marți, 10 iunie 2025
Marţi din săptămâna a 10-a de peste an
Ff. Ioan Dominici, călug; Diana, fc.
lecturi: 2Cor 1,18-22; Ps 118; Mt 5,13-16
psaltire: II; culoare: verdeFiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, nu este da şi nu, ci în el este numai da.
Luminează-ţi faţa, Doamne, peste slujitorul tău!
Voi sunteţi lumina lumii.

Gândul zilei
Discipolii l-au ascultat pe Isus care i-a proclamat fericiţi. Fiind cu Isus, deşi săraci şi necăjiţi, sunt în inima Tatălui. De aceea, ei vor avea grijă să trăiască în aşa fel încât să manifeste iubirea Tatălui faţă de toţi, pentru ca toţi să-l cunoască drept adevărat Tată.
din Calendarul "Cinci pâini de orz"
Lecturile
Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, nu este da şi nu, ci în el este numai da.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 1,18-22
Fraţilor, credincios este Dumnezeu: cuvântul nostru faţă de voi nu este "da" şi "nu". 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a fost predicat între voi, prin noi - de mine, de Silvan şi de Timotei - nu este "da" şi "nu", ci în el este numai "da". 20 Într-adevăr, toate promisiunile lui Dumnezeu în el sunt "da". De aceea prin el rostim noi "amin" lui Dumnezeu, spre gloria sa. 21 Iar cel care ne întăreşte împreună cu voi în Cristos şi ne-a uns este Dumnezeu, 22 cel care ne-a însemnat cu sigiliul său şi a pus în inimile noastre arvuna Duhului.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 118(119),129-130.131-132.133 şi 135 (R.: 135a)
R.: Luminează-ţi faţa, Doamne, peste slujitorul tău!
129 Mărturiile tale sunt minunate,
de aceea, sufletul meu le păzeşte cu fidelitate.
130 Explicarea cuvintelor tale dă lumină
şi pricepere celor neştiutori. R.
131 Îmi deschid gura, căci ard de sete,
pentru că sunt însetat de poruncile tale.
132 Îndreaptă-ţi faţa spre mine şi îndură-te,
după judecata celor care iubesc numele tău! R.
133 Fă statornici paşii mei după cuvântul tău
şi să nu aibă putere asupra mea nicio nelegiuire!
135 Luminează-ţi faţa peste slujitorul tău
şi învaţă-mă hotărârile tale! R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 5,16
(Aleluia) Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri! (Aleluia)
EVANGHELIA
Voi sunteţi lumina lumii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,13-16
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. 14 Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. 15 Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toţi cei care sunt în casă. 16 Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!"
Cuvântul Domnului