luni, 20 octombrie 2025
Luni din săptămâna a 29-a de peste an
Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, călug.

lecturi: Rom 4,20-25; Ps Lc 1,69-70.71-72.73-75; Lc 12,13-21

psaltire: I; culoare: verde

Ce a fost scris va fi considerat şi pentru noi, care credem în el.
Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Israel, căci a vizitat poporul său.
Cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?

Liturghie la alegere, prefaţă comună
ARCB: Sf. Iacob Strepa, ep *

Gândul zilei
"Abraham s-a întărit în credinţă." (Rom 4,20)
Abraham a auzit vocea lui Dumnezeu în Haran, dar apoi au urmat şi pentru el ani de tăcere, zile de încercare. Ca un adevărat prieten al lui Dumnezeu, a continuat să creadă până la a fi gata să-l jertfească pe fiul său, Isaac, întărindu-se în încredere şi dăruire de sine. De aceea, îl numim "părintele nostru în credinţă".

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Ce a fost scris va fi considerat şi pentru noi, care credem în el.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 4,20-25
Fraţilor, Abraham n-a şovăit cu neîncredere, ci, în faţa promisiunii lui Dumnezeu, s-a întărit în credinţă dând glorie lui Dumnezeu, 21 convins pe deplin că cel care a făcut promisiunea poate s-o şi împlinească. 22 Pentru aceasta i s-a considerat ca justificare. 23 Dar ce a fost scris nu i s-a considerat numai pentru el, 24 ci va fi considerat şi pentru noi, care credem în cel care l-a înviat din morţi pe Domnul nostru Isus Cristos, 25 care a fost dat la moarte pentru greşelile noastre, dar a înviat pentru ca noi să fim justificaţi.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Lc 1,69-70.71-72.73-75 (R.: cf. 68)
R.: Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Israel, căci a vizitat poporul său.


69 Ne-a înălţat o putere de mântuire
în casa lui David, slujitorul său,
70 precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi
care au fost din vechime. R.


71 Să ne mântuiască de duşmanii noştri
şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc.
72 Astfel a arătat îndurare faţă de părinţii noştri,
şi-şi aduce aminte de legământul său cel sfânt. R.


73 De jurământul pe care l-a făcut lui Abraham,
părintele nostru, că ne va dărui harul
74 ca, eliberaţi din mâna duşmanilor, să-i slujim fără teamă,
75 în sfinţenie şi dreptate, sub privirea lui,
în toate zilele vieţii noastre. R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 5,3
(Aleluia) Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! (Aleluia)


EVANGHELIA
Cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,13-21
În acel timp, unul din mulţime i-a spus lui Isus: "Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă moştenirea cu mine!" 14 Dar el i-a răspuns: "Omule, cine m-a stabilit judecător sau împărţitor peste voi?" 15 Apoi le-a zis: "Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie, deoarece chiar şi atunci când cineva este bogat, viaţa lui nu constă în ceea ce are!" 16 Şi le-a spus o parabolă: "Un om bogat avea un ogor care a dat o recoltă îmbelşugată 17 şi se gândea în sine: «Ce mă fac, pentru că nu am unde să-mi adun recolta?» 18 Apoi şi-a zis: «Voi face astfel: voi dărâma hambarele şi îmi voi construi altele mai mari; voi aduna acolo tot grâul şi toate bunurile mele 19 şi voi spune sufletului meu: suflete, ai adunat bunuri suficiente pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te de viaţă!» 20 Însă Dumnezeu i-a zis: «Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul; iar cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?» 21 Aşa se întâmplă cu acela care adună comori pentru sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeu".
Cuvântul Domnului

Supliment
Bogatul închis în egoismul său este un "nebun". El vorbeşte numai la persoana I singular (Lc 12,17-19). Dacă vrea să dialogheze el trebuie s-o facă numai "cu el" (Lc 12,19). Nu se gândeşte la nimeni. Crede că este proprietarul vieţii sale pentru "mulţi ani" (Lc 12,19), în timp ce, în realitate, i-a fost doar dăruită: expirarea perioadei este fixată chiar pentru noaptea aceea. O greşeală cutremurătoare de perspectivă.