miercuri, 11 februarie 2026
Miercuri din săptămâna a 5-a de peste an
Sf. Fecioară Maria de la Lourdes *

lecturi: 1Rg 10,1-10; Ps 36; Mc 7,14-23

psaltire: I; culoare: verde (alb)

Regina din Saba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon.
Buzele celui drept vorbesc cu înţelepciune.
Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur.

Liturghie la alegere, prefaţă comună
Ziua Mondială a Bolnavului (a 34-a) (în Dieceza de Iaşi, în preajma zilei de 13 mai, când va fi pelerinaj cu bolnavii la Cacica).

Gândul zilei
"Domnul te-a pus rege." (1Re 10,9)
Aceste cuvinte ale reginei din Saba sunt adresate lui Solomon. Ea recunoaşte că Dumnezeu l-a stabilit ca rege în Israel. Dacă regele îl iubeşte pe Dumnezeu, tot poporul se bucură de binefaceri. De aceea, Sfântul Paul ne îndeamnă să ne rugăm pentru guvernanţi: ei au o mare responsabilitate, inclusiv la nivel spiritual, chiar dacă nu-şi dau seama.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Regina din Saba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon.
Citire din cartea întâi a Regilor 10,1-10
În zilele acelea, regina din Saba a auzit de faima lui Solomon, datorată numelui Domnului, şi a venit să-l încerce prin ghicitori. 2 A sosit la Ierusalim cu foarte multe bogăţii: cu cămile care aduceau mirodenii, aur foarte mult şi pietre preţioase. A venit la Solomon şi i-a spus tot ceea ce avea pe inimă. 3 Solomon i-a explicat toate cuvintele sale. Nu a fost niciun cuvânt ascuns pentru rege pe care să nu i-l explice. 4 Regina din Saba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon şi palatul pe care îl construise, 5 hrana de la masa lui, locuinţa slujitorilor lui, ordinea slujirii sale, hainele lor, paharnicii lui şi arderile de tot pe care le aducea la templul Domnului şi a rămas fără suflare. 6 A zis regelui: "Este adevărat cuvântul pe care l-am auzit în ţara mea despre lucrările tale şi despre înţelepciunea ta. 7 Dar nu dădeam crezare cuvintelor până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Iată, nu mi s-a spus nici jumătate! Tu întreci în înţelepciune şi bunătate renumele pe care l-am auzit. 8 Fericiţi sunt oamenii tăi şi fericiţi sunt slujitorii tăi care stau în faţa ta mereu şi ascultă înţelepciunea ta! 9 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău căruia i-a plăcut de tine ca să te pună pe tronul lui Israel! În iubirea veşnică a Domnului pentru Israel, te-a pus rege ca să judeci şi să faci dreptatea". 10 Ea i-a dat regelui o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii şi pietre preţioase. N-au mai venit niciodată atâtea mirodenii ca acelea pe care le-a dat regina din Saba regelui Solomon.
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 36(37),5-6.30-31.39-40 (R.: cf. 30a)
R.: Buzele celui drept vorbesc cu înţelepciune.


5 Încredinţează-i Domnului calea ta şi încrede-te în el,
şi el va duce la îndeplinire!
6
El va face să răsară dreptatea ta ca lumina
şi judecata ta ca soarele la amiază. R.


30 Gura celui drept exprimă înţelepciunea
şi limba lui rosteşte judecata.
31 Legea Dumnezeului său este în inima lui
şi paşii lui nu şovăiesc. R.


39 Mântuirea celor drepţi vine de la Domnul,
el este ocrotitorul lor în timpul strâmtorării.
40 Domnul le vine în ajutor şi-i eliberează,
îi scapă de cei nelegiuiţi şi-i mântuieşte,
pentru că în el şi-au căutat refugiu. R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 17,17ba
(Aleluia) Adevăr este cuvântul tău, Doamne. Consacră-i în adevărul tău! (Aleluia)


EVANGHELIA
Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,14-23
În acel timp, Isus, chemând din nou mulţimea, le-a spus: "Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi! 15 Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur. 16 Cine are urechi pentru a asculta, să asculte!" 17 Când a intrat în casă, plecând de la mulţime discipolii săi l-au întrebat despre parabolă, 18 iar el le-a spus: "Cum, şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ceea ce intră din afară în om nu poate să-l facă impur? 19 Deoarece nu intră în inimă, ci în trup şi apoi este eliminat în loc ascuns". Astfel, declara pure toate alimentele. 20 Şi le-a mai zis: "Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur. 21 Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, 22 adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. 23 Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur".
Cuvântul Domnului

Supliment
Una dintre lecţiile cele mai importante ale lui Isus constă în a ne spune că răul este înlăuntrul nostru; ceea ce provine din afară poate să ne murdărească numai pentru că suntem deja în mod personal contaminaţi în interior. Reversul acestei lecţii este o privire optimistă spre toate realităţile create care în ele însele sunt bune (cf. Gen 1,31).