sâmbătă, 20 martie 2021
Sf. cuv. m. uciși în Mănăstirea Sf. Sava (†796).

Evr 1,1-12 ; Mc 2,23-3,5. Pomenirea morților: 1Tes 4,13-17; Io 5,24-30.

Evr 1,1-12
După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin prooroci, În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin Care a făcut și veacurile; Care, fiind strălucirea slavei și chipul ființei Lui și Care ține toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârșit, prin El însuși, curățirea păcatelor noastre, a șezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte, Făcându-Se cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moștenit un nume mai deosebit decât ei. Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: "Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut"; și iarăși: "Eu Îi voi fi Lui Tată și El Îmi va fi Mie Fiu"? Și iarăși, când aduce în lume pe Cel întâi născut, El zice: "Și să se închine Lui toți îngerii lui Dumnezeu". Și de îngeri zice: "Cel ce face pe îngerii Săi spirite și pe slujitorii Săi pară de foc"; Iar către Fiul: "Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; și toiagul dreptății este toiagul împărăției Tale. Iubit-ai dreptatea și ai urât fărădelegea; pentru aceea Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtașii Tăi". Și: "Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat și cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; Ele vor pieri, dar Tu rămâi, și toate ca o haină se vor învechi; Și ca un pe un veșmânt le vei strânge și ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu același ești și anii Tăi nu se vor sfârși".

Mc 2,23-3,5
Și pe când mergea El într-o sâmbătă prin semănături, ucenicii Lui, în drumul lor, au început să smulgă spice. Și fariseii Îi ziceau: Vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine? Și Isus le-a răspuns: Au niciodată n-ați citit ce a făcut David, când a avut nevoie și a flămânzit, el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiatar arhiereul, și a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoții, și a dat și celor ce erau cu el? Și le zicea lor: Sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă. Astfel că Fiul Omului este domn și al sâmbetei. Și iarăși a intrat în sinagogă. Și era acolo un om având mâna uscată. Și Îl pândeau pe Isus să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască. Și a zis omului care avea mâna uscată: Ridică-te în mijloc! Și a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau; Și privindu-i pe ei cu mânie și întristându-Se de învârtoșarea inimii lor, a zis omului: Întinde mâna ta! Și a întins-o, și mâna lui s-a făcut sănătoasă.

© Editura Viața Creștină