duminică, 27 februarie 2022
† DUMINICA a 8-a de peste an
Ss. Gabriel al Maicii Îndurerate, călug.; Grigore de Narek, abate înv. *

lecturi: Sir 27,4-7; Ps 91; 1Cor 15,54-58; Lc 6,39-45

psaltire: IV; culoare: verde

Nu lăuda pe nimeni înainte de a-l fi auzit vorbind.
Cât de frumos este să-l lăudăm pe Domnul!
Mulţumire fie lui Dumnezeu, care ne dă victoria, prin Domnul nostru Isus Cristos.
Gura lui vorbeşte din prisosul inimii.

Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală

Gândul zilei
"Orice pom se cunoaşte după fructele proprii". (Lc 6,44)
Isus ne învaţă să fim smeriţi, să nu judecăm pe nimeni. El însuşi nu a venit pe pământ pentru a judeca, ci pentru a mântui oamenii. Vom rămâne uniţi cu el pentru a aduce roade bune pentru slava lui Dumnezeu Tatăl. Rodul bun înseamnă a-l ajuta pe cineva să-l găsească pe Isus şi să i se alăture.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Nu lăuda pe nimeni înainte de a-l fi auzit vorbind.
Citire din cartea lui Ben Sirah 27,4-7
Când se scutură sita, rămâne mizeria; tot aşa, defectele omului ies la iveală în discursul lui. 5 Vasele olarului, cuptorul le încearcă, iar încercarea omului este în conversaţia lui. 6 Rodul pomului arată îngrijirea lui; tot aşa, cuvântul revelează gândirea inimii omului. 7 Înainte de discurs, nu-l lăuda pe om: aceasta este încercarea oamenilor.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 91(92),2-3.13-14.15-16 (R.: 2a)
R.: Cât de frumos este să-l lăudăm pe Domnul!


2 Cât de frumos este să-l lăudăm pe Domnul,
să cântăm numele tău, Preaînalte,
3 să facem cunoscută de dimineaţă îndurarea ta
şi noaptea fidelitatea ta! R.


13 Cel drept va înflori ca un palmier,
va creşte ca un cedru din Liban.
14 Cei plantaţi în casa Domnului
vor înflori în curţile Dumnezeului nostru. R.


15 Ei aduc roade şi la bătrâneţe,
îşi păstrează seva şi prospeţimea,
16 ca să facă cunoscut că: "Domnul, stânca mea, este drept,
în el nu este nedreptate". R.


LECTURA A II-A
Mulţumire fie lui Dumnezeu, care ne dă victoria, prin Domnul nostru Isus Cristos.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 15,54-58
Fraţilor, când fiinţa aceasta supusă putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi fiinţa aceasta muritoare se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul scris: "Moartea a fost înghiţită de victorie. 55 Unde este, moarte, victoria ta? Unde este, moarte, ghimpele tău?" 56 Ghimpele morţii este păcatul, iar puterea păcatului este Legea. 57 Însă mulţumire fie lui Dumnezeu care ne dă victoria prin Domnul nostru Isus Cristos. 58 Aşa încât, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi; prisosind totdeauna în lucrarea Domnului, ştiind că munca voastră nu este zadarnică în Domnul!
Cuvântul Domnului


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Fil 2,15-16
(Aleluia) Păziţi cuvântul vieţii, ca să fiţi în mijlocul lumii ca nişte făclii mereu aprinse! (Aleluia)


EVANGHELIA
Gura lui vorbeşte din prisosul inimii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,39-45
În acel timp, Isus le-a spus şi o parabolă: "Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? 40 Discipolul nu este superior învăţătorului, dar orice discipol instruit va fi la fel ca învăţătorul său. 41 De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? 42 Cum poţi să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău!» atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău! 43 Căci nu este niciun pom bun care să facă fructe rele şi, iarăşi, niciun pom rău care să facă fructe bune, 44 pentru că orice pom se cunoaşte după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini. 45 Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii".
Cuvântul Domnului

Supliment
Evanghelia de astăzi redă trei scurte parabole: cea a unui orb care vrea să călăuzească un alt orb, cea a paiului şi a bârnei din ochi şi cea a pomului care se cunoaşte după roade. Prima lectură vrea să ilustreze pe cea din urmă, reamintind că personalitatea unui om se cunoaşte după cuvintele sale. Sfântul Paul termină învăţătura sa despre înviere cu un strigăt de triumf şi o rugăciune de mulţumire, pentru biruinţa noastră asupra morţii, prin Isus Cristos.