joi, 29 ianuarie 2026
Joi din săptămâna a 3-a de peste an
Sf. Valeriu, ep.
lecturi: 2Sam 7,18-19.24-29; Ps 131; Mc 4,21-25
psaltire: III; culoare: verdeCine sunt eu, Doamne Dumnezeule, şi ce este casa mea, că m-ai adus până aici?
Dumnezeu îl va pune pe Isus pe tronul lui David, tatăl său.
Candela se aduce ca să fie pusă pe candelabru. Cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.

Gândul zilei
Doamne Isuse, lumina care vine de la Tatăl eşti tu. Fără tine, omul nu-şi dă seama şi nu ştie că este iubit. Fără tine nu are viaţă. Noi suntem candela care dă lumina ta. În Biserica ta, ea străluceşte puternic deasupra întunericului lumii.
din Calendarul "Cinci pâini de orz"
Lecturile
Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, şi ce este casa mea, că m-ai adus până aici?
Citire din cartea a doua a lui Samuel 7,18-19.24-29
În zilele acelea, regele David a mers şi s-a prezentat înaintea Domnului şi a zis: "Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, şi ce este casa mea că m-ai adus până aici? 19 Şi încă este atât de puţin în ochii tăi, Doamne Dumnezeul meu! Tu vorbeşti despre casa slujitorului tău şi pentru viitor. Aceasta este legea cu privire la om, Doamne Dumnezeul meu! 24 Tu l-ai întărit pe poporul tău, Israel, ca să fie poporul tău pe vecie, iar tu, Doamne, ai devenit Dumnezeul lui. 25 Acum, Doamne Dumnezeule, fă să rămână cuvântul pe care l-ai rostit asupra slujitorului tău şi asupra casei lui pe vecie şi fă după cum ai spus! 26 Mărit să fie numele tău pe vecie şi să se zică: «Domnul Sabaot este Dumnezeul lui Israel! Casa slujitorului tău David să rămână stabilă înaintea ta!» 27 Căci, tu Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, ai descoperit la urechea slujitorului tău, zicând: «Îţi voi zidi o casă». De aceea slujitorul tău a îndrăznit să-ţi facă această rugăciune. 28 Acum, Doamne Dumnezeule, tu eşti Dumnezeu şi cuvintele tale sunt adevăr. Tu i-ai spus slujitorului tău toate aceste cuvinte frumoase. 29 Binevoieşte a binecuvânta casa slujitorului tău să fie înaintea ta pentru totdeauna! Pentru că tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit. Binecuvântează cu binecuvântarea ta casa slujitorului tău pentru totdeauna!"
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 131(132),1-2.3-5.11.12.13-14 (R.: cf. Lc 1,32b)
R.: Dumnezeu îl va pune pe Isus pe tronul lui David, tatăl său.
1 Aminteşte-ţi, Doamne, de David şi de toate umilirile sale!
2 Cum a jurat Domnului
şi a făcut acest vot către Cel Atotputernic al lui Iacob: R.
3 "Nu voi intra sub acoperişul casei mele,
nu voi urca în patul odihnei mele,
4 nu voi da somn ochilor mei, nici odihnă pleoapelor mele,
5 până când nu voi găsi un loc pentru Domnul,
o locuinţă pentru Cel Atotputernic al lui Iacob". R.
11 Domnul i-a jurat lui David într-adevăr
şi nu-şi va retrage cuvântul:
"Din rodul trupului tău voi pune pe tronul tău. R.
12 Dacă fiii tăi vor păzi alianţa mea
şi mărturiile pe care eu le-am dat,
atunci şi fiii lor vor sta din neam în neam
pe tronul tău". R.
13 Pentru că Domnul a ales Sionul,
l-a dorit ca locuinţă a lui:
14 "Acesta este locul meu de odihnă pentru totdeauna,
aici voi locui, pentru că lucrul acesta îl doresc". R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 118(119),105
(Aleluia) Cuvântul tău, Doamne, e făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele. (Aleluia)
EVANGHELIA
Candela se aduce ca să fie pusă pe candelabru. Cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,21-25
În acel timp, Isus le-a spus mulţimilor: "Oare se aduce o candelă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Nu ca să fie pusă pe candelabru? 22 Căci nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit şi nimic nu este secret care să nu vină la lumină. 23 Dacă cineva are urechi pentru a asculta, să asculte!" 24 Apoi le-a spus: "Fiţi atenţi ce auziţi: cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura şi vi se va da în plus! 25 Căci celui care are i se va da, iar celui care nu are i se va lua şi ceea ce are".
Cuvântul Domnului