miercuri, 3 iunie 2026
Miercuri din săptămâna a 9-a de peste an
Ss. Carol Lwanga şi îns., m. **

lecturi: 2Tim 1,1-3.6-12; Ps 122; Mc 12,18-27

psaltire: P; culoare: roşu

Reînflăcărează darul lui Dumnezeu care este în tine prin impunerea mâinilor mele!
Ochii mei, Doamne, sunt îndreptaţi spre tine.
El nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii.

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
Lecţionarul sfinţilor: 2Mac 7,1-2.9-14: Suntem gata să murim, decât să încălcăm legile părinteşti; Ps 123: Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din laţul vânătorului; Mt 5,1-12a: Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri!

Gândul zilei
"Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică." (2Tim 1,7)
Viaţa şi moartea martirilor ne ajută să luăm în serios acest cuvânt al Apostolului Paul. Tinerii martiri din Uganda, pe care-i amintim astăzi, nu s-au lăsat intimidaţi, au fost fermi şi siguri în a te urma pe tine, Isuse, în a prefera iubirea ta promisiunilor regelui lor!

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Reînflăcărează darul lui Dumnezeu care este în tine prin impunerea mâinilor mele!
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 1,1-3.6-12
Paul, apostol al lui Cristos Isus prin voinţa lui Dumnezeu, după promisiunea vieţii care este în Cristos Isus, 2 lui Timotei, copilul meu iubit: har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus Domnul nostru! 3 Aduc mulţumire lui Dumnezeu, căruia îi aduc cult cu o conştiinţă curată, ca şi strămoşii mei, când îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele fără încetare, noaptea şi ziua. 6 Din acest motiv îţi amintesc să reînflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin impunerea mâinilor mele! 7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci Duhul tăriei, al iubirii şi al chibzuinţei. 8 Aşadar, nu te ruşina de mărturia Domnului nostru şi nici de mine, care mă aflu în lanţuri pentru el, ci suferă împreună cu mine pentru evanghelie, după puterea lui Dumnezeu, 9 cel care ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci pentru planul său şi pentru harul pe care ni l-a dat în Cristos Isus mai înainte de începutul veacurilor, 10 dar care acum a fost descoperit prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Cristos, care a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelia 11 pentru care eu am fost pus predicator, apostol şi învăţător! 12 Din acest motiv pătimesc acestea, dar nu mă ruşinez pentru că ştiu în cine am crezut şi în cine mi-am pus încrederea şi sunt convins că el are puterea să păstreze depozitul până în ziua aceea.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 122(123),1-2a.2bcd (R.: cf. 1a)
R.: Ochii mei, Doamne, sunt îndreptaţi spre tine.


1 Către tine îmi ridic ochii,
către tine, care locuieşti în ceruri.
2a Iată, ca ochii slujitorilor spre mâna stăpânilor. R.


2bcd Ca ochii slujitoarei spre mâna stăpânei sale,
aşa sunt ochii noştri îndreptaţi
spre Domnul Dumnezeul nostru,
până când ne va arăta îndurarea sa! R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 11,25a.26a
(Aleluia) "Eu sunt învierea şi viaţa, spune Domnul. Oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci". (Aleluia)


EVANGHELIA
El nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 12,18-27
În acel timp, au venit la Isus saduceii, care spun că nu este înviere, şi îl întrebau, zicând: 19 "Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: «dacă cineva are un frate care moare şi lasă în urmă soţia fără a avea copii, să o ia fratele lui ca soţie şi să ridice descendenţă fratelui său». 20 Erau deci şapte fraţi. Primul şi-a luat soţie şi, murind, nu a lăsat urmaşi. 21 Al doilea a luat-o şi a murit fără să lase urmaşi. Tot la fel al treilea. 22 Şi toţi cei şapte nu au lăsat urmaşi. După ei toţi, a murit şi femeia. 23 La înviere, când vor învia, căruia dintre ei îi va fi soţie? Căci toţi şapte au avut-o de soţie". 24 Isus le-a zis: "Oare nu vă înşelaţi voi tocmai pentru că nu cunoaşteţi Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci atunci când vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. 26 Cât despre morţi, că vor învia, nu aţi citit în Cartea lui Moise, în textul despre rug, cum i-a spus Dumnezeu: «Eu sunt Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob»? 27 El nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii. Vă înşelaţi amarnic".
Cuvântul Domnului

Supliment
Carol Lwanga şi însoţitorii săi au fost martirizaţi în Africa, într-o regiune care astăzi face parte din Uganda. Între anii 1885 şi 1887, mulţi creştini au fost ucişi de regele Mwanga. Primii 22 de martiri ai Africii Negre, canonizaţi la 18 octombrie 1964, au murit, cei mai mulţi, la 3 iunie 1886, la Namugongo. Carol, şeful pajilor, a fost primul. I-a răspuns regelui că nu pot să nu se roage. Între martiri se afla şi Mbaga Tuzinde, fiul şefului călăilor, şi prietenul său Kizito, un copil de 13 ani. Arşi de vii, au fost auziţi rugându-se şi cântând lui Dumnezeu, chiar şi atunci când deveniseră torţe vii.