Sf. pr. m. Lucian din Antiohia (†309); [Sf. Tereza de Avila (†1582)].
Col 2,1-7; Lc 9,12-18.
Col 2,1-7
Căci voiesc ca voi să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, Ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire, să aibă belșugul deplinei înțelegeri pentru cunoașterea tainei lui Dumnezeu-Tatăl și a lui Hristos, Întru care sunt ascunse toate vistieriile înțelepciunii și ale cunoștinței. Vă spun aceasta, ca nimeni să nu vă înșele prin cuvinte amăgitoare. Căci deși cu trupul sunt departe, cu spiritul însă sunt împreună cu voi, bucurându-mă și văzând buna voastră rânduială și tăria credinței voastre în Hristos. Deci, precum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să umblați întru El. Înrădăcinați și zidiți fiind într-Însul, întăriți în credință, după cum ați fost învățați, și prisosind în ea cu mulțumire.
Lc 9,12-18
Dar ziua a început să se plece spre seară. Și, venind la El, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin sătulețele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească mâncare, că aici suntem în loc pustiu. Iar El a zis către ei: Dați-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu avem mai mult de cinci pâini și doi pești, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta. Căci erau ca la cinci mii de bărbați. Dar El a zis către ucenicii Săi: Așezați-i jos, în cete de câte cincizeci de inși. Și au făcut așa și i-au așezat pe toți. Iar Isus, luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt și a dat ucenicilor, ca să pună mulțimii înainte. Și au mâncat și s-au săturat toți și au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coșuri de fărâmituri. Și când Se ruga El singur, erau cu El ucenicii, și i-a întrebat, zicând: Cine zic mulțimile că sunt Eu?
