sâmbătă, 26 martie 2022
Sâmbătă din săptămâna a 3-a din Postul Mare
Sf. Emanuel, m.
lecturi: Os 6,1-6; Ps 50; Lc 18,9-14
psaltire: III; culoare: violetÎndurarea îmi place, nu jertfa.
Îndurare vreau, şi nu jertfă!
Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit vameşul, nu fariseul.
Începând cu Vesperele acestei zile şi în ziua următoare este permis ca la celebrările liturgice să se folosească culoarea roz a duminicii. Pot fi folosite orga şi celelalte instrumente.

Gândul zilei
Cuvântul tău, Isuse, şi sacramentele pe care le-ai încredinţat Bisericii tale ne oferă o nouă cunoaştere a Tatălui: ne dau harul să trăim chiar viaţa lui, o viaţă care este numai iubire, un dar. Această cunoaştere îi este mai plăcută decât orice respectare, poate chiar obositoare, dar care nu implică inima. Vrem şi noi să ne grăbim, în acest timp sfânt, să te cunoaştem, Tată!
din Calendarul "Cinci pâini de orz"
Lecturile
Îndurarea îmi place, nu jertfa.
Citire din cartea profetului Osea 6,1-6
Veniţi, să ne întoarcem la Domnul! Căci el ne-a sfâşiat, şi el ne va vindeca, el ne-a lovit, şi el ne va lega. 2 Ne va face să trăim după două zile şi, a treia zi, ne va ridica şi ne va face să fim în faţa lui. 3 Să-l cunoaştem, să urmărim să-l cunoaştem pe Domnul! Ca revărsatul zorilor, sigură este ieşirea lui: va veni ca ploaia timpurie la noi şi ca ploaia târzie care udă pământul. 4 Ce să-ţi fac, Efraim? Ce să-ţi fac, Iuda? Îndurarea voastră este ca norul de dimineaţă, ca roua care trece repede. 5 De aceea, îi voi lovi prin profeţi, îi voi ucide prin cuvintele gurii mele şi judecata ta va ieşi ca lumina. 6 Căci îndurarea îmi place, nu jertfa, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 50(51),3-4.18-19.20-21 (R.: cf. Os 6,6)
R.: Îndurare vreau, şi nu jertfă!
3 Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate,
şi, după mulţimea îndurărilor tale, şterge fărădelegea mea!
4 Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu! R.
18 Pentru că jertfele nu-ţi sunt plăcute
şi, chiar dacă ţi-aş aduce,
arderile de tot nu te-ar mulţumi.
19 Jertfa mea, Dumnezeule, este duhul smerit,
inima căită şi smerită, Dumnezeule, n-o dispreţui! R.
20 În bunătatea ta, Doamne, fă bine Sionului
şi reclădeşte zidurile Ierusalimului!
21 Atunci îţi vor fi plăcute jertfele de dreptate,
arderile de tot şi ofrandele;
atunci ţi se vor oferi viţei pe altarul tău. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. Ps 94(95),8ab
Astăzi nu vă împietriţi inimile voastre, ci ascultaţi glasul Domnului!
EVANGHELIA
Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit vameşul, nu fariseul.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 18,9-14
În acel timp, Isus a spus această parabolă unora care se credeau în sine drepţi şi-i dispreţuiau pe alţii: 10 "Doi oameni au urcat la templu ca să se roage: unul era fariseu, iar celălalt, vameş. 11 Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta. 12 Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig». 13 Vameşul, în schimb, stând departe, nici măcar nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul!» 14 Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit mai degrabă acesta decât celălalt; căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat".
Cuvântul Domnului