duminică, 30 ianuarie 2022
† DUMINICA a 4-a de peste an
Sf. Martina, m.

lecturi: Ier 1,4-5.17-19; Ps 70; 1Cor 12,31-13,13; Lc 4,21-30

psaltire: IV; culoare: verde

Vreau să fac din tine un profet pentru popoare.
Gura mea va vesti în toate zilele dreptatea şi mântuirea ta.
Acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea.
Niciun profet nu este acceptat în patria sa.

Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală
Ziua Mondială a Bolnavilor de Lepră (a LXIX-a)

Gândul zilei
"El, trecând prin mijlocul lor, a plecat". (Lc 4,30)
Isus nu a fost speriat de respingerea arătată de cunoscuţii săi şi nici de violenţa lor. Ştia că nu era ceasul jertfei sale, ci că abia începea. Sacrificiul său este mereu prezent în viaţa sa, nu poate lipsi, pentru că el nu este din lumea aceasta. Acum merge să-l trăiască în altă parte.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Vreau să fac din tine un profet pentru popoare.
Citire din cartea profetului Ieremia 1,4-5.17-19
În zilele acelea, cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: "Mai înainte de a te fi format în sânul mamei, eu te cunoşteam. Mai înainte de a fi ieşit din pântece, te-am consacrat şi te-am pus profet pentru popoare. 17 Dar tu, încinge-ţi coapsele, ridică-te şi spune-le tot ce-ţi voi porunci! Nu te înspăimânta dinaintea lor ca să nu te fac eu să te înspăimânţi dinaintea lor! 18 Iată, eu te pun astăzi ca o cetate întărită, ca un stâlp de fier şi ca nişte ziduri de bronz împotriva întregii ţări, împotriva regilor lui Iuda şi a căpeteniilor lui, împotriva preoţilor lui şi împotriva poporului ţării. 19 Ei vor lupta împotriva ta, dar nu vor putea să te învingă, căci eu sunt cu tine - oracolul Domnului - ca să te scap".
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 70(71),1-2.3-4a.5-6ab.15 şi 17 (R.: 15a)
R.: Gura mea va vesti în toate zilele dreptatea şi mântuirea ta.


1 În tine, Doamne, mi-am căutat refugiul,
să nu fiu nicicând făcut de ruşine!
2 În dreptatea ta, eliberează-mă şi apără-mă,
pleacă-ţi urechea spre mine şi mântuieşte-mă! R.


3 Fii pentru mine stâncă şi cetate de refugiu,
spre care mi-ai poruncit să merg mereu ca să mă mântuieşti,
pentru că numai tu eşti stânca mea şi cetatea mea de apărare.
4a Scoate-mă, Dumnezeule, din mâna celui fărădelege! R.


5 Pentru că tu, Doamne, eşti speranţa mea,
Doamne, în tine mi-am pus încrederea din copilărie.
6ab În tine mi-am găsit sprijin din sânul mamei mele,
încă din sânul mamei mele, tu ai fost ocrotitorul meu. R.


15 Gura mea va vesti în toate zilele dreptatea şi mântuirea ta,
chiar dacă numărul lor nu-l cunosc.
17 Dumnezeule, m-ai învăţat din tinereţe,
iar eu fac cunoscute şi acum minunile tale. R.


LECTURA A II-A*
Acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,31-13,13
Fraţilor, voi însă fiţi zeloşi faţă de darurile cele mai bune. Şi eu vă voi arăta o cale şi mai minunată. 13,1 Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu aş avea iubire, aş deveni o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. 2 Şi dacă aş avea darul profeţiei, şi dacă aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa, şi dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii, dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic. 3 Şi dacă tot ce am aş da ca hrană săracilor şi dacă mi-aş da trupul ca să fie ars, dar n-aş avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic. 4 Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se umflă. 5 Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit. 6 Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 7 Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. 8 Iubirea nu încetează niciodată. Profeţiile vor dispărea, limbile vor înceta. Ştiinţa se va sfârşi. 9 Căci noi cunoaştem în parte şi profeţim în parte, 10 însă când va veni ceea ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va dispărea. 11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit bărbat, m-am lăsat de cele copilăreşti. 12 Căci acum vedem ca în oglindă, neclar, dar atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. 13 Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea.
Cuvântul Domnului


* forma prescurtată:

LECTURA A II-A
Acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 13,4-13
Fraţilor, iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se umflă. 5 Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit. 6 Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 7 Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. 8 Iubirea nu încetează niciodată. Profeţiile vor dispărea, limbile vor înceta. Ştiinţa se va sfârşi. 9 Căci noi cunoaştem în parte şi profeţim în parte, 10 însă când va veni ceea ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va dispărea. 11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit bărbat, m-am lăsat de cele copilăreşti. 12 Căci acum vedem ca în oglindă, neclar, dar atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. 13 Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea.
Cuvântul Domnului


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 4,18abc
(Aleluia) "Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns, să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea", spune Domnul. (Aleluia)


EVANGHELIA
Niciun profet nu este acceptat în patria sa.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 4,21-30
În acel timp, Isus a început să le vorbească celor din sinagogă: "Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre!" 22 Toţi dădeau mărturie în favoarea lui şi se mirau de cuvintele de har care ieşeau din gura lui şi spuneau: "Nu este acesta fiul lui Iosif?" 23 Dar el le-a spus: "Fără îndoială îmi veţi zice parabola aceasta: «Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Cafarnaum, fă şi aici, în patria ta!» 24 Adevăr vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria sa; 25 şi adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată ţara, 26 dar Ilie nu a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. 27 Şi mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat decât doar Naaman Sirianul". 28 Auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. 29 Ridicându-se, l-au scos din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. 30 Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat.
Cuvântul Domnului

Supliment
Prima lectură descrie chemarea lui Ieremia, căruia Domnul nu-i ascunde că va stârni împotrivirea multora. Isus avea să întâmpine acelaşi refuz din partea concetăţenilor săi din Nazaret, dar acest refuz era providenţial pentru că îl îndreptăţea o dată în plus să ducă şi altora vestea cea bună. După ce a explicat creştinilor că ei sunt un singur trup în Cristos, oricare ar fi fost funcţiunile pe care le împlineau, sfântul Paul le spune că principiul de vază al vieţii creştine este iubirea. Ea este aceea care îl aduce şi îl reţine pe Cristos în mijlocul nostru.