vineri, 24 octombrie 2025
Vineri din săptămâna a 29-a de peste an
Ss. Anton M. Claret, ep. *; Alois Guanella, pr.

lecturi: Rom 7,18-25a; Ps 118; Lc 12,54-59

psaltire: I; culoare: verde (alb)

Cine mă va elibera de acest trup al morţii?
Învaţă-mă, Doamne, hotărârile tale!
Aspectul pământului şi al cerului ştiţi să-l interpretaţi; dar de ce nu ştiţi să interpretaţi timpul de faţă?

Liturghie la alegere, prefaţă comună

Gândul zilei
"Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu prin Isus Cristos." (Rom 7,25)
Aceasta este concluzia unei destăinuiri făcute de marele Apostol Paul: şi el simte în interiorul său prezenţa şi puterea înclinaţiei spre rău. Ca un frate mai mare, el sugerează remediul pe care l-a găsit: să ne adresăm lui Isus cu credinţă; numai el, prin puterea numelui său, va face să învingă în noi iubirea Tatălui. Noi îi mulţumim.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Cine mă va elibera de acest trup al morţii?
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 7,18-25a
Fraţilor, ştiu că în mine, în trupul meu, nu locuieşte nimic bun, pentru că voinţa este prezentă, dar puterea de a împlini binele, nu. 19 Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci săvârşesc răul pe care nu-l vreau. 20 Aşadar, dacă ceea ce nu vreau, aceea fac, nu mai sunt eu cel care fac, ci păcatul care locuieşte în mine. 21 Prin urmare, găsesc Legea aceasta în mine: când vreau să fac binele, mi se prezintă răul, 22 pentru că după omul lăuntric îmi găsesc plăcere în Legea lui Dumnezeu; 23 dar văd o altă lege în mădularele mele, care luptă împotriva legii minţii mele şi mă ţine sclav prin Legea păcatului care este în mădularele mele. 24 Om nefericit ce sunt! Cine mă va elibera de acest trup al morţii? 25a Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu prin Isus Cristos, Domnul nostru!
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 118(119),66.68.76.77.93.94 (R.: 68b)
R.: Învaţă-mă, Doamne, hotărârile tale!


66 Învaţă-mă îndurarea, prudenţa şi ştiinţa,
pentru că am rămas fidel în poruncile tale! R.


68 Tu eşti bun şi faci binele,
învaţă-mă hotărârile tale! R.


76 Să-mi fie îndurarea ta spre mângâiere,
după cuvântul dat slujitorului tău! R.


77 Să vină asupra mea îndurările tale şi voi fi viu,
căci legea ta îmi este desfătare! R.


93 În veci nu voi uita orânduirile tale,
căci prin ele mi-ai dat viaţă. R.


94 Eu sunt al tău, mântuieşte-mă,
căci am căutat orânduirile tale! R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici misterele împărăţiei. (Aleluia)


EVANGHELIA
Aspectul pământului şi al cerului ştiţi să-l interpretaţi; dar de ce nu ştiţi să interpretaţi timpul de faţă?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,54-59
În acel timp, Isus le-a spus mulţimilor: "Când vedeţi că un nor se ridică de la apus, îndată spuneţi că vine ploaia şi aşa este. 55 Iar când bate vântul dinspre miazăzi, spuneţi că va fi cald şi aşa este. 56 Ipocriţilor, aspectul pământului şi al cerului ştiţi să-l interpretaţi; dar de ce nu ştiţi să interpretaţi timpul de faţă? 57 De ce, aşadar, nu judecaţi voi înşivă ceea ce este drept? 58 Când mergi cu duşmanul tău la tribunal, străduieşte-te pe drum să scapi de el, ca nu cumva să te târască în faţa judecătorului, iar judecătorul să te predea executorului şi executorul să te arunce în închisoare! 59 Îţi spun, nu vei ieşi de acolo până ce nu vei fi plătit şi ultimul bănuţ".
Cuvântul Domnului

Supliment
Pentru multă lume, problema cea mai mare este aceea de a nu cunoaşte semnificaţia profundă a vieţii lor şi a tot ceea ce se întâmplă în lume. Mulţi trăiesc "ziua de azi" şi nu-şi pun aceste "probleme". Însă, în lumina evangheliei, această atitudine este lipsită de sens. Pentru a trăi bine, trebuie să ştim să citim semnele timpului şi să optăm pentru o reconciliere fraternă.