joi, 8 septembrie 2022
Joi din săptămâna a 23-a de peste an
NAŞTEREA SF. FECIOARE MARIA; Sf. Toma din Villanova, ep.

lecturi: Mih 5,1-4a Rom 8,28-30); Ps 12; Mt 1,1-16.18-23

psaltire: P; culoare: alb

Va veni ziua în care aceea care trebuie să nască va naşte. (Pe cei pe care de mai înainte i-a hotărât, i-a şi chemat.)
Mă voi bucura în Dumnezeul meu.
Ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.

Liturghie proprie, Gloria, prefaţă pentru sfânta Fecioară Maria

Gândul zilei
"Îi vor pune numele Emanuel". (Mt 1,23)
"Emanuel", care înseamnă Dumnezeu cu noi, adaugă Matei. Astăzi, sărbătorind naşterea Mariei, sărbătorim împlinirea apropiată a făgăduinţei mântuirii, care traversează tot Vechiul Testament. Astăzi o sărbătorim pe cea care, cu da-ul său personal şi încrezător, unit cu da-ul lui Iosif, a făcut ca prezenţa lui Dumnezeu printre cei pe care îi iubea să fie aşa cum el însuşi o dorea: vizibilă, întrupată, apropiată.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I*
Va veni ziua în care aceea care trebuie să nască va naşte.
Citire din cartea profetului Miheia 5,1-4a
Aşa spune Domnul: "Tu, Betleem Efrata, eşti mic ca să fii printre locurile de seamă ale lui Iuda; din tine va ieşi, pentru mine, cel care va fi stăpânitor în Israel: originile lui sunt de demult, din zilele veşniciei. 2 De aceea, îi va lăsa până la timpul când cea care trebuie să nască va naşte şi restul fraţilor săi se vor întoarce la fiii lui Israel. 3 Va sta şi va paşte cu puterea Domnului şi cu mărirea numelui Domnului Dumnezeului său. Vor locui, căci el îi va face să se mărească până la marginile pământului. 4a El va fi pacea".
Cuvântul Domnului


* sau, la alegere:

LECTURA I
Pe cei pe care de mai înainte i-a hotărât, i-a şi chemat.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,28-30
Fraţilor, ştim că toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică al celor care sunt chemaţi după planul lui. 29 Căci pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte, de mai înainte i-a şi rânduit să fie asemenea chipului Fiului său, aşa încât el să fie primul născut între mulţi fraţi; 30 pe cei pe care de mai înainte i-a rânduit, i-a şi chemat; pe cei pe care i-a chemat, i-a şi justificat; pe cei pe care i-a justificat, pe aceştia i-a şi glorificat.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 12(13),6ab.6bc (R.: Is 61,10)
R.: Mă voi bucura în Dumnezeul meu.


6ab Eu am încredere în milostivirea ta.
Inima mea tresaltă de bucurie pentru mântuirea ta. R.


6bc Voi cânta Domnului,
pentru că m-a copleşit cu daruri. R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Fericită eşti, Sfântă Fecioară Marie, şi vrednică de toată lauda, căci din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Cristos, Dumnezeul nostru! (Aleluia)


EVANGHELIA*
Ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 1,1-16.18-23
Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham: Abraham i-a dat naştere lui Isaac; Isaac i-a dat naştere lui Iacob; Iacob le-a dat naştere lui Iuda şi fraţilor lui; 3 Iuda le-a dat naştere lui Fares şi lui Zara din Tamar; Fares i-a dat naştere lui Esrom; Esrom i-a dat naştere lui Aram; 4 Aram i-a dat naştere lui Aminadab; Aminadab i-a dat naştere lui Naason; Naason i-a dat naştere lui Salmon; 5 Salmon i-a dat naştere lui Booz din Rahab; Booz i-a dat naştere lui Obed din Rut; Obed i-a dat naştere lui Iese; 6 Iese i-a dat naştere lui David, regele. David i-a dat naştere lui Solomon, din femeia lui Urie; 7 Solomon i-a dat naştere lui Roboam; Roboam i-a dat naştere lui Abía; Abía i-a dat naştere lui Asaf; 8 Asaf i-a dat naştere lui Iosafat; Iosafat i-a dat naştere lui Ioram; Ioram i-a dat naştere lui Ozia; 9 Ozia i-a dat naştere lui Ioatam; Ioatam i-a dat naştere lui Ahaz; Ahaz i-a dat naştere lui Ezechia; 10 Ezechia i-a dat naştere lui Manase; Manase i-a dat naştere lui Amos; Amos i-a dat naştere lui Iosia; 11 Iosia le-a dat naştere lui Iehonia şi fraţilor lui, în timpul deportării în Babilon. 12 După deportarea în Babilon, Iehonia i-a dat naştere lui Salatiel; Salatiel i-a dat naştere lui Zorobabel; 13 Zorobabel i-a dat naştere lui Abiud; Abiud i-a dat naştere lui Eliachim; Eliachim i-a dat naştere lui Azor; 14 Azor i-a dat naştere lui Sadoc; Sadoc i-a dat naştere lui Ahim; Ahim i-a dat naştere lui Eliud; 15 Eliud i-a dat naştere lui Eleazar; Eleazar i-a dat naştere lui Matan; Matan i-a dat naştere lui Iacob; 16 Iacob i-a dat naştere lui Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se numeşte Cristos. 18 Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. 20 Cugetând el acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: "Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! 21 Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale". 22 Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul prin profetul care zice: 23 "Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuel", care, tradus, înseamnă: "Dumnezeu-cu-noi".
Cuvântul Domnului


* forma prescurtată:

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Fericită eşti, Sfântă Fecioară Marie, şi vrednică de toată lauda, căci din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Cristos, Dumnezeul nostru! (Aleluia)


EVANGHELIA
Ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 1,18-23
Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. 20 Cugetând el acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: "Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. 21 Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale". 22 Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul prin profetul care zice: 23 "Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuel", care, tradus, înseamnă: "Dumnezeu-cu-noi!"
Cuvântul Domnului

Supliment
Orice naştere este un izvor de bucurie şi motiv de recunoştinţă faţă de Dumnezeu care cheamă la viaţă. Naşterea Mariei trezeşte în Biserică o bucurie şi o recunoştinţă deosebită. Umplută de Duhul Sfânt încă de la zămislirea ei, Maria este chemată să fie mama Mântuitorului. Naşterea Mariei este bucurie, pentru că prevesteşte împlinirea timpului hotărât de Dumnezeu pentru a ni-l trimite pe Mesia. Maria este aurora Soarelui dreptăţii şi a împărăţiei lui Dumnezeu. Naşterea Mariei este minunată şi sublimă prin aceea că reprezintă un moment hotărâtor în realizarea planului de mântuire urmat de iubirea veşnică a lui Dumnezeu. "Sfânta Marie Mică" este numită în vechile documente liturgice "Crăciunul de toamnă, preludiul noului soare al dreptăţii".