vineri, 26 iunie 2026
Vineri din săptămâna a 12-a de peste an
Ss. Ioan şi Paul, m.; Josemaria Escriva, pr.
lecturi: 2Rg 25,1-12; Ps 136; Mt 8,1-4
psaltire: IV; culoare: verdeNebuzardan a dus în robie tot poporul rămas în cetate.
Să mi se lipească limba de cerul gurii dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, Doamne!
Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi!

Gândul zilei
Isus îi răspunde leprosului care i se încredinţează prin cuvintele "Doamne, dacă vrei, poţi să mă vindeci". Voinţa lui Isus este cea a Tatălui, care vrea ca toţi oamenii să fie liberi să-l laude, să-l binecuvânteze şi să imite iubirea sa. Leprosul acela, exclus de toţi, acum, datorită credinţei sale, este primit de Isus şi de Dumnezeu.
din Calendarul "Cinci pâini de orz"
Lecturile
Nebuzardan a dus în robie tot poporul rămas în cetate.
Citire din cartea a doua a Regilor 25,1-12
În al nouălea an al domniei lui Sedecia, în luna a zecea, în ziua a zecea a lunii, Nabucodonosor, regele Babilonului, a venit cu toată armata lui împotriva Ierusalimului. Şi-a fixat tabăra lângă el şi a construit întărituri împotriva lui de jur împrejur. 2 Cetatea a fost asediată până în anul al unsprezecelea al domniei lui Sedecia. 3 În ziua a noua a lunii, foametea în cetate a devenit cumplită şi nu mai era hrană pentru poporul ţării. 4 Atunci s-a făcut o spărtură în cetate şi toţi oamenii de război au fugit noaptea pe drumul porţii dintre cele două ziduri, care era lângă grădina regelui - iar caldeenii erau împrejurul cetăţii -, şi au mers pe drumul către Arabah. 5 Însă armata caldeenilor l-a urmărit pe rege şi l-a ajuns în stepele Ierihonului, iar toată armata lui s-a risipit de lângă el. 6 L-au prins pe rege şi l-au dus la regele Babilonului, la Ribla. Şi s-a rostit o sentinţă împotriva lui. 7 Pe fiii lui Sedecia i-a înjunghiat sub ochii lui. Apoi i-au scos ochii lui Sedecia, l-au legat cu lanţuri de bronz şi l-au dus în Babilon. 8 În luna a cincea, în ziua a şaptea a lunii - în anul al nouăsprezecelea al domniei lui Nabucodonosor, regele Babilonului - a venit la Ierusalim Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, slujitorul regelui Babilonului. 9 A ars templul Domnului, palatul regelui şi toate casele Ierusalimului. A dat foc tuturor caselor mari. 10 Toată armata caldeenilor care era cu căpetenia străjerilor a dărâmat zidurile dimprejurul Ierusalimului. 11 Nebuzardan, mai-marele peste gărzi, a deportat restul poporului, care a rămas în cetate şi a mers la regele din Babilon, şi restul mulţimii. 12 Dar căpetenia gărzilor a lăsat dintre săracii ţării să fie viticultori şi agricultori.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 136(137),1-2.3.4-5.6 (R.: 6a)
R.: Să mi se lipească limba de cerul gurii dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, Doamne!
1 Pe malurile râurilor din Babilon
şedeam şi plângeam când ne aduceam aminte de Sion.
2 În sălciile din ţinutul acela
ne atârnasem harpele. R.
3 Căci acolo, cei care ne-au dus în robie
ne cereau cuvintele cântărilor
şi opresorii noştri ne cereau veselie:
"Cântaţi-ne din cântările Sionului!" R.
4 Cum să cântăm noi cântările Domnului
pe un pământ străin?
5 Dacă te voi uita, Ierusalime,
să mi se usuce mâna dreaptă! R.
6 Să mi se lipească limba de cerul gurii
dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,
dacă nu voi face din Ierusalim
culmea bucuriei mele! R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 8,17bc
(Aleluia) Isus a luat asupra lui slăbiciunile noastre şi a purtat bolile noastre. (Aleluia)
EVANGHELIA
Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 8,1-4
Când Isus a coborât de pe munte, îl urmau mulţimi numeroase. Şi 2 apropiindu-se un lepros, s-a prosternat înaintea lui, spunând: "Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi". 3 Întinzându-şi mâna, l-a atins spunându-i: "Vreau. Curăţă-te!" Şi, îndată, lepra lui s-a curăţat. 4 Atunci Isus i-a zis: "Vezi să nu spui nimănui, dar mergi, arată-te preotului şi adu oferta pe care a poruncit-o Moise ca mărturie pentru ei!"
Cuvântul Domnului