Cristos a-nviat!

Cristos a-nviat,
Cristos a-nviat
Din morți glorios a-nviat, a-nviat!

Creștinii se adună - bis
cuprinși de bucurie,
căci Domnul cu slavă - bis
din morți azi învie!

Și viața și moartea - bis
cumplit se înfruntară,
a Raiului poartă - bis
deschisă este iarăși.

Tristețea și jalea - bis
se spulberă ca vântul,
iubirea și pacea - bis
inundă-ntreg pământul.

Natura întreagă - bis
se-mbracă în verdeață,
iar sufletul nostru - bis
primește o nouă viață.

Păcatul din inimi - bis
ca gheța se topește,
și recunoștința - bis
în suflete-ncolțește!

O rugă-mpreună - bis
să facem cu credință,
ca toți s-avem parte - bis
de mare-i biruință!