luni, 10 mai 2021
Sf. Simon Zelotul (sec. I).

În timpul săpt Ap și Ev săpt a 2-a după Paști. Fap 3,19-26; Io 2,1-11.
semn tipiconal: *

Fap 3,19-26
Deci pocăiți-vă și vă întoarceți, ca să se șteargă păcatele voastre, Ca să vină de la fața Domnului vremuri de ușurare și ca să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vouă, pe Isus Hristos, Pe Care trebuie să-L primească Cerul până la vremile stabilirii din nou a tuturor celor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinților Săi prooroci din veac. Moise a zis către părinți: "Domnul Dumnezeu va ridica vouă dintre frații voștri Prooroc ca mine. Pe El să-L ascultați în toate câte vă va spune. Și tot sufletul care nu va asculta de Proorocul Acela, va fi nimicit din popor". Iar toți proorocii de la Samuel și cei câți le-au urmat au vorbit și au vestit zilele acestea. Voi sunteți fiii proorocilor și ai legământului pe care l-a încheiat Dumnezeu cu părinții noștri, grăind către Avraam: "Și întru seminția ta se vor binecuvânta toate neamurile pământului". Dumnezeu, înviind pe Fiul Său, L-a trimis întâi la voi, să vă binecuvânteze, ca fiecare să se întoarcă de la răutățile sale.

Io 2,1-11
Și a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii și era și mama lui Isus acolo. Și a fost chemat și Isus și ucenicii Săi la nuntă. Și sfârșindu-se vinul, a zis mama lui Isus către El: Nu mai au vin. A zis ei Isus: Ce ne privește pe mine și pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceți orice vă va spune. Și erau acolo șase vase de piatră, puse pentru curățirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Zis-a lor Isus: Umpleți vasele cu apă. Și le-au umplut până sus. Și le-a zis: Scoateți acum și aduceți nunului. Iar ei i-au dus. Și când nunul a gustat apa care se făcuse vin și nu știa de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa știau, a chemat nunul pe mire, Și i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun și, când se amețesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ținut vinul cel bun până acum. Acest început al minunilor l-a făcut Isus în Cana Galileii și Și-a arătat slava Sa; și ucenicii Săi au crezut în El.

© Editura Viața Creștină