sâmbătă, 1 martie 2025
Sâmbătă din săptămâna a 7-a de peste an
Sf. Albin, ep.

lecturi: Sir 17,1-15; Ps 102; Mc 10,13-16

psaltire: III; culoare: verde

Domnul i-a făcut pe oameni după chipul său.
Nemărginită este îndurarea Domnului, asupra celor ce se tem de el!
Cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea.

Liturghie la alegere, prefaţă comună

Gândul zilei
"Îi binecuvânta punându-şi mâinile peste ei." (Mc 10,16)
Isus se bucură când părinţii îşi aduc copiii la el; îi îmbrăţişează cu bucurie şi îi binecuvântează. Copiii se lasă iubiţi. Isus poate să domnească peste cei care sunt asemenea lor, pentru că, fiind simpli şi umili, sunt potriviţi să colaboreze cu el.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Domnul i-a făcut pe oameni după chipul său.
Citire din cartea lui Ben Sirah 17,1-15
Domnul l-a creat pe om din pământ şi iarăşi l-a făcut să se întoarcă în el. Le-a dat oamenilor zile numărate şi un timp, le-a dat putere asupra celor care sunt pe pământ. 3 Asemenea lui însuşi i-a îmbrăcat cu putere şi i-a făcut după chipul lui. 4 A pus teama de el în toată făptura, ca să stăpânească peste animale şi păsări. 5 Le-a dat folosirea celor cinci lucrări ale Domnului, împărţind, le-a dăruit pe a şasea - mintea. 6 Le-a dat voinţă, limbă şi ochi, urechi şi inimă pentru a cugeta. 7 I-a umplut de cunoaşterea înţelegerii şi le-a arătat cele bune şi cele rele. 8 A pus teama de el în inimile lor, ca să le arate măreţia faptelor sale. Şi le-a dat să se laude cu minunile lui de-a lungul veacurilor. 10 Vor lăuda numele său cel sfânt, 9 ca să povestească măreţiile faptelor lui. 11 A pus înaintea lor cunoaşterea şi legea vieţii le-a dat-o ca moştenire. 12 A stabilit cu ei o alianţă veşnică şi le-a arătat judecăţile sale. 13 Ochii lor au văzut măreţia gloriei şi urechea lor a auzit gloria glasului său. 14 Le-a spus: "Feriţi-vă de orice nedreptate!" şi le-a dat porunci fiecăruia cu privire la aproapele său. 15 Căile lor sunt înaintea lui întotdeauna, nu vor fi ascunse de ochii lui.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102(103),13-14.15-16.17-18a (R.: cf. 17)
R.: Nemărginită este îndurarea Domnului, asupra celor ce se tem de el!


13 Aşa cum un tată îşi iubeşte copiii,
aşa îi iubeşte Domnul pe cei care se tem de el.
14 Căci el ştie din ce am fost plăsmuiţi
şi nu uită că suntem ţărână. R.


15 Zilele omului sunt ca iarba,
el înfloreşte ca floarea câmpului.
16 Când suflă vântul, ea nu mai este,
nici locul în care a stat nu se mai cunoaşte. R.


17 Dar îndurarea Domnului rămâne din veac şi până-n veac
peste cel care de el se teme
şi dreptatea lui, peste copiii copiilor lor,
18a peste cei care păzesc alianţa sa. R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici, misterele împărăţiei tale. (Aleluia)


EVANGHELIA
Cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,13-16
În acel timp, îi aduceau copii ca să-i atingă, dar discipolii îi certau. 14 Văzând aceasta, Isus a fost cuprins de indignare şi le-a spus: "Lăsaţi copiii să vină la mine, nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu! 15 Adevăr vă spun, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea". 16 Şi, luându-i în braţe, îi binecuvânta punându-şi mâinile peste ei.
Cuvântul Domnului

Supliment
Desigur că nu este vorba de o invitaţie la infantilism. Este în schimb o solicitare ca să ne punem în relaţie cu Dumnezeu printr-o "dependenţă" totală de el: copilul este simbolul disponibilităţii. El nu calculează, se oferă şi se abandonează în braţele mamei. Fiţi aşa - ne spune Isus - cu Tatăl vostru din cer.