vineri, 23 octombrie 2026
Vineri din săptămâna a 29-a de peste an
Sf. Ioan din Capistrano, pr. *
lecturi: Ef 4,1-6; Ps 23; Lc 12,54-59
psaltire: I; culoare: verde (alb)Este un singur trup, un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez.
Aceasta este generaţia celor care caută faţa ta, Doamne.
Aspectul pământului şi al cerului ştiţi să-l interpretaţi; dar de ce nu ştiţi să interpretaţi timpul de faţă?

Gândul zilei
Sfântul Paul îi îndeamnă pe creştini să trăiască ca fii ai lui Dumnezeu, precum fraţii: umili, blânzi, plini de iubire, asemenea lui Isus. Vom fi docili Duhului Sfânt, care este în noi şi ne ţine uniţi spre slava lui Dumnezeu.
din Calendarul "Cinci pâini de orz"
Lecturile
Este un singur trup, un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 4,1-6
Fraţilor, vă îndemn eu, prizonierul în Domnul, să umblaţi în mod vrednic de chemarea pe care aţi primit-o: 2 cu toată umilinţa şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, 3 străduindu-vă să păstraţi unitatea Duhului în legătura păcii. 4 Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă, aceea a chemării voastre. 5 Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez, 6 un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 23(24),1-2.3-4ab.5-6 (R.: cf. 6)
R.: Aceasta este generaţia celor care caută faţa ta, Doamne.
1 Al Domnului este pământul şi tot ce este pe el,
lumea şi cei care locuiesc în ea.
2 Căci el l-a întemeiat pe mări
şi l-a stabilit peste râuri. R.
3 Cine va urca pe muntele Domnului?
Cine se va ridica în locul său cel sfânt?
4ab Cel care are mâinile nepătate şi inima curată,
cel care nu-şi înalţă sufletul spre lucruri deşarte. R.
5 Acesta va primi binecuvântare de la Domnul
şi dreptate de la Dumnezeu, mântuitorul său.
6 Aceasta este generaţia celor care-l caută pe el,
a celor care caută faţa Dumnezeului lui Iacob. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici misterele împărăţiei. (Aleluia)
EVANGHELIA
Aspectul pământului şi al cerului ştiţi să-l interpretaţi; dar de ce nu ştiţi să interpretaţi timpul de faţă?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,54-59
În acel timp, Isus le-a spus mulţimilor: "Când vedeţi că un nor se ridică de la apus, îndată spuneţi că vine ploaia şi aşa este. 55 Iar când bate vântul dinspre miazăzi, spuneţi că va fi cald şi aşa este. 56 Ipocriţilor, aspectul pământului şi al cerului ştiţi să-l interpretaţi; dar de ce nu ştiţi să interpretaţi timpul de faţă? 57 De ce, aşadar, nu judecaţi voi înşivă ceea ce este drept? 58 Când mergi cu duşmanul tău la tribunal, străduieşte-te pe drum să scapi de el, ca nu cumva să te târască în faţa judecătorului, iar judecătorul să te predea executorului şi executorul să te arunce în închisoare! 59 Îţi spun, nu vei ieşi de acolo până ce nu vei fi plătit şi ultimul bănuţ".
Cuvântul Domnului