joi, 28 ianuarie 2021
Sf. cuv. Efrem Sirul (†373); [Sf. Toma de Aquino (†1274)].

Ef 1,1-9; Mc 7,24-30.
semn tipiconal: Θ

Ef 1,1-9
Pavel, apostol al lui Isus Hristos prin voința lui Dumnezeu, sfinților care sunt în Efes și credincioșilor întru Hristos Isus: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos! Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească; Precum întru El ne-a și ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără de prihană înaintea Lui, Mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Isus Hristos, după buna socotință a voii Sale, Spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi prin Fiul Său cel iubit; Întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui și iertarea păcatelor, după bogăția harului Lui, Pe care l-a făcut să prisosească în noi, în toată înțelepciunea și priceperea; Făcându-ne cunoscută taina voii Sale, după buna Lui socotință, astfel cum hotărâse în Sine mai înainte,

Mc 7,24-30
Și ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului și ale Sidonului și, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu știe, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea spirit necurat, a venit și a căzut la picioarele Lui. Și femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Și Îl ruga să alunge demonii din fiica ei. Dar Isus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns și I-a zis: Da, Doamne, dar și câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Și Isus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi. A ieșit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieșise.

© Editura Viața Creștină