miercuri, 3 august 2022
Miercuri din săptămâna a 18-a de peste an
Sf. Martin, pustnic

lecturi: Ier 31,1-7; Ps Ier 31,10-13; Mt 15,21-28

psaltire: II; culoare: verde

Iubirea mea faţă de tine este veşnică.
Domnul ne poartă de grijă, căci el este păstorul nostru.
Femeie, mare este credinţa ta!

Liturghie la alegere, prefaţă comună

Gândul zilei
"Doamne, mântuieşte-l pe poporul tău!" (Ier 31,7)
Profetul Ieremia invită poporul să spere şi să recunoască iubirea credincioasă a Dumnezeului său. Iubire care se va manifesta pe deplin în Isus Cristos, nu numai pentru Israel, poporul ales, ci şi pentru toate popoarele. Evanghelia de astăzi ne confirmă acest lucru. Femeia păgână, de fapt, a cărei credinţă este admirată de Isus ca o "mare" credinţă, este imediat auzită!

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Iubirea mea faţă de tine este veşnică.
Citire din cartea profetului Ieremia 31,1-7
În acel timp - oracolul Domnului - "eu voi fi Dumnezeu pentru toate familiile lui Israel şi ele vor fi poporul meu". 2 Aşa vorbeşte Domnul: "A aflat har în pustiu poporul celor scăpaţi de sabie; sunt pe punctul de a da linişte Israelului". 3 De departe mi s-a arătat Domnul: "Te-am iubit cu o iubire veşnică; de aceea te-am atras cu bunătate. 4 Te voi reclădi din nou şi vei fi reclădită, fecioară a lui Israel! Te vei împodobi din nou cu tamburinele tale şi vei ieşi la jocul celor care se bucură. 5 Vei planta din nou vii pe munţii Samariei şi cei care plantează vor culege. 6 Căci va fi o zi când străjerii vor striga pe muntele lui Efraim: «Ridicaţi-vă, să urcăm în Sion, la Domnul Dumnezeul nostru!»" 7 Căci aşa vorbeşte Domnul: "Strigaţi de bucurie pentru Iacob, chiuiţi de veselie pentru conducătorul neamurilor! Faceţi să se audă «Aleluia!» şi spuneţi: «Doamne, mântuieşte-l pe poporul tău şi pe restul lui Israel!»"
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ier 31,10.11-12ab.13 (R.: cf. 10d)
R.: Domnul ne poartă de grijă, căci el este păstorul nostru.


10 Ascultaţi, neamuri, cuvântul Domnului,
faceţi-l cunoscut în insulele îndepărtate şi spuneţi:
"Cel care l-a împrăştiat pe Israel îl adună
şi îl păzeşte ca păstorul turma sa!" R.


11 Căci Domnul l-a eliberat pe Iacob,
l-a răscumpărat din mâna unuia mai puternic decât el.
12a Ei vor veni şi vor cânta de bucurie pe înălţimile Sionului;
vor alerga spre bunătatea Domnului. R.


13 Atunci, fecioara se va veseli la joc, şi tinerii şi bătrânii împreună;
voi schimba jalea lor în veselie,
îi voi mângâia şi-i voi umple de bucurie în durerea lor. R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 7,16b
(Aleluia) Un mare profet s-a ridicat printre noi şi Dumnezeu a vizitat poporul său. (Aleluia)


EVANGHELIA
Femeie, mare este credinţa ta!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 15,21-28
În acel timp, ieşind de acolo, Isus s-a retras în părţile Tirului şi Sidonului 22 şi, iată, o femeie canaaneană a ieşit din ţinuturile acelea şi a strigat: "Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită cumplit de diavol!" 23 Dar el nu i-a răspuns niciun cuvânt. Apropiindu-se, discipolii lui îl rugau: "Trimite-o, pentru că strigă în urma noastră!" 24 El, răspunzând, a zis: "Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel". 25 Dar ea a venit, s-a prosternat înaintea lui şi a spus: "Doamne, ajută-mă!" 26 El a răspuns: "Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei". 27 Dar ea i-a spus: "Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!" 28 Atunci Isus, răspunzând, i-a spus: "O, femeie, mare este credinţa ta! Să fie cum vrei tu!" Şi, din acel ceas, fiica ei a fost vindecată.
Cuvântul Domnului

Supliment
Conform mentalităţii ebraice, acea femeie este asemenea unui câine, iar Isus, în faţa ei, se comportă ca un evreu. Dar ei nu-i pasă, deoarece credinţa ei este deosebit de mare, aşa încât Isus exclamă: "Femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie după cum voieşti". Astfel, cele două lumi - cea ebraică şi cea păgână - au devenit una. Nimeni nu trebuie să fie judecat bun sau rău pe baza rasei sau a religiei. Caracterul interior al fiecăruia dintre noi este definit de credinţă, de inimă şi de fapte.