joi, 3 septembrie 2026
Joi din săptămâna a 22-a de peste an
Sf. Grigore cel Mare, pp. înv. **

lecturi: 1Cor 3,18-23; Ps 23; Lc 5,1-11

psaltire: P; culoare: alb

Toate sunt ale voastre, iar voi sunteţi ai lui Cristos, iar Cristos al lui Dumnezeu.
Al Domnului este pământul, lumea şi cei care locuiesc în ea.
Părăsind toate, l-au urmat pe Isus.

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
Lecţionarul sfinţilor: 2Cor 4,1-2.5-7: Nu ne predicăm pe noi înşine, ci pe Isus Cristos Domnul, iar noi suntem servitori ai voştri de dragul lui Isus; Ps 22: Vestiţi printre neamuri minunile Domnului; Lc 22,24-30: Rânduiesc pentru voi o împărăţie, aşa cum Tatăl a rânduit pentru mine.

Gândul zilei
"Voi sunteţi ai lui Cristos, iar Cristos al lui Dumnezeu." (1Cor 3,23)
Apostolul Paul nu vrea ca persoanele creştine să se ataşeze de el sau de vreun alt apostol. Isus este cel care îi mântuieşte; Isus este cel care a fost răstignit şi a înviat pentru ei. Vai lor dacă îl pun pe Isus pe al doilea loc şi se ataşează de cel care le-a predicat evanghelia! Toată iubirea trebuie îndreptată spre Isus, altfel există riscul de a dezbina Biserica sfântă a lui Dumnezeu.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Toate sunt ale voastre, iar voi sunteţi ai lui Cristos, iar Cristos al lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 3,18-23
Fraţilor, să nu se înşele nimeni! Dacă cineva dintre voi crede că este înţelept în lumea aceasta, să devină nebun ca să ajungă înţelept, 19 pentru că înţelepciunea acestei lumi este o nebunie înaintea lui Dumnezeu, căci este scris: "El îi va pierde pe cei înţelepţi în şiretenia lor" 20 şi din nou: "Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi, el ştie că sunt zadarnice". 21 Astfel încât nimeni să nu se laude cu oamenii, căci toate sunt ale voastre: 22 fie Paul, fie Apolo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele prezente, fie cele viitoare: toate sunt ale voastre, 23 iar voi sunteţi ai lui Cristos, iar Cristos al lui Dumnezeu.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 23(24),1-2.3-4ab.5-6 (R.: 1)
R.: Al Domnului este pământul, lumea şi cei care locuiesc în ea.


1 Al Domnului este pământul şi tot ce este pe el,
lumea şi cei care locuiesc în ea.
2 Căci el l-a întemeiat pe mări
şi l-a stabilit peste râuri. R.


3 Cine va urca pe muntele Domnului?
Cine se va ridica în locul său cel sfânt?
4ab Cel care are mâinile nepătate şi inima curată,
cel care nu-şi înalţă sufletul spre lucruri deşarte. R.


5 Acesta va primi binecuvântare de la Domnul
şi dreptate de la Dumnezeu, mântuitorul său.
6 Aceasta este generaţia celor care-l caută pe el,
a celor care caută faţa Dumnezeului lui Iacob. R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 4,19
(Aleluia) Veniţi după mine, spune Domnul, şi vă voi face pescari de oameni! (Aleluia)


EVANGHELIA
Părăsind toate, l-au urmat pe Isus.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 5,1-11
În acel timp, pe când mulţimea îl îmbulzea pe Isus, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar el stătea lângă lacul Genezaret, 2 a văzut două bărci trase la mal, iar pescarii, coborâţi din ele, spălau năvoadele. 3 Suindu-se într-una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze puţin de la mal. Aşezându-se, învăţa mulţimile din barcă. 4 Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon: "Înaintează în larg şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!" 5 Răspunzând, Simon i-a spus: "Învăţătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele". 6 Şi, făcând aceasta, au prins aşa o mare mulţime de peşti, încât li se rupeau năvoadele. 7 Atunci au făcut semne însoţitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit şi au umplut amândouă bărcile, încât erau gata să se scufunde. 8 Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus, spunând: "Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!" 9 Pentru că îl cuprinsese teama pe el şi pe toţi care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o, 10 la fel şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau însoţitorii lui Simon. Însă Isus i-a spus lui Simon: "Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!" 11 După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe Isus.
Cuvântul Domnului

Supliment
Grigore cel Mare (540-604) s-a născut la Roma. Urcând treptele ierarhiei civile, a ajuns prefect al oraşului. A renunţat la această funcţie şi a îmbrăţişat viaţa monastică. Moştenirea rămasă de la tatăl său a oferit-o pentru întemeierea mai multor mănăstiri. Papa Pelagiu al II-lea i-a conferit diaconatul şi l-a trimis în misiune la Constantinopol ca legat papal. Ales papă la 3 septembrie 590, pune în slujba Bisericii darurile sale de organizator şi scriitor. Trimite misionari în Anglia, organizează Liturghia romană şi muzica religioasă, care-i poartă numele. În operele sale comentează Scripturile; îi învaţă pe toţi căile perfecţiunii evanghelice şi dă păstorilor sfaturi pentru a-i conduce la Dumnezeu pe oamenii care le sunt încredinţaţi. A murit la 12 martie 604.