marți, 11 noiembrie 2025
Marţi din săptămâna a 32-a de peste an
Ss. Martin de Tours, ep. **; Marina, fc. m.; Fer. Alice, fc. m.

lecturi: Înţ 2,23-3,9; Ps 33; Lc 17,7-10

psaltire: P; culoare: alb

În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire, dar ei sunt în pace.
Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme.
Suntem servitori inutili, am făcut ceea ce eram datori să facem.

Liturghie la alegere, prefaţă comună
Lecţionarul sfinţilor: Is 61,1-3a: Domnul m-a uns şi m-a trimis să aduc vestea cea bună săracilor; Ps 88: Îndurările tale, Doamne, în veci le voi cânta; Mt 25,31-40: Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut.
Aniversarea hirotonirii episcopale a Preasfinţitului Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi (2021). Se vor formula intenţii speciale pentru această aniversare la rugăciunea credincioşilor de la Liturghie.

Gândul zilei
"Dumnezeu i-a găsit vrednici de el." (Înţ 3,5)
"Dumnezeu i-a încercat şi i-a găsit vrednici de el", aşa spune întregul verset. Uneori ne-am simţit încercaţi de Domnul. Cu toate acestea, am văzut şi dragostea celor care ne-au fost aproape pentru a ne ajuta să rămânem credincioşi. Tatăl apreciază iubirea care costă, trăită de fiii săi, şi o binecuvântează. Aşa a fost şi în cazul Sfântului Martin. Se spune că şi-a împărţit mantia pentru a da o parte din ea unui sărac care îngheţa de frig.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire, dar ei sunt în pace.
Citire din cartea Înţelepciunii 2,23-3,9
Dumnezeu l-a creat pe om pentru nestricăciune şi l-a făcut chip al eternităţii proprii. 24 Prin invidia diavolului a intrat moartea în lume şi o încearcă cei care sunt de partea lui. 3,1 Sufletele celor drepţi sunt în mâna lui Dumnezeu şi niciun chin nu se va atinge de ele. 2 În ochii celor nepricepuţi, păreau că mor şi ieşirea lor era considerată o nenorocire, 3 plecarea de la noi, distrugere, dar ei sunt în pace. 4 Şi dacă în văzul oamenilor sunt pedepsiţi, speranţa lor este plină de nemurire. 5 Fiind disciplinaţi cu puţine suferinţe, li s-au făcut multe binefaceri; căci Dumnezeu i-a încercat şi i-a găsit vrednici de el. 6 Ca pe aur în foc i-a probat şi i-a primit ca pe o jertfă de ardere de tot. 7 În timpul vizitării lor, vor străluci şi vor alerga ca scânteile printre paie. 8 Vor judeca neamuri, vor stăpâni popoare şi Domnul lor va domni peste ei în veci. 9 Cei care s-au încrezut în el vor înţelege adevărul şi cei care cred în iubire vor rămâne cu el, căci harul şi îndurarea sunt pentru aleşii lui.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 33(34),2-3.16-17.18-19 (R.: 2a)
R.: Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme.


2 Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice timp,
lauda lui va fi fără încetare în gura mea.
3 Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei umili şi să se bucure! R.


16 Ochii Domnului sunt peste cei drepţi
şi urechea lui ia aminte la strigătele lor!
17 Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul
pentru a şterge amintirea lor de pe pământ. R.


18 Când cei drepţi strigă, Domnul îi aude
şi-i scapă din strâmtorarea lor.
19 Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită
şi-i mântuieşte pe cei cu duhul mâhnit. R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,23bc
(Aleluia) Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu, spune Domnul; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el. (Aleluia)


EVANGHELIA
Suntem servitori inutili, am făcut ceea ce eram datori să facem.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 17,7-10
În acel timp, Isus a spus: "Cine dintre voi, având un servitor la arat sau la păstorit, când acesta se întoarce de la câmp îi va spune: «Vino îndată şi aşază-te la masă!» 8 Nu-i va spune mai degrabă: «Pregăteşte-mi ceva pentru cină, încinge-te ca să-mi slujeşti până când voi mânca şi voi bea eu, după aceea vei mânca şi vei bea şi tu!»? 9 Oare e nevoie să-i mulţumească servitorului că a făcut cele poruncite? 10 Tot aşa şi voi, când faceţi toate cele care vă sunt poruncite, spuneţi: «Suntem servitori inutili, am făcut ceea ce eram datori să facem»".
Cuvântul Domnului

Supliment
Sfântul Martin de Tours (317-397) s-a născut în Panonia (Ungaria), din părinţi păgâni. Soldat la 16 ani, nu era decât catehumen când, plin de o caritate evanghelică, şi-a împărţit mantia cu un sărac la Amiens. După ce a primit Botezul, la 22 de ani, a renunţat la cariera militară şi a înfiinţat mănăstirea de la Locogiacum (Ligugé), în Galia, unde a dus o viaţă monahală sub călăuzirea Sfântului Ilarie. Apoi a primit Preoţia. Devenit episcop de Tours, întreprinde evanghelizarea satelor din centrul Galiei. Întemeiază Mănăstirea Marmoutier, ai cărei călugări îl vor asista în opera sa misionară. Pe patul de moarte, la Candes, aproape de Tours, se roagă: "Doamne, dacă mai sunt util poporului tău, eu nu refuz munca; facă-se voia ta".