Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Și această poruncă avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său. Oricine crede că Isus este Hristos, este născut din Dumnezeu, și oricine iubește pe Cel care a născut iubește și pe Cel ce S-a născut din El. Întru aceasta cunoaștem că iubim pe fiii lui Dumnezeu, dacă iubim pe Dumnezeu și împlinim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: Să păzim poruncile Lui; și poruncile Lui nu sunt grele. Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea, și aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră. Cine este cel ce biruiește lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? Acesta este Cel care a venit prin apă și prin sânge: Isus Hristos; nu numai prin apă, ci prin apă și prin sânge; și Spiritul este Cel ce mărturisește, că Spiritul este adevărul. Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Sfântul Spirit, și Acești trei Una sunt. Și trei sunt care mărturisesc pe pământ: Spiritul și apa și sângele, și acești trei mărturisesc la fel. Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare, că aceasta este mărturia lui Dumnezeu: că a mărturisit pentru Fiul Său. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are această mărturie în el însuși. Cine nu crede în Dumnezeu, L-a făcut mincinos, pentru că n-a crezut în mărturia pe care a mărturisit-o Dumnezeu pentru Fiul Său. Și aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viață veșnică și această viață este în Fiul Său. Cel ce are pe Fiul are viața; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața. Acestea am scris vouă, care credeți în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să știți că aveți viață veșnică. Și aceasta este încrederea pe care o avem către El, că, dacă cerem ceva după voința Lui, El ne ascultă. Și dacă știm că El ne ascultă ceea ce Îi cerem, știm că dobândim cererile pe care I le-am cerut. Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind - păcat nu de moarte - să se roage, și Dumnezeu va da viață acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este și păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela. Orice nedreptate este păcat, dar este și păcat care nu e de moarte. Știm că oricine e născut din Dumnezeu nu păcătuiește; ci cel ce s-a născut din Dumnezeu se păzește pe sine, și cel rău nu se atinge de el. Știm că suntem din Dumnezeu și lumea întreagă zace sub puterea celui rău. Știm iarăși că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat nouă pricepere, ca să cunoaștem pe Dumnezeul cel adevărat; și noi suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Isus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu și viața de veci. Fiilor, păziți-vă de idoli.
Mc 15,1-15
Și îndată dimineața, arhiereii, ținând sfat cu bătrânii, cu cărturarii și cu tot sinedriul și legând pe Isus, L-au dus și L-au predat lui Pilat. Și L-a întrebat Pilat: Tu ești regele iudeilor? Iar El, răspunzând, i-a zis: Tu zici. Iar arhiereii Îl învinuiau de multe. Iar Pilat L-a întrebat: Nu răspunzi nimic? Iată câte spun împotriva Ta. Dar Isus nimic n-a mai răspuns, încât Pilat se mira. Iar la sărbătoarea Paștilor, le elibera un întemnițat pe care-l cereau ei. Și era unul cu numele Baraba închis împreună cu niște răzvrătiți, care în răscoală săvârșiseră ucidere. Și mulțimea, venind sus, a început să ceară lui Pilat să le facă precum obișnuia pentru ei. Iar Pilat le-a răspuns, zicând: Voiți să vă eliberez pe regele iudeilor? Fiindcă știa că arhiereii Îl dăduseră în mâna lui din invidie. Dar arhiereii au ațâțat mulțimea ca să le elibereze mai degrabă pe Baraba. Iar Pilat, răspunzând iarăși, le-a zis: Ce voi face deci cu cel despre care ziceți că este regele iudeilor? Ei iarăși au strigat: Răstignește-L! Iar Pilat le-a zis: Dar ce rău a făcut? Iar ei mai mult strigau: Răstignește-L! Și Pilat, vrând să facă pe voia mulțimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, biciuindu-L, L-a dat ca să fie răstignit.