei mulţi, suntem un singur trup, căci toţi ne împărtăşim din aceeaşi unică pâine.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 10,14-22
Iubiţii mei, fugiţi de idolatrie. Vă vorbesc ca unor oameni înţelepţi: judecaţi voi înşivă ceea ce vă spun! 16 Potirul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare împărtăşire cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşire cu trupul lui Cristos? 17 Pentru că este o singură pâine, noi, cei mulţi, suntem un singur trup, căci toţi ne împărtăşim din aceeaşi unică pâine. 18 Priviţi Israelul după trup. Cei care mănâncă din jertfe nu sunt ei oare părtaşi ai altarului? 19 Aşadar, ce zic? Oare ceea ce este jertfit idolului înseamnă ceva? Sau idolul este ceva? 20 Dar ceea ce jertfesc ei jertfesc demonilor, şi nu lui Dumnezeu. Eu nu vreau ca voi să fiţi părtaşi cu demonii. 21 Nu puteţi să beţi şi potirul Domnului, şi potirul demonilor; nu puteţi să luaţi parte şi la masa Domnului, şi la masa demonilor. 22 Sau vrem să-l provocăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât el?
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 114-115(116),12-13.17-18 (R.: 17a)
R.: Îţi voi aduce, Doamne, jertfă de laudă.


12 Ce-i voi da în schimb Domnului
pentru tot binele pe care mi l-a făcut?
13 Voi lua potirul mântuirii
şi voi invoca numele Domnului. R.


17 Îţi voi aduce jertfă de laudă
şi voi invoca numele Domnului.
18 Voi împlini voturile făcute Domnului
de faţă cu tot poporul său. R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,23
(Aleluia) Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu, spune Domnul; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el. (Aleluia)


EVANGHELIA
De ce mă numiţi "Doamne, Doamne" şi nu faceţi ce vă spun?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,43-49
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Nu este niciun pom bun care să facă fructe rele şi, iarăşi, niciun pom rău care să facă fructe bune, 44 pentru că orice pom se cunoaşte după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini. 45 Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii. 46 De ce mă numiţi «Doamne, Doamne!» şi nu faceţi ce vă spun? 47 Oricine vine la mine şi ascultă cuvintele mele şi le îndeplineşte, vă voi arăta cu cine se aseamănă: 48 este asemenea cu omul care, construind o casă, a săpat adânc şi a pus temelia pe stâncă. Venind inundaţia, şuvoiul s-a năpustit în casa aceea, dar nu a putut să o clatine, pentru că fusese construită bine. 49 Însă cine ascultă şi nu îndeplineşte este asemenea cu omul care construieşte o casă pe pământ, fără temelie. Şuvoiul s-a năpustit asupra ei şi îndată s-a năruit. Iar prăbuşirea ei a fost mare".
Cuvântul Domnului

Supliment
Isus îi pune în gardă pe ucenicii săi de "învăţătorii falşi". Pentru a-i deosebi, el dă exemplul copacului şi al roadelor. Trebuie purificată inima proprie pentru a-i putea ajuta apoi pe ceilalţi să-şi purifice inima. Un avertisment pentru ucenicii lui Cristos: trebuie luată acum o decizie pentru a trece apoi la practică.