Sf. m. Calistrat și cei împreună cu el (sec. IV); [Sf. Vincențiu de Paul (†1660)].
În timpul săpt Ap și Ev săpt a 19-a dR. Fil 1,1-7; Lc 4,38-44.
Fil 1,1-7
Pavel și Timotei, robi ai lui Hristos Isus, tuturor sfinților întru Hristos Isus, celor ce sunt în Filipi, împreună cu episcopii și diaconii: Har vouă și pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos. Mulțumesc Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi amintesc de voi, Căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toți, cu bucurie, Pentru împărtășirea voastră întru Evanghelie, din ziua dintâi până acum. Sunt încredințat de aceasta, că cel ce a început în voi lucrul cel bun îl va duce la capăt, până în ziua lui Hristos Isus, Precum este cu dreptate să gândesc astfel despre voi toți; căci vă port în inima mea, și în lanțurile mele, și în apărarea și în întărirea Evangheliei, fiindcă voi toți sunteți părtași la același har cu mine.
Lc 4,38-44
Și sculându-Se din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era prinsă de friguri rele și L-au rugat pentru ea. Și El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile și frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată sculându-se, le slujea; Dar apunând soarele, toți câți aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Și mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoși. Din mulți ieșeau și demoni, care strigau și ziceau: Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, că știau că El este Hristosul. Iar făcându-se ziuă, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu; și mulțimile Îl căutau și au venit până la El, și-L țineau ca să nu plece de la ei. Și El a zis către ei: Trebuie să binevestesc împărăția lui Dumnezeu și altor cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis. Și propovăduia în sinagogile Galileii.