duminică, 25 iulie 2021
DUMINICA 5 dR (a Vindecării celor doi îndrăciți din Gadara). Adormirea Sf. Ana, mama Maicii Domnului; Sf. cuv. Olimpiada și Eupraxia (sec. V).

G 4; EvÎ 5; Ap Rm 10,1-10; Ev Mt 8,28-9,1.
semn tipiconal: *

Rm 10,1-10
Fraților, bunăvoința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru Israel, este spre mântuire. Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt fără cunoștință. Deoarece, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să statornicească dreptatea lor, dreptății lui Dumnezeu ei nu s-au supus. Căci sfârșitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede. Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din lege, că: "Omul care o va îndeplini va trăi prin ea". Iar dreptatea din credință grăiește așa: "Să nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer?", ca adică să coboare pe Hristos! Sau: "Cine se va coborî întru adânc?", ca să ridice pe Hristos din morți! Dar ce zice Scriptura? "Aproape este de tine cuvântul, în gura ta și în inima ta", - adică cuvântul credinței pe care-l propovăduim. Că de vei mărturisi cu gura ta că Isus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire.

Mt 8,28-9,1
Și trecând El dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați, care ieșeau din morminte, foarte cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Și iată, au început să strige și să zică: Ce ai Tu cu noi, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, trimite-ne în turma de porci. Și El le-a zis: Duceți-vă. Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și iată, toată turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit și, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizații. Și iată toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Isus și, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. Intrând în corabie, Isus a trecut și a venit în cetatea Sa.

© Editura Viața Creștină