luni, 27 iunie 2022
Luni din săptămâna a 13-a de peste an
Sf. Ciril din Alexandria, ep. înv. *

lecturi: Am 2,6-10.13-16; Ps 49; Mt 8,18-22

psaltire: I; culoare: verde (alb)

Ei calcă în picioare pe cei sărmani.
Iartă, Doamne, necredinţa poporului!
Urmează-mă!

Liturghie la alegere, prefaţă comună
Aniversarea înfiinţării Diecezei de Iaşi (1884).

Gândul zilei
"Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul". (Mt 8,20)
Isus nu vrea ca mulţime mare să-l urmeze pe el şi ucenici cu orice preţ. Ştie că drumul său se va împlini trecând prin moartea pe cruce. El îi doreşte cu el pe adevăraţii discipoli, care să accepte să împărtăşească această cale, care să îl caute doar pe el şi nimic altceva.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Ei calcă în picioare pe cei sărmani.
Citire din cartea profetului Amos 2,6-10.13-16
Aşa vorbeşte Domnul: "Pentru trei nelegiuiri ale lui Israel, ba pentru patru, nu voi reveni, pentru că l-au vândut pe argint pe cel drept şi pe cel nevoiaş pe o pereche de sandale. 7 Ei calcă praful pământului pe capul celor săraci şi înclină calea celor umili. Omul şi tatăl lui merg la aceeaşi tânără ca să profaneze numele meu cel sfânt. 8 Pe haine luate ca garanţie se întind lângă toate altarele şi beau vinul celor condamnaţi în casa Dumnezeului lor. 9 Şi eu i-am nimicit înaintea lor pe amorei, a căror înălţime era ca înălţimea cedrilor şi a căror forţă era ca a stejarilor; le-am nimicit rodul lor de deasupra şi rădăcinile lor, de dedesubt. 10 Eu v-am scos pe voi din ţara Egiptului şi v-am condus prin pustiu timp de patruzeci de ani, ca să luaţi în stăpânire ţara amoreilor. 13 Iată, vă voi apăsa aşa cum apasă un car plin cu snopi. 14 Cel care aleargă repede va pierde, cel puternic nu-şi va întări puterea, iar cel viteaz nu-şi va scăpa viaţa. 15 Cel care întinde arcul nu va rezista, cel iute de picior nu va scăpa, iar cel care călăreşte pe cal nu-şi va salva viaţa. 16 Cel mai tare de inimă dintre viteji va fugi gol în ziua aceea" - oracolul Domnului.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 49(50),16bc-17.18-19.20-21.22-23 (R.: cf. 22a)
R.: Iartă, Doamne, necredinţa poporului!


16bc Pentru ce vorbeşti despre poruncile mele
şi alianţa mea este pe buzele tale,
17 de vreme ce urăşti disciplina mea
şi cuvintele mele le arunci la spate? R.


18 Dacă vezi un hoţ, tu fugi cu el
şi te întovărăşeşti cu adulterii.
19 Tu dai drumul gurii tale la rele
şi limba ta ţese planuri viclene. R.


20 Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău,
îl cleveteşti pe fiul mamei tale.
21 Iată, ai făcut acestea, iar eu să tac?
Îţi închipui că eu sunt ca tine?
Te voi mustra şi voi pune totul sub ochii tăi. R.


22 Înţelegeţi aceasta, voi care-l uitaţi pe Dumnezeu,
ca nu cumva să mă mânii şi nu va fi nimeni care să vă scape!
23 Cine aduce jertfă de laudă, acela mă cinsteşte;
celui care merge pe calea cea dreaptă
îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu". R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ps 94(95),8ab
(Aleluia) Astăzi nu vă împietriţi inimile voastre, ci ascultaţi glasul Domnului! (Aleluia)


EVANGHELIA
Urmează-mă!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 8,18-22
În acel timp, văzând Isus mulţimea din jurul său, a poruncit să treacă pe ţărmul celălalt. 19 Atunci, apropiindu-se de el unul dintre cărturari, a spus: "Învăţătorule, te voi urma oriunde te vei duce". 20 Dar Isus i-a zis: "Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul". 21 Un altul dintre discipolii lui i-a spus: "Doamne, lasă-mă să merg mai întâi şi să-l îngrop pe tatăl meu!" 22 Dar Isus i-a zis: "Urmează-mă şi lasă morţii să-şi îngroape morţii!"
Cuvântul Domnului

Supliment
A-l urma pe Cristos înseamnă a adera la el, a-l asculta, a accepta nesiguranţa, a împărtăşi destinul său. A-l alege pe el presupune a accepta greutatea şi bucuria fiecărei zile, precum şi ca măsura iubirii să devină crucea.