vineri, 7 ianuarie 2022
7 ianuarie
Ss. Raymund de Penyafort, pr. *; Lucian din Antiohia, pr. m.
lecturi: 1In 3,22-4,6; Ps 2; Mt 4,12-17.23-25
psaltire: II; culoare: albVerificaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu!
Îţi voi da popoarele ca moştenire.
S-a apropiat împărăţia cerurilor.

Gândul zilei
Isuse, cuvântul tău ne arată calea de străbătut. Ne vorbeşti cu iubire, vrei să fii călăuza noastră, vrei să ne dai viaţa ta. Eşti regele blând şi bun care ne face să gustăm iubirea Tatălui ceresc. Îţi mulţumesc, inima mea va fi îndreptată spre tine şi aşa voi intra în împărăţia al cărei rege eşti tu.
din Calendarul "Cinci pâini de orz"
Lecturile
Verificaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu!
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 3,22-4,6
Preaiubiţilor, orice i-am cere lui Dumnezeu primim de la el pentru că păzim poruncile lui şi facem ceea ce îi este plăcut. 23 Aceasta este porunca lui: să credem în numele Fiului său, Isus Cristos, şi să ne iubim unii pe alţii, după cum ne-a dat poruncă. 24 Cel care ţine poruncile lui rămâne în el şi el în acesta. Prin aceasta cunoaştem că rămâne în noi: după Duhul pe care ni l-a dat. 4,1 Iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci discerneţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, căci mulţi profeţi falşi au apărut în lume! 2 Prin aceasta îl cunoaşteţi pe Duhul lui Dumnezeu: orice duh care îl mărturiseşte pe Isus Cristos venit în trup este de la Dumnezeu. 3 Dar orice duh care nu-l mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu. Acesta este duhul lui Anticrist, despre care aţi auzit că vine; şi acum este deja în lume. 4 Copii, voi sunteţi de la Dumnezeu şi i-aţi învins pe aceştia, pentru că cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume. 5 Ei sunt din lume, de aceea, vorbesc ca din lume, iar lumea îi ascultă. 6 Noi suntem din Dumnezeu. Cine-l cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă. Cel care nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 2,7-8.10-11 (R.: 8a)
R.: Îţi voi da popoarele ca moştenire.
7 Voi vesti hotărârea Domnului;
el mi-a zis: "Tu eşti Fiul meu, eu astăzi te-am născut.
8 Cere-mi şi-ţi voi da popoarele ca moştenire
şi marginile pământului, în stăpânire!" R.
10 Acum, dar, regilor, purtaţi-vă cu iscusinţă,
trageţi învăţătură, judecători ai pământului!
11 Slujiţi-i Domnului cu frică,
bucuraţi-vă cu teamă! R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 4,23cd
(Aleluia) Isus predica evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu şi vindeca orice boală şi orice suferinţă în popor. (Aleluia)
EVANGHELIA
S-a apropiat împărăţia cerurilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 4,12-17.23-25
În acel timp, auzind că Ioan a fost dat să fie închis, Isus a plecat în Galileea. 13 Şi, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască la Cafarnaum, care este pe malul mării, în ţinuturile lui Zabulon şi Neftali, 14 ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice: 15 "Pământ al lui Zabulon şi pământ al lui Neftali, pe drumul spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor! 16 Poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare, iar celor care stăteau în regiunea morţii, le-a răsărit o lumină". 17 De atunci a început Isus să predice şi să spună: "Convertiţi-vă: s-a apropiat împărăţia cerurilor!" 23 El străbătea toată Galileea, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice suferinţă în popor. 24 Şi s-a dus vestea despre el în toată Siria. Erau aduşi la el toţi cei care sufereau de diferite boli şi erau apăsaţi de chinuri: posedaţi, lunatici şi paralizaţi, iar el îi vindeca. 25 Îl urmau mulţimi numeroase din Galileea, din Decapole, din Ierusalim şi Iudeea şi de dincolo de Iordan.
Cuvântul Domnului