joi, 6 noiembrie 2025
Joi din săptămâna a 31-a de peste an
Sf. Leonard, pustnic

lecturi: Rom 14,7-12; Ps 26; Lc 15,1-10

psaltire: III; culoare: verde

Fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem.
Cred că voi vedea bunătăţile Domnului pe pământul celor vii.
Va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se converteşte.

Liturghie la alegere, prefaţă comună

Gândul zilei
"Mi-am găsit oaia pierdută." (Lc 15,6)
Isus ne arată cum este inima lui Dumnezeu Tatăl. El se bucură pentru fiecare om care se întoarce la el, recunoscându-şi păcatul, conştient că s-a rătăcit pe căi care l-au făcut să sufere. Isuse, vreau să fiu ca tine şi să te ajut să-i găseşti pe cei pierduţi, fiind dispus să le duc şi eu povara. De asemenea, vreau să împărtăşesc bucuria ta, aceea de a vedea măcar unul singur care se întoarce la Biserica ta.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 14,7-12
Fraţilor, nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. 8 De fapt, dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Aşadar, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem. 9 Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Cristos, ca să fie Domn şi peste morţi, şi peste vii. 10 Dar tu de ce îl judeci pe fratele tău sau de ce îl dispreţuieşti tu pe fratele tău? Într-adevăr, toţi ne vom prezenta la tribunalul lui Dumnezeu, 11 căci este scris: "Viu sunt eu, spune Domnul: în faţa mea se va pleca tot genunchiul şi orice limbă îl va mărturisi pe Dumnezeu". 12 Aşadar, fiecare dintre voi va da cont despre sine înaintea lui Dumnezeu.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 26(27),1.4.13-14 (R.: 13)
R.: Cred că voi vedea bunătăţile Domnului pe pământul celor vii.


1 Domnul este lumina şi mântuirea mea,
de cine mă voi teme?
Domnul este apărătorul vieţii mele,
de cine mă voi înfricoşa? R.


4 Un lucru cer de la Domnul şi pe acesta îl caut:
să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,
ca să privesc frumuseţea Domnului
şi să vizitez sanctuarul său. R.


13 Cred că voi vedea bunătăţile Domnului
pe pământul celor vii.
14 Aşteaptă-l pe Domnul, fii tare,
întăreşte-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul! R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 11,28
(Aleluia) Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă, spune Domnul! (Aleluia)


EVANGHELIA
Va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se converteşte.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 15,1-10
În acel timp, toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus, ca să-l asculte. 2 Fariseii şi cărturarii însă murmurau spunând: "Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei". 3 Atunci le-a spus această parabolă: 4 "Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi umblă după cea pierdută până când o găseşte? 5 Iar când o găseşte, o pune pe umerii săi bucurându-se 6 şi, venind acasă, îi cheamă pe prieteni şi pe vecini, spunându-le: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută!» 7 Vă spun că, tot aşa, va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se converteşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire. 8 Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde una dintre ele, nu aprinde lumina şi mătură casa şi caută cu grijă până o găseşte? 9 Iar când o găseşte, îşi cheamă prietenele şi vecinele, spunându-le: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că am găsit drahma pe care o pierdusem!» 10 Tot aşa, vă spun, va fi mai mare bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se converteşte".
Cuvântul Domnului

Supliment
Bucuria pentru oaia pierdută şi pentru drahma regăsită face să cadă conceptul nostru despre recompensă: în faţa lui Dumnezeu nu există merit, numai dar. De acum înainte, darul înseamnă că îndurarea lui Dumnezeu nu are limite. Omul astfel "regăsit" nu poate să se sustragă fidelităţii şi angajării.