Sf. ap. Iacob al lui Alfeu (sec. I); Sf. Andronic și Atanasia (sec. V).
2Cor 1,8-11; Lc 5,27-32. semn tipiconal: *
2Cor 1,8-11
Căci nu voim, fraților, ca voi să nu știți de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiați, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viață. Ci noi, în noi înșine, ne-am socotit ca osândiți la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morți, Care ne-a izbăvit pe noi dintr-o moarte ca aceasta și ne izbăvește și în Care nădăjduim că încă ne va mai izbăvi, Ajutându-ne și voi cu rugăciunea pentru noi, așa încât darul acesta făcut nouă, prin rugăciunea multora, să ne fie prilej de mulțumire adusă de către mulți, pentru noi.
Lc 5,27-32
Și după aceasta a ieșit și a văzut un vameș, cu numele Levi, care ședea la vamă, și i-a zis: Vino după Mine. Și, lăsând toate, el s-a sculat și a mers după El. Și I-a făcut Levi un ospăț mare în casa sa. Și era mulțime multă de vameși și de alții care ședeau cu ei la masă. Dar fariseii și cărturarii lor murmurau către ucenicii Lui, zicând: De ce mâncați și beți împreună cu vameșii și cu păcătoșii? Și Isus, răspunzând, a zis către ei: N-au trebuință de doctor cei sănătoși, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință.
