miercuri, 21 octombrie 2026
Miercuri din săptămâna a 29-a de peste an
Ss. Ursula şi îns., m.; Celina; Ilarion, abate

lecturi: Ef 3,2-12; Ps Is 12,2-3.4bcd.5-6; Lc 12,39-48

psaltire: I; culoare: verde

Acum este revelat misterul lui Cristos că păgânii sunt împreună-moştenitori ai promisiunii.
Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii.
Cui i s-a încredinţat mult, i se va cere şi mai mult.

Liturghie la alegere, prefaţă comună

Gândul zilei
"Cui i s-a dat mult, mult i se va cere." (Lc 12,48)
Nu-l vom invidia în niciun caz pe cel care în Biserică a primit vreo misiune mai importantă. Ne vom ruga, în schimb, unii pentru alţii pentru a-l putea sluji pe Domnul în mod demn şi pentru a putea fi primiţi de el în bucuria Împărăţiei sale, în fiecare zi deja aici pe pământ şi apoi pentru totdeauna în paradis.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Acum este revelat misterul lui Cristos că păgânii sunt împreună-moştenitori ai promisiunii.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 3,2-12
Fraţilor, poate aţi auzit de economia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată pentru voi: 3 prin revelaţie, mi-a fost făcut cunoscut misterul, după cum v-am scris eu cu puţin înainte, 4 de unde, citind, puteţi cunoaşte cum înţeleg eu misterul lui Cristos, 5 care nu a fost cunoscut fiilor oamenilor din celelalte generaţii aşa cum este revelat acum sfinţilor săi apostoli şi profeţi prin Duhul: 6 păgânii sunt împreună-moştenitori, formează un singur trup şi sunt împreună părtaşi ai promisiunii în Cristos Isus prin evanghelie, 7 al cărei slujitor am devenit prin darul harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat potrivit cu lucrarea puterii sale. 8 Mie, celui mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat acest har: să le vestesc păgânilor inefabila bogăţie a lui Cristos 9 şi să le arăt tuturor care este economia misterului ascuns de veacuri în Dumnezeu, creatorul a toate, 10 pentru ca să fie făcută cunoscută acum principatelor şi puterilor cereşti, prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri, 11 după planul veşnic pe care l-a stabilit în Cristos Isus Domnul nostru. 12 În el avem curajul să ne apropiem cu încredere de Dumnezeu, prin credinţa în el.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Is 12,2-3.4bcd.5-6 (R.: cf. 3)
R.: Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii.


2 Iată, Dumnezeu este mântuirea mea,
sunt încrezător şi nu mă voi teme de nimic!
Căci puterea şi cântarea mea este Domnul
şi el este mântuirea mea.
3 Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii. R.


4bcd Lăudaţi-l pe Domnul, invocaţi numele lui,
faceţi cunoscute între popoare faptele sale,
amintiţi că preaînălţat este al său nume! R.


5 Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri minunate!
Să fie cunoscută aceasta pe tot pământul!
6 Strigă şi chiuie, tu, care locuieşti în Sion!
Căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel! R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 24,42a.44
(Aleluia) Vegheaţi şi fiţi gata, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul la care nu vă gândiţi! (Aleluia)


EVANGHELIA
Cui i s-a încredinţat mult, i se va cere şi mai mult.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,39-48
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Să ştiţi aceasta: dacă stăpânul casei ar şti ora la care vine hoţul, nu ar lăsa să i se spargă casa. 40 Fiţi şi voi pregătiţi, pentru că Fiul Omului va veni la ora la care nu vă gândiţi!" 41 Atunci Petru a zis: "Doamne, pentru noi spui parabola aceasta sau pentru toţi?" 42 Domnul i-a spus: "Cine este administratorul credincios şi înţelept pe care stăpânul îl stabileşte peste servitorii săi, ca să le dea porţia de hrană la timpul potrivit? 43 Fericit este servitorul acela pe care stăpânul său, când va veni, îl va găsi făcând astfel! 44 Adevărat vă spun că îl va stabili peste toate bunurile sale. 45 Dar dacă acel servitor spune în inima lui: «Stăpânul meu întârzie să vină» şi începe să-i lovească pe servitori şi servitoare, să mănânce, să bea şi să se îmbete, 46 stăpânul servitorului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi la ora pe care nu o ştie, îl va pedepsi aspru şi îi va face parte printre cei necredincioşi. 47 Acel slujitor care cunoaşte voinţa stăpânului său, dar nu a pregătit şi nu a făcut după voinţa lui, va primi multe lovituri; 48 cel care nu a cunoscut, dar a făcut lucruri care merită lovituri, va primi puţine; cui i s-a dat mult, mult i se va cere, iar cui i s-a încredinţat mult, i se va cere şi mai mult".
Cuvântul Domnului

Supliment
Parabola scurtă a hoţului care vine noaptea nu vrea să mărească teama şi neliniştea, ci vrea să sublinieze caracterul imprevizibil al venirii lui Cristos. Este necesară vegherea. Creştinul şi Biserica trebuie să trăiască în tensiunea unei speranţe active, căutând înfrăţirea, dreptatea şi pacea în care se trăieşte, zi după zi, prezenţa mântuitoare a lui Dumnezeu.