luni, 4 mai 2026
Luni din săptămâna a 5-a a Paştelui
Sf. Florian, m.

lecturi: Fap 14,5-18; Ps 113b; In 14,21-26

psaltire: I; culoare: alb

Noi vă aducem vestea cea bună, ca să vă întoarceţi de la faptele acestea fără sens, la Dumnezeul cel viu.
Numelui tău, Doamne, i se cuvine glorie. (sau Aleluia.)
Mângâietorul, pe care îl va trimite Tatăl, vă va învăţa toate.

Liturghie proprie, prefaţă pentru Paşti (II, III, IV sau V)

Gândul zilei
"Cine are poruncile mele şi le păzeşte, acela mă iubeşte." (In 14,21)
Îţi mulţumim, Isuse, că ne ţii departe de orice amăgire! Te iubim cu adevărat atunci când ascultăm de tine din toată inima în fiecare zi, în relaţiile noastre şi în diferitele activităţi, şi nu doar când simţim emoţii deosebite faţă de tine... Îţi mulţumim pentru fiecare cuvânt al tău care ne ajută să fim un dar pentru fraţii şi surorile noastre.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Noi vă aducem vestea cea bună, ca să vă întoarceţi de la faptele acestea fără sens, la Dumnezeul cel viu.
Citire din Faptele Apostolilor 14,5-18
În zilele acelea, când la Iconiu păgânii şi iudeii, împreună cu conducătorii lor, făceau planuri ca să-i maltrateze şi să-i bată cu pietre pe Paul şi Barnaba, 6 ei şi-au dat seama şi au fugit în cetăţile Licaoniei, la Listra şi Derbe şi în împrejurimi. 7 Acolo au predicat evanghelia. 8 În Listra zăcea un om fără vlagă în picioare, un olog din sânul mamei sale, care nu umblase niciodată. 9 El l-a auzit pe Paul vorbind. Acesta, privindu-l cu atenţie şi văzând că are credinţă pentru a fi salvat, 10 i-a zis cu glas puternic: "Ridică-te! Stai drept pe picioarele tale!" El a sărit şi a început să umble. 11 Văzând mulţimile ceea ce făcuse Paul, au strigat în graiul lor licaonian, zicând: "Zeii cu chip de om au coborât la noi!" 12 Pe Barnaba îl numeau Zeus, iar pe Paul, Hermes, pentru că el era purtătorul de cuvânt. 13 Preotul lui Zeus, care era la intrarea cetăţii, aducând tauri şi ghirlande la porţi, voia, împreună cu mulţimile, să aducă jertfă. 14 Auzind aceasta, apostolii Barnaba şi Paul şi-au sfâşiat hainele şi au alergat în mulţime, strigând: 15 "Oameni buni, de ce faceţi acestea? Şi noi suntem nişte simpli oameni ca şi voi. Noi vă aducem vestea cea bună ca să vă întoarceţi de la faptele acestea fără sens la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi toate câte sunt în ele. 16 În generaţiile trecute, el a permis ca toate neamurile să meargă pe căile lor, 17 deşi n-a încetat să dea mărturie prin binefacerile sale, dând ploi din ceruri şi anotimpuri roditoare, săturând cu hrană şi bucurie inimile voastre". 18 Şi, spunând acestea, cu greu au liniştit mulţimile ca să nu le aducă jertfă.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 113b(115),1-2.3-4.15-16 (R.: 1)
R.: Numelui tău, Doamne, i se cuvine glorie.
sau:
Aleluia.


1 Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui tău dă glorie
pentru bunătatea şi adevărul tău!
2 De ce să spună neamurile:
"Unde este Dumnezeul lor?" R.


3 Dumnezeul nostru este în ceruri
şi face tot ce-i place.
4 Idolii lor sunt argint şi aur,
lucrarea mâinilor omului. R.


15 Să fiţi binecuvântaţi de Domnul,
care a făcut cerul şi pământul!
16 Cerurile, cerurile sunt ale Domnului,
pământul însă l-a dăruit fiilor oamenilor. R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,26cd
(Aleluia) Duhul Sfânt vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus. (Aleluia)


EVANGHELIA
Mângâietorul, pe care îl va trimite Tatăl, vă va învăţa toate.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 14,21-26
În acel timp, Isus a spus discipolilor săi: "Cine are poruncile mele şi le păzeşte, acela mă iubeşte, iar cine mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu şi eu îl voi iubi şi mă voi revela lui". 22 Iuda, nu Iscarioteanul, i-a zis: "Doamne, cum se face că ai să ni te revelezi nouă, şi nu lumii?" 23 Isus a răspuns şi i-a zis: "Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el. 24 Cine nu mă iubeşte nu păzeşte cuvintele mele, iar cuvântul pe care îl ascultaţi nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis. 25 V-am spus acestea cât timp mai rămân cu voi. 26 Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu".
Cuvântul Domnului

Supliment
Îl iubesc pe Cristos numai atunci când ascult de cuvântul său, deoarece iubirea mea concretă şi reală nu se manifestă printr-un cuvânt, un vis sau o mişcare a inimii, ci printr-un comportament, printr-o orientare concretă a vieţii. Această orientare este clară: "trebuie să-i iubim pe fraţi" cu aceeaşi iubire arătată nouă de Isus. Iubire profundă trăită în raport cu Tatăl. Conduita noastră fraternă prelungeşte ceea ce se trăieşte în Sfânta Treime.