marți, 9 iunie 2026
Marţi din săptămâna a 10-a de peste an
Sf. Efrem, diacon înv. *; ARCB: Sf. Fecioară Maria a Harurilor *

lecturi: 1Rg 17,7-16; Ps 4; Mt 5,13-16

psaltire: II; culoare: verde (alb)

Făina din vas nu s-a terminat şi uleiul din urcior n-a scăzut, aşa cum a vorbit Domnul prin gura lui Ilie.
Fă să răsară peste noi lumina feţei tale, Doamne!
Voi sunteţi lumina lumii.

Liturghie la alegere, prefaţă comună

Gândul zilei
"Ei să vadă faptele voastre bune." (Mt 5,16)
Isus ştie că apostolii săi, săraci, milostivi, curaţi cu inima, nu vor sta inactivi. Faptele lor vor fi plăcute înaintea lui Dumnezeu şi ei vor fi exemple pentru mulţi, care, atraşi de bunătatea lor, îi vor imita, schimbând lumea.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Făina din vas nu s-a terminat şi uleiul din urcior n-a scăzut, aşa cum a vorbit Domnul prin gura lui Ilie.
Citire din cartea întâi a Regilor 17,7-16
Dar după ceva timp, pârâul a secat căci nu mai fusese ploaie în ţară. 8 Atunci, cuvântul Domnului a fost către Ilie: 9 "Ridică-te, mergi la Sarepta din Sidon şi rămâi acolo! Iată, am poruncit acolo unei femei văduve să se îngrijească de tine!" 10 Ilie s-a ridicat şi a mers la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, iată, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne! El a strigat către ea şi i-a zis: "Adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas ca să beau!" 11 Ea a plecat ca să-i aducă, iar el a strigat către ea: "Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine!" 12 Ea a răspuns: "Viu este Domnul Dumnezeul tău că nu am nimic copt, ci doar un pumn de făină într-un vas şi puţin ulei într-un urcior. Iată, strâng două vreascuri ca să merg să pregătesc pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri". 13 Ilie i-a zis: "Nu te teme, mergi şi fă după cuvântul tău! Dar fă pentru mine o turtă mică mai întâi şi adu-mi-o; apoi vei face pentru tine şi pentru fiul tău! 14 Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: «Făina din vas nu se va termina şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina până în ziua când Domnul va da ploaie peste faţa pământului»". 15 Ea a mers şi a făcut după cuvântul lui Ilie. Şi au mâncat el, ea şi casa ei mult timp. 16 Făina din vas nu s-a terminat şi untdelemnul din urcior nu s-a împuţinat, după cuvântul Domnului pe care l-a spus prin Ilie.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 4,2-3.4-5.7-8 (R.: 7b)
R.: Fă să răsară peste noi lumina feţei tale, Doamne!


2 Când strig către tine, răspunde-mi, Dumnezeul dreptăţii mele!
din strâmtorare m-ai scos în larg:
ai milă de mine şi ascultă-mi rugăciunea!
3 Fii ai oamenilor, până când veţi dispreţui gloria mea?
Până când veţi iubi deşertăciunea
şi veţi căuta minciuna? R.


4 Să ştiţi că Dumnezeu face minuni pentru cel credincios:
când strig către el Domnul mă aude.
5 Cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi!
Meditaţi acestea în inimile voastre,
în aşternuturile voastre, şi fiţi netulburaţi! R.


7 Mulţi spun: "Cine ne va arăta ce este bine?"
Fă să răsară peste noi, Doamne, lumina feţei tale!
8 Tu pui mai multă bucurie în inima mea
decât au ei atunci când li se înmulţeşte grâul şi vinul. R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 5,16
(Aleluia) Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri! (Aleluia)


EVANGHELIA
Voi sunteţi lumina lumii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,13-16
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. 14 Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. 15 Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toţi cei care sunt în casă. 16 Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!"
Cuvântul Domnului

Supliment
Metaforele sării şi luminii se referă la cuvântul lui Dumnezeu. Cu el, creştinul are sare şi lumină pentru sine însuşi şi pentru lume. Dacă este sărac cu duhul, blând, înfometat după dreptate, curat cu inima, milostiv, persecutat din cauza dreptăţii, făcător de pace, atunci se transformă în sarea şi în lumina lui Dumnezeu.