Calea Crucii

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Spiritului Sfânt. Amin.

Veşnice Dumnezeule, Stăpânul lumii, Părintele neamului omenesc, primeşte această rugăciune ce o fac în numele Fiului tău, Isus Cristos, amintindu-mi dureroasele lui patimi şi moartea de pe cruce. Îţi ofer sfintele lui patimi ca ispăşire pentru păcatele mele, şi mă ajută să trăiesc o viaţă curată până la sfârşit, iar după moarte primeşte sufletul meu acolo, unde nu este întristare, suspinare şi durere, ci bucurie veşnică. Amin.

 

Staţiunea I

Isus e judecat la moarte.

Fiul lui Dumnezeu e judecat la moarte, de către oameni păcătoşi. El primeşte să sufere şi să moară pe cruce, ca prin patimile lui să împace pe Părintele ceresc pentru păcatele noastre.

Îţi mulţumesc Isuse, că tu cel fără de păcat, ai primit să suferi şi să mori pentru noi păcătoşii. Ca să-ţi urmez ţie, şi eu voi suferi în tăcere şi cu răbdare învinuirile, ocara şi judecata nedreaptă a acestora. Isuse, care ai fost judecat la moarte fără milă, când voi muri, judecă-mă cu milă.

Isuse cel drept şi sfânt,
Ce-ai greşit tu pe pământ,
Că te văd de mâini legat,
Şi la moarte judecat?

O, Isuse preaiubit!
Eu te văd azi osândit,
Pentru-a mele fărădelegi,
Cum şi pentru-a lumii-ntregi.

 

Staţiunea II

Isus primeşte crucea pe umeri.

Lui Isus îi pun crucea pe umeri să o ducă la locul de răstignire. După ce o noapte întreagă a fost batjocorit, pălmuit şi biciuit, acum slăbit, acoperit de răni, primeşte şi crucea pe umerii săi, ca să ridice sarcina păcatelor de pe sufletele noastre.

Isuse, tu suferind ocară, batjocură, bătăi şi purtându-ţi crucea, mă înveţi să port şi eu cu răbdare creştinească sarcina şi crucea vieţii mele. Eu îţi voi urma, ca precum ai suferit tu pentru mine, aşa să sufăr şi eu din iubire pentru tine.

Cel de îngeri preamărit,
De om batjocorit,
Crucea blând el o primeşte
Şi la Golgota porneşte.

O, Isuse, dă-mi putere,
Ca-n necazuri şi durere
Să fiu blând şi răbdător,
Să-zi fiu ţie următor.

 

Staţiunea III

Isus cade sub greutatea crucii.

Crucea apasă greu pe umerii lui Isus. Flămând, însetat, acoperit de răni ce sângerează, sfârşit de puteri, cade cu crucea peste dânsul. Oştenii îl ridică, i-o încarcă din nou pe umeri. El nu se plânge, nu cere milă dela nimeni, ci pleacă cu paşi clătinători mai departe.

O, Isuse eu de multe ori am fost nerăbdător şi m-am plâns de necazurile ce le-am avut. Dă-mi Isuse smerenia şi răbdarea ta, căci tu ai zis, că numai cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.

Crucea umerii ţi-i frânge,
Rănile-s pline de sânge.
Dar mai crâncenă durere
Îţi fac păcatele mele.

Isuse, îţi cer iertare,
Dă-mi căinţa şi-ndreptare,
Ca să plâng al meu păcat
Şi să nu mor ne-ndreptat.

 

Staţiunea IV

Isus purtându-şi crucea se întâlneşte cu Preasfânta sa Mamă.

Fecioara Maria a pornit să-şi petreacă Fiul pe calea morţii. Câtă durere a simţit sărmana Mamă, când şi-a văzut Fiul iubit, acoperit de răni şi sânge, încărcat de batjocuri, purtându-şi crucea spre locul de pierzare! Mamă şi fiu se privesc cu nespusă jale, dar inimile lor încă se unesc în suferinţe pentru suferinţa noastră.

Isuse Mântuitorule şi Mamă Fecioară, unesc suferinţele mele cu ale voastre. Să fie suferinţele mele cu ale voastre canon de ispăşire pentru tot ce am greşit în viaţă, ca în ziua măntuirii din această lume să fiu cu cei mântuiţi.

O, Fecioară îndurerată
Mamă binecuvântată.
Primeşte-mă şi pe mine
Să plâng pe Isus cu tine.

Să plâng păcatele mele
Cari te-au cufundat în jele.
Căci pe Fiul tău iubit,
Aşa crunt l-au chinuit.

 

Staţiunea V

Simeon Cireneul îl ajută pe Isus să ducă crucea.

Isus tot mai mult slăbeşte sub greutatea crucii. Duşmanii lui se tem că va muri înainte de răstignire şi nu se vor putea bucura de chinurile lui; pentru aceea silesc pe ţăranul Simeon Cireneul să-i ducă crucea.

Isuse, eu ţi-aş ajuta bucuros să duci crucea, dar acum nu o mai porţi. Poartă însă crucea grea toţi cei necăjiţi, bolnavi şi săraci. Mă voi sili să-i ajut pe aceştia cât mai mult, pentru că tu ai zis, că ceea ce am făcut unuia dintre aceştia, ţie ţi-am făcut, şi vei răsplăti însutit în ziua judecăţii.

Când puterile-ţi slăbiră,
Pe Simeon îl siliră,
Să-ţi ajute a purta,
Doamne, crucea ta cea grea.

O, Isuse pentru tine,
Ajuta-voi pe oricine,
Crucea vieţii a purta,
Soarta grea voi uşura.

 

Staţiunea VI

Veronica şterge cu o maramă faţa lui Isus.

Veronica cea evlavioasă vede faţa lui Isus plină de sudori, sânge şi noroi. Îi este milă de el. Străbate printre soldaţi şi cu marama şterge faţa preasfântă a Domnului. Isus, ca recunoştinţă, îi lasă faţa întipărită pe pânză.

Isuse, dă-mi darul ca şi eu să am totdeauna milă faţă de cei ce sunt în suferinţe şi să le grăbesc în ajutor. Întipăreşte faţa ta îndurerată în inima mea, ca amintirea sfintelor tale patimi să mă păzească de bucuriile păcătoase ale acestei lumi.

Veronica-n grabă merse,
Faţa ta de sânge-o şterse,
Chipul tău cel preacurat,
Pe maramă l-ai lăsat.

O, Isuse dă-mi şi mie,
Milă şi durere vie,
Când te văd la chinuri dat
Şi cu spini încununat.

 

Staţiunea VII

Isus cade a doua oară cu crucea.

Simeon duce crucea până la un loc, iar de acolo înainte iarăşi este pusă pe umerii lui Isus. El o îmbrăţişează şi păşeşte cu ea încet în sus, dar e mult slăbit şi cade a doua oară sub greutatea ei. Duşmanii lui râd, îl batjocoresc, îl smâncesc, îl ridică, îi pun din nou crucea pe umeri şi-l împing să plece înainte.

O, Isuse ţi-a fost grea peste măsură crucea, dar mai greu a apăsat pe inima ta iubitoare nerecunoştinţa, răutatea şi păcatele oamenilor. Păcatele mele încă au fost cauza suferinţelor tale. Ajută-mă ca să nu mai cad din nou în ele, ci să fiu statornic în viaţa creştină până în sfârşit.

Recăderea în păcate,
Mult te doare, îndurate,
Şi-ţi face crucea mai grea
Până cazi din nou sub ea.

O, Isuse mă-ntăreşte
De căderi noi mă fereşte,
Ca să stau pân-la mormânt,
Tot în darul tău cel sfânt.

 

Staţiunea VIII

Isus mângâie femeile miloase.

Femeile miloase se înduioşează, văzând pe Isus în atâta suferinţă şi încep a-l tângui şi a-l plânge. Iar Isus le zice: nu mă plângeţi pe mine, fiicele Ierusalimului, ci vă plângeţi pe voi şi pe fiii voştri. Isus se găndea la pustiirea Ierusalimului, care a urmat nu peste mult.

O, Isuse, în zadar te voi plânge pe tine, dacă nu voi plânge păcatele mele. În zadar voi osândi pe cei ce te-au osândit, dacă nu voi osândi răutatea mea şi nu mă voi îndrepta. Plâng şi eu cu femeile Ierusalimului jalnica ta stare, dar fă să deplâng mai profund jalnica stare a sufletului meu păcătos.

Cine oare nu va plânge,
Văzându-te-n răni şi sânge,
Şi către moarte mergând,
Fără glas, ca un miel blând.

O, Isuse, dă-mi durere,
Să plâng chinurile-ţi grele,
Şi să plâng al meu păcat,
Pân-a nu fi judecat.

 

Staţiunea IX

Isus cade a treia oară sub cruce.

Isus devine tot mai slab. Puterile îl părăsesc şi cade a treia oară sub sarcina crucii. Ostaşii însă din nou îl ridică, îl înjură, îl îmbrâncesc înainte, ca să facă drumul cât mai e până la culme, unde îl aşteaptă chinurile cele din urmă, prin care îşi va da sufletul.

Isuse, ne-ai dat să înţelegem prin cele trei căderi ale tale căderilor tinereţelor, bărbăţiei şi a bătrâneţelor noastre. Nefericit e omul, care partea cea mai frumoasă a vieţii o dă diavolului. Şi mai nefericit e bătrânul, care nici cele din urmă zile ale vieţii sale nu le dă lui Dumnezeu. Isuse ajută-mă, ca să părăsesc cu totul păcatul şi să trăiesc numai ţie.

Sub a crucii grea povară,
Isus cade-a treia oară,
Pentru-ale noastre căderi,
În păcate şi greşeli.

Isuse mult îndurate,
Dă-mi iertare de păcate,
Şi canon dă-mi pe pământ,
Până nu plec în mormânt.

 

Staţiunea X

Isus e dezbrăcat de hainele sale.

Sus pe Golgota crucea e culcată la pământ şi se sapă groapa în care să se împlânte. Câţiva soldaţi îl apucă pe Isus şi-l dezbracă. Trăgând cămaşa prinsă de răni, sângele porneşte şi pleacă în şiroaie pe spatele şi braţele lui Isus.

Isuse, trupul tău e încărcat de răni pentru păcatele trupeşti ale oamenilor. Tu, care hrăneşti şi îmbraci toată făptura, stai dezbrăcat şi ruşinat. Lumea pune pe trupul său podoabe lucitoare, iar pe tine a pus răni dureroase. Lumea caută plăceri, ţie ţi-a întins dureri.

Popor crunt şi ne-ndurat,
Pe Isus l-ai dezbrăcat.
Lui Mesia cel dorit,
Ruşinări i-ai pregătit.

Isuse, Mire ceresc,
Ajută-mă să mă feresc,
De gânduri, vorbe necurate,
De fapte neruşinate.

 

Staţiunea XI

Isus e culcat pe cruce.

Oameni nemiloşi îi întind mâinile; ciocanele bat piroanele colţuroase, străbat prin palmele şi picioarele lui, sângele curge, Isus suferă cumplit, dar nu zice un cuvânt, nu scoate un vaiet, pentru că vede păcatele noastre şi pentru acelea voieşte să sufere.

Isuse, Mielul lui Dumnezeu, cel ce te-ai dat jertfă pe Altarul Crucii pentru păcatele noastre, când cuiele au trecut prin palmele tale, poate ai cugetat la faptele rele ale mâinilor noastre. Îmi pare rău de toate faptele rele, de toţi paşii greşiţi ai vieţii mele. Am fost un fiu rătăcit, ajută-mă să mă îndrept.

Isus e pe lemn culcat,
Cuiele-n pălmi îi străbat,
Sângele lui cel preasfânt,
Curge pârâu pe pământ.

Am greşit, Isuse bune,
Iar tu suferi pentru mine,
Dă-mi să plâng al meu păcat
Căci eu sunt cel vinovat.

 

Staţiunea XII

Isus moare pe cruce.

Crucea este ridicată sus. Isus se chinuie cumplit, atârnat în trei cuie între cer şi pământ, să împace pe Dumnezeu pentru om. Duşmanii se bucură de chinurile lui şi-l hulesc, iar el se roagă: "Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac". După trei ore de chinuri strigă: "Părinte, în mâinile tale îmi dau sufletul", apoi îşi pleacă capul şi moare.

Isuse, tu batjocorit, hulit, răstignit pe cruce, între chinurile morţii, te rogi şi ceri iertare pentru duşmanii tăi. Cât eşti de bun, căci şi pe cruce la noi, la mântuirea noastră te gândeşti. Isuse, când voi fi şi eu în chinurile morţii, dă-mi răbdarea şi dragostea, cu care să spun ultimul cuvânt: Părinte, în mâinile tale îmi dau sufletul.

Isuse preaîndurat,
Trei ore pe cruce-ai stat.
Trei ore te-ai chinuit,
Până moartea ţi-a sosit.

Eu deplâng a ta durere,
Plângu-ţi chinurile grele.
Dar deplâng şi al meu păcat,
Ce moartea ţi-a cauzat.

 

Staţiunea XIII

Isus e luat de pe cruce.

După ce Isus a murit, doi bărbaţi cucernici, Iosif din Arimatea şi Nicodim, au luat trupul de pe cruce să-l înmormânteze. Îndurerata Mamă l-a primit pe braţele ei, i-a spălat faţa de sânge, i-a rânduit părul, i-a sărutat rănile sfinte, apoi împreună cu femeile evlavioase l-a uns cu mir şi l-a învăluit în pânză albă.

Isuse, patul morţii tale a fost crucea, pe care ţi-ai dat sufletul. Eu deasemenea voi fi odată pe patul morţii, pe care îmi voi da sufletul. Apoi mă vor lua de pe el, mă vor scoate patru inşi pe uşa casei mele şi mă vor duce la mormânt. Isuse bune şi Marie, faceţi ca ducându-mi-se odată, la vremea rânduită, trupul la mormânt, sufletul meu să-l poarte îngerii spre cer.

Când Isuse, ai murit,
Maica Sfântă te-a jelit.
Cu-a ei lacrimi te-a spălat,
Şi în giulgiu te-a-nfăşurat.

Maică plină de-ndurare,
Fă să dobândim iertare
De la Fiul tău preasfânt
Până suntem pe pământ.

 

Staţiunea XIV

Isus e înmormântat.

Iosif şi Nicodim, luând pe braţele lor trupul lui Isus, urmaţi de femeile evlavioase, l-au dus şi l-au aşezat într-un mormânt nou tăiat în piatră, iar la intrarea mormântului au pus o lespede mare de piatră. Fecioara Maria l-a petrecut cu inima sfâşiată de durere. I se părea că şi inima şi-a îngropat-o cu Fiul ei scump.

Eu deasemeni am o zi, pe care nu o cunosc, în care trupul meu, închis între câteva scânduri, va fi lăsat în mormânt, şi nu va mai vedea lumina zilei, până la înviere şi judecată. Priveşte suflete mormântul şi dă-ţi seamă, că în acela se sfârşeşte toată frumuseţea, puterea şi mărirea lumii acesteia. Mama lui Isus, nu uita de mine, şi fă cu rugăciunile tale, ca atunci când trupul meu se va aşeza în mormânt, sufletul să intre în cer.

Când sufletul ţi l-ai dat,
Soarele s-a-ntunecat,
Luna s-a cutremurat,
Pietrele s-au despicat.

Iar când soarele-a apus
În mormânt, Doamne, te-au pus.
Acolo zaci îngropat,
Pentru-al meu mare păcat.

Isuse mult îndurate,
Chinuit pentru păcate.
Iartă pe toţi cei greşiţi,
Şi ne fă-n veci fericiţi.

 

Rugăciune de încheiere.

O, Isuse care prin cumplitele, prea milostive şi blândele tale chinuri, şi moartea de pe cruce, m-ai mântuit pe mine de osânda şi chinurile cele veşnice ale iadului, îţi ofer această Cale a Crucii, pe care am săvârşit-o întru amintirea sfintelor tale patimi, pentru sfânta noastră Maică Biserica Catolică şi pentru Capul ei văzut, Preafericitul Părinte Papa, pentru unirea bisericilor, pentru încreştinarea păgânilor şi întoarcerea păcătoşilor, pentru pacea lumii şi sufletele din purgator, pentru mine păcătosul şi nevrednicul şi pentru toţi aceia pe care vreau să-i cuprind în această rugăciune în amintirea sfintelor şi măntuitoarelor tale patimi. Dă-mi preabune Isuse darul, ca să-mi îndrept viaţa şi să rămân statornic în bine şi în sfânta mea credinţă catolică până la moarte, iară când sufletul meu va părăsi această vale a plângerii, care este viaţa pământească, să-l primeşti Doamne, în veşnica fericire din cereştile tale locaşuri. Amin.

după "Rugăciunea tineretului", 1945