Un program concret de rugăciune

Sf. Filip Neri își începea ziua rugându-se astfel: „Doamne, ține-ți mâinile astăzi asupra lui Filip, căci dacă nu faci așa, Filip te trădează”. Aceasta o spunea un sfânt: cu cât mai mult noi, conștienți de slăbiciunile noastre, ar trebui să începem ziua punând-o sub binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu? Vom vedea acum, la finalul acestui drum, câteva lucruri foarte concrete, începând cu locul rugăciunii. Catehismul recomandă ca fiecare familie să își constituie un „colț de rugăciune” (nr. 2691): poate fi o măsuță, un raft, un colțar, după posibilități, un spațiu dedicat exclusiv acestui scop, pe care să ținem câteva iconițe, o lumânare, tămâie... acele elemente care ne pot ajuta să ne păstrăm atenția asupra lui Dumnezeu. Desigur, biserica rămâne locul privilegiat pentru rugăciune; în măsura în care ne este aproape de casă sau în drum, este un obicei bun să intrăm și să îl salutăm pe Isus, petrecând acolo un timp în rugăciune.

Cu locul rugăciunii este ușor... cu timpul este mai greu! Așa cum știm, viața mănăstirească are un ritm specific de rugăciune, cu timpi ficși. Și timpul nostru, al credincioșilor poate și trebuie să aibă un ritm specific. Ritmul unei zile este dat de rugăciunea de dimineață și de seară, precum și înainte și după momentele de masă; de Liturghia zilnică, pentru cine are posibilitatea de a participa; de lectura spirituală cu meditație; de alte devoțiuni de-a lungul zilei, cum ar fi Acatistul, Paraclisul, Rozariul etc. În cadrul săptămânii, avem Liturghia duminicală, moment fundamental de rugăciune comunitară. Sunt și diverse devoțiuni săptămânale sau lunare, iar în an, avem ciclul sărbătorilor și al posturilor (vezi CBC 2698), care ne face prezentă istoria mântuirii, a lui Isus Cristos în special, pentru a ne „cufunda” în ea.

Este recomandat să tindem să ne rugăm în timpi prestabiliți, nu „cândva, când voi reuși peste zi”. Așa cum fixăm în agendă întâlnirile importante, așa trebuie să fie stabilite din timp și în timp întâlnirile cu Isus în rugăciune. Iar pentru cei mai mulți oameni dimineața - chiar dacă înseamnă să ne trezim ceva mai rapid - este timpul ideal de rugăciune. Cum începem? Se spune că Sf. Francisc de Assisi, înainte să intre în biserică, își spunea: „Gânduri lumești și frivole, stați aici, la ușă, până mă întorc”. Așa trebuie să facem și noi, cu un timp de reculegere (adică re-culegem mintea împrăștiată), de conștientizare că suntem în prezența lui Dumnezeu.

Sf. Toma de Aquino are o veste bună pentru noi: „Nu este obligatoriu să fim concentrați pe tot parcursul rugăciunii, deoarece forța intenției inițiale cu care cineva s-a pornit să se roage face ca întreaga rugăciune să fie meritorie”. Așadar să fim atenți la cum începem, la intenția inițială, care dă tonul. Evident că ne vom strădui și apoi, dar cu încrederea subliniată de Sf. Vasile cel Mare, că „Dumnezeu îți va arăta îngăduință, fiindcă tu nu ești în stare să stai înaintea lui Dumnezeu cum se cuvine, nu din dispreț față de El, ci din slăbiciune”.

Care ar trebui să ne fie primele cuvinte cu care să ne începem ziua? De consacrare lui Isus a zilei ce tocmai începe. Asemenea Sf. Filip, să cerem ajutor de Sus: să îl rugăm pe Dumnezeu să fie cu noi peste zi (a se citi: noi să fim conștienți de prezența Lui), să ne ajute să facem voia Sa, oferindu-ne Lui cu totul. Apoi rugăciunea de dimineață poate continua în una dintre multiplele forme din tradiționalele cărți de rugăciune. Sf. Ioan Maria Vianney subliniază astfel importanța rugăciunii de dimineață:

„Nu uitați niciodată că la începutul fiecărei zile, Dumnezeu ne pregătește harul necesar pentru ziua respectivă. El știe exact ce situații de a păcătui vor fi și ne va da tot ce avem nevoie dacă îi cerem atunci. De aceea, diavolul face tot ce îi stă în putință pentru a ne împiedica să ne spunem rugăciunile de dimineață sau pentru a ne face să le spunem prost.”

Rugăciunea de seară ne dă ocazia să îi mulțumim Domnului pentru tot ajutorul Său și să ne cerem iertare pentru lipsurile noastre - iar acestea le identificăm practicând examenul de conștiință, de inspirație ignațiană. Este altceva decât examinarea conștiinței de dinainte de Spovadă: este trecerea în revistă a zilei, identificând prezența lui Dumnezeu peste zi în diverse momente, cu mulțumirea și cererea de iertare amintite. De asemenea, în loc să adormim cu mintea la un serial TV sau la ceva știri văzute, înainte de culcare este recomandat să citim din Biblie sau dintr-o carte cu temă religioasă, hrănindu-ne mintea cu lucrurile lui Dumnezeu.

Să nu uităm, în cadrul rugăciunii de dimineață, de seară, sau în altă parte a zilei, de meditație, pentru ca rugăciunea să fie într-adevăr un dialog. Pentru meditație vom folosi un text biblic (ex: Evanghelia zilei) sau o lectură spirituală, doar câteva rânduri, stând apoi de vorbă cu Domnul, folosind cei patru C prezentați în capitolul 4.

Desigur, cele de mai sus sunt doar un cadru general, care trebuie particularizat de fiecare credincios. Dacă simțiți că se instalează o rutină dăunătoare, folosiți-vă creativitatea: poate timpul liturgic vă dă idei; poate luați o Evanghelie la parcurs și meditat; sau diversele Acatiste ori Litanii ori alte rugăciuni existente... opțiunile nu lipsesc! Există atâtea devoțiuni, răsăritene dar și apusene, care pot da variația de care uneori avem nevoie, căci oameni suntem.

Cât timp ar trebui să ne rugăm într-o zi? Dacă rugăciunea este relația cu Dumnezeu, să reformulăm: cât din zi ar trebui să dedicăm relației cu Dumnezeu? Evident, trebuie să tindem spre a ne petrece întreaga zi cu Domnul, în prezența Lui. Dar cu privire la timpii dedicați în mod special rugăciunii, unii spun că așa cum din câștiguri trebuie să dăm zeciuială, la fel ar trebui și din timp: ar însemna cca 2 ore pentru rugăciune. Poate speria, dar cineva care reușește să participe zilnic la Liturghie, face un Rozariu, își face rugăciunile de dimineață și seară, meditează și mai citește ceva spiritual, poate depăși cu ușurință cele 2 ore. Pentru cei aflați însă în câmpul muncii, sau în alte situații, poate fi un obiectiv imposibil. Dacă nu aveți un program consecvent de rugăciune, primul pas e să începeți cu 10-15 minute în fiecare zi. Mai apoi încercați să creșteți acest timp.

Să nu cădem însă în capcana de a reduce rugăciunea la aceste momente „calculate”. Ziua în sine ne oferă multe ocazii necalculate de rugăciune: dacă trece mașina salvării sau a pompierilor ne putem ruga pentru situația de urgență respectivă; dacă aflăm despre o încercare grea prin care trece un prieten - și de fapt oricine - ne putem ruga chiar în acel moment; dacă trebuie să așteptăm câteva minute, în trafic, la cumpărături sau la medic, în loc să scoatem telefonul pentru a vedea noutăți pe Facebook, să ne înălțăm mintea spre Dumnezeu. Există apoi o serie de rugăciuni scurte, numite invocații (Catehismul pomenește explicit, la nr. 2667, „Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi, păcătoșii!”, din tradiția răsăriteană, dar sunt multe, multe alternative, inclusiv apusene, precum „Isuse, mă încred în Tine”), care sunt puternice prin folosirea numelui Fiului lui Dumnezeu, dar sunt și foarte practice, dacă se poate spune așa, fiind ușor de memorat și de folosit repetitiv de-a lungul zilei, pentru 5-10-20 de minute sau chiar mai mult.

Să observăm ce spune Catehismul: „Invocarea Sfântului Nume al lui Isus este calea cea mai simplă a rugăciunii neîncetate” (nr. 2668). Înălțarea minții peste zi și folosirea invocațiilor ne apropie așadar de îndemnul Sf. Pavel de a ne ruga neîncetat (1Testaloniceni 5,17). Sf. Grigore de Nazianz spunea: „Trebuie să ne amintim de Dumnezeu mai des chiar decât respirăm”. Dar este posibil? Nu este cumva rugăciunea „neîncetată” doar un ideal pios? Evident că nu. De fapt, dacă tratăm rugăciunea cum se cuvine, neizolând-o în anumite momente ale zilei, viețile noastre vor deveni tot mai mult rugăciune.

Sf. Augustin, dezbătând tocmai posibilitatea aceasta, răspundea punând accentul pe dorința inimii: „Însăși dorința inimii tale [după Dumnezeu] este rugăciunea ta; și dacă dorința ta continuă neîntreruptă, atunci și rugăciunea ta continuă. Nu în zadar a spus Apostolul să ne rugăm neîncetat.” Într-o altă scriere a aceluiași sfânt citim: „Îți voi sugera un mijloc prin care îi poți aduce laudă lui Dumnezeu toată ziua, dacă vrei. Orice lucru faci, fă-l bine, și astfel i-ai adus laudă lui Dumnezeu.” Sf. Vasile cel Mare face același drum de la inimă (suflet) la fapte spunând:

„Nu trebuie să ne exprimăm rugăciunea doar prin silabe, ci puterea rugăciunii trebuie să se exprime în atitudinea morală a sufletului nostru și în acțiunile virtuoase care se extind de-a lungul vieții noastre... Acesta este modul în care te rogi continuu - nu oferind rugăciunea în cuvinte, ci alăturându-te lui Dumnezeu prin întregul tău mod de viață, astfel încât viața ta să devină o rugăciune continuă și neîntreruptă.”

Și... ar fi timpul să ne oprim din a vorbi despre rugăciune, pentru a trece la rugăciune. Să nu uităm: lui Dumnezeu îi este sete de noi - cum răspundem la această sete?

Sursa: capitolul „Un program concret de rugăciune” din „Rugăciunea. Dialog și comuniune în familia lui Dumnezeu”, 2023.