luni, 19 ianuarie 2026
Luni din săptămâna a 2-a de peste an
Ss. Marius şi Marta, soţi m.

lecturi: 1Sam 15,16-23; Ps 49; Mc 2,18-22

psaltire: II; culoare: verde

Ascultarea este mai de preţ decât jertfa. Domnul te va îndepărta pe tine: nu vei mai fi rege.
Celui care merge pe calea cea dreaptă îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.
Mirele este cu ei.

Liturghie la alegere, prefaţă comună

Gândul zilei
"În ziua aceea, vor posti." (Mc 2,20)
Astăzi este una dintre acele zile în care Isus ne este luat: divizarea Bisericilor ni-l ascund. Este nevoie de post pentru a întări rugăciunea pentru unirea în credinţă a creştinilor, acest dar al Tatălui pe care orgoliul nostru l-a distrus şi continuă să-l distrugă. Doar Tatăl va putea vindeca rănile Bisericii, mireasa infidelă, mereu atât de iubită de Mirele ei, Isus.

din Calendarul "Cinci pâini de orz"

Lecturile
LECTURA I
Ascultarea este mai de preţ decât jertfa. Domnul te va îndepărta pe tine: nu vei mai fi rege.
Citire din cartea întâi a lui Samuel 15,16-23
În zilele acelea, Samuel i-a zis lui Saul: "Stai şi-ţi voi spune ce mi-a zis Domnul în timpul nopţii!" Saul i-a zis: "Spune!" 17 Samuel i-a zis: "Oare nu când erai mic în ochii tăi ai devenit conducător peste triburile lui Israel? Domnul te-a uns rege peste Israel. 18 Domnul te-a trimis pe cale, zicând: «Du-te şi nimiceşte-i pe păcătoşi, pe Amalec; luptă împotriva lor până îi vei nimici!» 19 Pentru ce nu ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai năpustit asupra prăzii şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?" 20 Saul i-a răspuns lui Samuel: "Am ascultat glasul Domnului! M-am dus pe calea pe care m-a trimis Domnul. L-am adus pe Agag, regele lui Amalec şi l-am nimicit pe Amalec; 21 dar poporul a luat din pradă oi şi boi, cele mai bune din cele consacrate spre jertfă Domnului Dumnezeului tău la Ghilgal". 22 Samuel i-a zis: "Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Iată, ascultarea este mai bună decât jertfele şi supunerea, mai bună decât grăsimea berbecilor. 23 Căci răzvrătirea este ca păcatul ghicitoriei şi încăpăţânarea, ca nelegiuirea şi închinarea la idoli. Pentru că te-ai îndepărtat de cuvântul Domnului, şi Domnul te îndepărtează: nu vei mai fi rege!"
Cuvântul Domnului


PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 49(50),8-9.16bc-17.21ab şi 23 (R.: cf. 23b)
R.: Celui care merge pe calea cea dreaptă îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.


8 Nu pentru jertfele tale te dojenesc,
pentru că arderile tale de tot sunt pururi înaintea mea.
9 Nu voi primi viţei din casa ta,
nici ţapi din turmele tale. R.


16bc Pentru ce vorbeşti despre poruncile mele
şi alianţa mea este pe buzele tale,
17 de vreme ce urăşti disciplina mea
şi cuvintele mele le arunci la spate? R.


21ab Iată ai făcut aceasta, iar eu să tac?
Îţi închipui că eu sunt ca tine?
23 Cine aduce jertfă de laudă, acela mă cinsteşte;
celui care merge pe calea cea dreaptă
îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu. R.


ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Evr 4,12ad
(Aleluia) Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi plin de putere; el judecă sentimentele şi gândurile inimii. (Aleluia)


EVANGHELIA
Mirele este cu ei.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 2,18-22
În acel timp, discipolii lui Ioan şi fariseii posteau. Au venit şi i-au spus lui Isus: "De ce discipolii lui Ioan şi discipolii fariseilor postesc, iar discipolii tăi nu postesc?" 19 Isus le-a spus: "Pot oare nuntaşii să postească atât timp cât mirele este cu ei? Cât timp au mirele cu ei, nu pot să postească. 20 Vor veni însă zile în care mirele va fi luat de la ei şi atunci, în ziua aceea, vor posti. 21 Nimeni nu coase un petic dintr-o stofă nouă, la o haină veche; altfel, peticul nou trage din haina veche şi ruptura devine mai mare. 22 Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul va sparge burdufurile şi se vor pierde şi vinul şi burdufurile. Însă vinul nou se pune în burdufuri noi".
Cuvântul Domnului

Supliment
În Vechiul Testament, mirele este Dumnezeu. Dacă Isus este mirele, dacă el este revărsarea lui Dumnezeu în lumea noastră, cum să nu vedem în toate acestea o noutate? Pentru aceasta, dacă "mirele este aici", nu putem să ne mulţumim cu vreo cârpeală sau să gustăm o specie de vin nou. Va trebui să abandonăm burdufurile vechi şi să ne schimbăm cu adevărat inima. Într-adevăr, în fiecare dimineaţă trebuie să ne reînnoim pentru a trăi cu Isus.