luni, 2 februarie 2026
ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI
Sf. Ioana

lecturi: Mal 3,1-4 (Evr 2,14-18); Ps 23; Lc 2,22-40 (2,22-32);

psaltire: P; culoare: alb

Va intra dintr-odată în templul său Domnul pe care voi îl căutaţi. (Trebuia să se facă în toate asemenea fraţilor.)
Domnul oştirilor: el este regele gloriei.
Ochii mei au văzut mântuirea ta.

Liturghie proprie, Gloria, prefaţă proprie
Binecuvântarea lumânărilor.
Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate (a 30-a)

Gândul zilei
"Ochii mei au văzut mântuirea ta." (Lc 2,30)
Sărbătoarea de astăzi este numită de fraţii noştri ortodocşi "sărbătoarea Ipapante", adică a întâlnirii lui Dumnezeu cu poporul său. Simeon, membru fidel al acelui popor, îl întâlneşte pe Isus şi se simte împlinit chiar dacă e doar un copil; experimentează pacea şi îi mulţumeşte lui Dumnezeu spunând: "Ochii mei au văzut mântuirea ta". Să-l întâlneşti şi să-l cunoşti pe Isus este scopul şi plinătatea vieţii oricărei persoane.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Va intra dintr-odată în templul său Domnul pe care voi îl căutaţi.
Citire din cartea profetului Malahia 3,1-4
Aşa spune Domnul Dumnezeu: "Iată, îl trimit pe mesagerul meu! El va îndrepta calea înaintea mea. Va intra dintr-odată în templul său Domnul pe care voi îl căutaţi, mesagerul alianţei pe care voi îl doriţi. Iată, vine, zice Domnul Sabaot! 2 Cine va putea suporta ziua venirii lui? Cine va putea sta când se va arăta el? Căci el va fi ca focul celui care topeşte şi ca leşia celui care spală. 3 Va şedea precum cel care topeşte şi îi va curăţa pe fiii lui Levi şi-i va rafina ca pe aur şi pe argint. Ei îi vor aduce Domnului ofrandă după dreptate. 4 Îi va plăcea Domnului ofranda lui Iuda şi a Ierusalimului, ca în zilele de odinioară, ca în anii de mai înainte".
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 23(24),7.8.9.10(R.: 10b)
R.: Domnul oştirilor: el este regele gloriei.


7 Ridicaţi-vă, porţilor, pragurile voastre de sus,
deschideţi-vă voi, porţi veşnice,
ca să intre regele gloriei! R.


8 Cine este acest rege al gloriei?
E Domnul cel tare şi puternic,
Domnul cel viteaz în luptă. R.


9 Ridicaţi-vă, porţilor, pragurile voastre de sus,
deschideţi-vă voi, porţi veşnice,
ca să intre regele gloriei! R.


10 Cine este acest rege al gloriei?
Domnul oştirilor: el este regele gloriei. R.


LECTURA A II-A
Trebuia să se facă în toate asemenea fraţilor.
Citire din Scrisoarea către Evrei 2,14-18
Fraţilor, cum însă copiii au acelaşi sânge şi aceeaşi carne, a devenit şi Isus părtaş cu ei, pentru ca, prin moarte, să reducă la neputinţă pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavol, 15 şi să-i elibereze pe aceia care, de frica morţii, toată viaţa lor erau reduşi la sclavie. 16 Căci nu se îngrijeşte de îngeri, ci de urmaşii lui Abraham se îngrijeşte. 17 De aceea, era nevoie să se facă în toate asemenea fraţilor, pentru ca să devină un mare preot îndurător şi vrednic de încredere pentru relaţiile cu Dumnezeu, ca să ispăşească păcatele poporului. 18 Aşadar, prin faptul că el însuşi a îndurat încercarea, poate să vină în ajutorul celor care sunt încercaţi.
Cuvântul Domnului


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 2,32
(Aleluia) Lumină spre luminarea neamurilor şi spre gloria poporului tău, Israel! (Aleluia)


EVANGHELIA*
Ochii mei au văzut mântuirea ta.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,22-40
După ce s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, Maria şi Iosif l-au dus pe copil la Ierusalim, ca să-l ofere Domnului, 23 după cum este scris în Legea Domnului: "Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul" 24 şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului, "o pereche de turturele sau doi pui de porumbel". 25 Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon şi acesta era un om drept şi evlavios care aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. 26 Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. 27 A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, 28 l-a luat în braţe şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: 29 "Acum, slobozeşte-l pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace, 30 căci au văzut ochii mei mântuirea ta 31 pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, 32 lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israel!" 33 Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre el. 34 Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: "Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie - 35 ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi -, iar o sabie va străpunge sufletul tău!" 36 Era acolo şi Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din tribul lui Aşer. Aceasta era mult înaintată în vârstă. După ce trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei, 37 era acum văduvă şi ajunsese la optzeci şi patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi şi noapte prin posturi şi rugăciuni. 38 Fiind prezentă şi ea, îl mărturisea pe Dumnezeu şi vorbea despre copil tuturor celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului. 39 Când au împlinit toate după Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. 40 Iar copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui.
Cuvântul Domnului


* forma prescurtată:

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 2,32
(Aleluia) Lumină spre luminarea neamurilor şi spre gloria poporului tău, Israel. (Aleluia)


EVANGHELIA
Ochii mei au văzut mântuirea ta.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,22-32
După ce s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, Maria şi Iosif l-au dus pe copil la Ierusalim, ca să-l ofere Domnului, 23 după cum este scris în Legea Domnului: "Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul" 24 şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului, "o pereche de turturele sau doi pui de porumbel". 25 Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon şi acesta era un om drept şi evlavios care aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. 26 Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. 27 A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, 28 l-a luat în braţe şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: 29 "Acum, slobozeşte-l pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace, 30 căci au văzut ochii mei mântuirea ta 31 pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, 32 lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israel!"
Cuvântul Domnului

Supliment
Pentru a împlini Legea lui Moise, Maria şi Iosif vin la templu cu Isus care, fiind primul născut, trebuie să fie prezentat. Evanghelia relatează acest eveniment nu numai ca un detaliu biografic, ci scoate în evidenţă calea pe care trebuie s-o urmeze Isus pentru a-şi împlini misiunea de Mântuitor. Procesiunea de azi simbolizează calea spre casa lui Dumnezeu, unde are loc întâlnirea Domnului cu poporul său. Purtând lumânările aprinse, credincioşii îşi aduc aminte că pentru a merge spre Tatăl îl au drept ghid pe cel care este "lumina neamurilor". Mergând în lumina lui, pot deveni la rândul lor lumini pentru fraţi. Dar, urmând exemplul învăţătorului lor, ei nu vor mărturisi slava lui Dumnezeu decât acceptând înfruntarea conflictelor.