sâmbătă, 6 septembrie 2025
Sâmbătă din săptămâna a 22-a de peste an
Sf. Zaharia, profet

lecturi: Col 1,21-23; Ps 53; Lc 6,1-5

psaltire: II; culoare: verde

Dumnezeu v-a reconciliat, ca să vă prezinte înaintea lui sfinţi, neprihăniţi şi nevinovaţi.
Dumnezeu este cel care mă ajută.
De ce faceţi ceea ce nu este permis sâmbăta?

Liturghie la alegere, prefaţă comună

Gândul zilei
"V-a reconciliat prin moartea în trupul său de carne." (Col 1,22)
Isus a văzut mizeria noastră: eram duşmani ai lui Dumnezeu, neascultători, moştenitori ai lui Adam. De ce a vrut să ne împace cu Dumnezeu? A fost mişcat de iubire. Şi cum a făcut-o? Şi-a oferit trupul său pentru a trezi în noi credinţa şi speranţa.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Dumnezeu v-a reconciliat, ca să vă prezinte înaintea lui sfinţi, neprihăniţi şi nevinovaţi.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni 1,21-23
Fraţilor, pe voi, care odinioară eraţi străini şi duşmani în mintea voastră îndreptată spre fapte rele, 22 acum Dumnezeu v-a reconciliat prin moartea în trupul de carne al lui Cristos, ca să vă prezinte înaintea lui sfinţi, neprihăniţi şi nevinovaţi, 23 numai dacă rămâneţi întemeiaţi şi tari în credinţă şi neclintiţi în speranţa evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost predicată la toată creatura de sub cer şi căreia eu, Paul, i-am devenit slujitor.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 53(54),3-4.6 şi 8 (R.: 6a)
R.: Dumnezeu este cel care mă ajută.


3 Dumnezeule, pentru numele tău, mântuieşte-mă
şi fă-mi judecată prin puterea ta!
4 Ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule,
pleacă-ţi urechea la cuvintele gurii mele! R.


6 Dar Dumnezeu este cel care mă ajută,
Domnul este cel care susţine viaţa mea.
8 Cu drag îţi voi aduce jertfă,
voi lăuda numele tău, Doamne,
pentru că este bun. R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,6
(Aleluia) Eu sunt calea, adevărul şi viaţa, spune Domnul. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. (Aleluia)


EVANGHELIA
De ce faceţi ceea ce nu este permis sâmbăta?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,1-5
Într-o zi de sâmbătă, Isus trecea printre lanuri, iar discipolii lui rupeau spice şi, frecându-le în mâini, le mâncau. 2 Însă unii dintre farisei au spus: "De ce faceţi ceea ce nu este permis sâmbăta?" 3 Răspunzând, Isus le-a zis: "Nu aţi citit ce a făcut David când era flămând, el şi cei care erau cu el, 4 când a intrat în casa lui Dumnezeu şi, luând pâinile punerii înainte, pe care nu era permis să le mănânce decât numai preoţii, a mâncat şi a dat şi celor ce erau cu el?" 5 Şi le-a spus: "Fiul Omului este stăpânul sâmbetei". Cuvântul Domnului



Supliment
Isus este "stăpânul sâmbetei". Legalismul fariseilor nu are sens. El învaţă că necesităţile omeneşti - foamea şi boala, de exemplu - sunt mai importante decât prescrierile sâmbetei. Semnificaţia sâmbetei nu poate fi decât cea a întâlnirii libere şi credincioase cu Tatăl şi cu fraţii.